1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Eu l-am ales pe Beţalel;
Fiul lui Uri este el,
Şi al lui Hur. Precum se ştie,
Din a lui Iuda seminţie
Coboară acest om; iar Eu
3 Am pus Duhul lui Dumnezeu,
În el, şi astfel înzestrat,
Înţelepciune-a căpătat,
Pricepere şi iscusinţă.
A dobândit mare ştiinţă,
Lucrări putând să făurească.
4 I-am dat puteri să născocească
Lucruri adânci, meşteşugite,
Care apoi, închipuite
Pot fi în aur sau aramă,
Sau în argint, de bună seamă.
5 Sapă în pietre-n chip şi fel,
Şi poate să le lege, el.
Lucrează lemnul cum îi place,
Şi felurite lucrări face.
6 Acum i-am dat şi-un ajutor:
Pe-al lui Ahisamac fecior;
Oholiab, el e numit –
Din al lui Dan neam e venit.
La toţi cei cari s-au arătat
Că iscusiţi sunt, Eu le-am dat
Pricepere şi, negreşit,
Vor face ce ţi-am poruncit.
7 Vor face cortul întâlnirii,
Apoi capacul ispăşirii
Peste chivotul cel chemat
„Al mărturiei” aşezat,
Şi-uneltele ce-s rânduite,
La cort, spre a fi folosite;
8 Masa, uneltele din jur;
Şi sfeşnicul de aur pur,
Cu tot tacâmul ce se cere;
Altarul pentru tămâiere,
9 Altarul arderii de tot,
Cu ale lui scule cu tot;
Ligheanul cu piciorul lui;
10 Veşmintele preotului:
Cele de slujbă, şi veşminte
Pentru Aron, care sunt sfinte;
Veşminte pentru fiii lui
Aflaţi în slujba Domnului,
Cari sunt veşminte preoţeşti;
11 Uleiul ce îl foloseşti
La ungere; tămâia care
Trebuie-a fi mirositoare
Şi e pentru locaşul sfânt.
Aceste toate câte sânt,
Ei le vor face, negreşit,
Aşa precum ţi-am poruncit.”
12 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
13 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti în acest fel:
„Să nu-ndrăznească nimenea
A Îmi nesocoti, cumva,
Sabatele! Când au să vină,
Să nu cumva să nu se ţină
Aste Sabate, ale Mele!
Un semn urmează a fi ele,
Aflat de-acuma, între noi –
Deci între Mine şi-ntre voi,
Şi între cei ce au să fie
Urmaşi ai voştri, pe vecie.
Prin semnu-acesta, pe pământ,
Veţi şti cum că Eu Domnul sânt –
Acela care vă sfinţesc.
14 De-aceea, Eu vă poruncesc:
Ţineţi Sabate, câte sânt,
Ca pe ceva ce este sfânt!
Cine îl calcă, negreşit,
Cu moartea fi-va pedepsit.
15 Ai şase zile să munceşti
Şi lucrul să ţi-l isprăveşti.
A şaptea zi când va să vie,
Cu toţii trebuie să ştie
Cum că Sabatul a sosit
Şi orice lucru oprit.
Sabatu-i ziua de odihnă –
E ziua-n care capeţi tihnă –
Căci este ziua minunată
Cari Domnului îi e-nchinată.
Acel ce îndrăzneală are
Să săvârşească vreo lucrare
Când e Sabatul, negreşit,
Cu moarte fi-va pedepsit.
16 Fiii lui Israel, mereu,
Vor respecta Sabatul Meu –
Urmaşii lor, asemenea.
Sabatul Meu îl vor avea
Cu ei, ca pe un legământ
Care e veşnic pe pământ.
17 Un semn este acest Sabat,
Cari între Mine-i aşezat
Şi între-ai lui Israel fii –
Veşnic e acest semn, să ştii!
Căci şase zile a muncit
Domnul, atunci când a zidit
Cerul, pământu-acesta mare.
Când a sfârşit astă lucrare,
A şaptea zi, Domnul a stat:
S-a odihnit şi-a răsuflat.”
18 Domnul, cu Moise, când vorbea,
Pe muntele Sinai şedea.
Când a sfârşit de cuvântat,
Table de piatră, El i-a dat,
Lui Moise. Două au fost ele.
S-a scris, pe tablele acele,
Cu degetul lui Dumnezeu,
Pentru ca astfel, tot mereu,
Bine păstrate, să se ţie,
Spre a servi drept mărturie.