1 În acest timp, poporul sta
În tabără şi-l aştepta
Pe Moise, plin de nerăbdare.
Văzând că el nu mai apare –
Deşi era demult plecat –
Către Aron, a cuvântat:
„Haide şi fă un dumnezeu,
Să meargă-n faţă-ne, mereu,
Căci Moise, cari pe-al nost’ popor,
Din ţara Egiptenilor,
L-a scos, iată, a dispărut
Şi nu mai ştim ce s-a făcut!”
2 Aron a zis: „Să adunaţi
Cercei de aur. Să-i luaţi,
De pe la fiice şi soţii,
Şi chiar de la ai voştri fii.
Să-i adunaţi de la oricine
Şi-apoi, aduceţi-i la mine.”
3 Şi toţi şi-au scos perechi, perechi,
Cercei de aur, din urechi.
Aurul astfel adunat
L-au dus şi lui Aron l-au dat.
4 El a luat, din mâna lor,
Aurul strâns de-acel popor.
Apoi cu dalta l-a bătut
Şi, un viţel, el a făcut.
A zis, atunci, poporul său:
„Iată-l pe dumnezeul tău,
Israele! El te-a scăpat
Din ţara-n care rob ai stat.”
5 Când aste lucruri le-a zărit,
Aron, îndată, a zidit
Altar, viţelului acel,
Strigând: „Mâine, în Israel,
O sărbătoare o să fie!
Aceasta are să se ţie,
Pentru a Domnului cinstire!”
6 A doua zi, când, peste fire,
Ai zilei zori şi-au revărsat
Lumina lor, ei s-au sculat
Şi au adus arderi de tot
Şi jertfe care se socot
De mulţumire. Au şezut
De au mâncat şi au băut.
În urmă, ei s-au ridicat
Şi s-au pornit, toţi, pe jucat.
7 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Scoală! Pogoară-te grăbit,
În tabără, pentru că rău
Stricatu-s-a poporul tău,
Pe care, din Egipt, l-ai scos.
8 Vei şti, când vei ajunge jos,
Cât de curând au părăsit
Calea pe cari le-am poruncit
Să o urmeze, ne-ncetat.
Viţel de aur şi-au turnat,
Căruia jertfe i-au adus
Şi-aste cuvinte şi le-au spus:
„Israele, acest viţel,
E dumnezeul tău; e cel
Cari din Egipt te-a izbăvit!”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Acest popor, am observat,
Că este încăpăţânat.
10 Mă lasă! Vezi-ţi de-al tău drum!
Mânia Mea e mare-acum
Şi gata e ca să se-aprindă
În contra lui şi să-i cuprindă
Pe toţi, ca să îi mistuiască.
Pe tine-o să te ocolească,
Pentru că Eu gândesc că-i bine
Să scot un mare neam, din tine.”
11 „De ce să faci aşa un rău” –
Pe Domnul, Dumnezeul său,
Moise, atunci, L-a întrebat –
„Poporului ce l-ai scăpat
Din al Egiptului ţinut
Şi pe cari liber l-ai făcut?
De ce să laşi, acum, să vie,
Peste popor, a Ta mânie?
12 De ce, Egiptul să gândească:
„Ia scos ca să îi nimicească.
Vrea ca, prin munţi, să îi omoare.
Aceasta nu înseamnă oare,
Că vor fi şterşi de pe pământ?”
Întoarce-Te, o Doamne sfânt,
Din furia mâniei Tale
Şi răul care eşti pe cale
Să-l faci poporului apoi,
Îndepărtează-l de la noi.
13 Adu-Ţi aminte de Avram,
Isac, Israel şi-al lor neam –
De robii tăi – şi de ce-ai zis
Când ai jurat şi le-ai promis
Spunând aceste vorbe: „Eu,
Sămânţa, vi-o sporesc mereu,
Iar numărul poporului,
Precum stelele cerului
Va fi. Apoi le va fi dat,
Celor ce vă vor fi urmat,
Acest ţinut, ca să le fie
Ţară a lor, pentru vecie.”
14 Domnul, atuncea, S-a oprit
Şi pe popor nu l-a lovit
Cu rău, aşa precum a vrut –
Pentru-a lui faptă – la-nceput.
15 Din munte-apoi, Moise-a venit,
Cu tablele ce le-a primit
Atunci, acolo, ca să fie,
Pentru popor, de mărturie.
Ele erau ca şi o carte,
Scrise pe fiecare parte.
16 Erau tablele Domnului,
Purtând pe ele, scrisul Lui.
17 Din depărtări, a auzit
Iosua, zarvă, şi-a grăit:
„Iată, în tabără la noi,
Se-aude strigăt de război!”
18 Moise răspunse: „Negreşit,
Strigătul ce l-ai auzit
Nu-i strigăt de biruitor,
Nici de învinşi. Acel popor,
Cântă acum, înveselit.
Cântecul lui, l-ai auzit.”
19 De la distanţă, au văzut
Viţelul ce a fost făcut
Din aur, de către popor,
Şi-asemenea, şi jocul lor.
Moise, atunci, s-a mâniat
Şi tablele le-a aruncat,
Iar de piciorul muntelui,
Le-a spart el, în furia lui.
20 S-a dus, în urmă, şi-a luat
Viţelul şi l-a aruncat
În foc; apoi cenuşa lui,
Dată a fost, poporului,
S-o bea – căci el a presărat-o
Pe faţa apei, când i-a dat-o.
21 Moise, pe-Aron, l-a întrebat:
„Să-mi spui dar, ce s-a întâmplat?
Ce rău, poporul ţi-a făcut,
Încât acum, ai abătut,
Asupra lui, acest păcat?
22 Aron răspunse imediat:
„Să nu se-aprindă de mânie
Acuma domnul meu, căci ştie
Că ăst neam, greu e de strunit
Şi că e către rău pornit.
23 La mine, au venit şi-au spus:
„Să faci un dumnezeu şi pus,
În fruntea noastră, el să fie,
Căci iată că nu se mai ştie
Nimic de Moise – omul care
Ne-a scos, pe toţi, cu mic cu mare,
Din al Egiptului ţinut.
Nu ştim, cu el, ce s-a făcut!”
24 Am zis, privind în juru-mi, roată:
„Cei ce au aur, să îl scoată!”
Ei, aurul, l-au adunat,
Iar eu, în foc, l-am aruncat
Şi un viţel a fost făcut –
Acel pe care l-ai văzut.”
25 Moise-a văzut că nestrunit,
Poporul său a devenit,
Şi că Aron este cel care,
Pentru acest fapt, vină are,
Iar neamul său s-a pomenit
Că-i de vrăjmaşi batjocorit.
26 Atuncea, el s-a aşezat,
În tabără, şi-a cuvântat:
„Cei cari de Domnul ascultaţi,
La mine să vă adunaţi!”
Fiii lui Levi, de îndat’,
În jurul lui s-au adunat.
27 Moise le-a zis: „Ce vă spun eu,
Al lui Israel Dumnezeu
Mi-a poruncit: „Să vă luaţi
Săbii cu voi şi să plecaţi
În tabără, şi fiecare
Pe frate, pe ruda ce-o are,
Sau pe prieten, să-l găsească
Şi să-l ucidă, să-l zdrobească!”
28 Fiii lui Levi-au împlinit
Ceea ce Moise-a poruncit,
Şi-aproape trei mii, din popor,
S-au prăpădit, sub mâna lor.
29 „Să vă predaţi azi, Domnului,
Chiar şi cu jertfa fiului,
Al fratelui ce îl aveţi,
Ca în acest fel, să puteţi
Iar, să primească fiecare,
Din parte-I, binecuvântare.”
30 A doua zi, Moise-a vorbit,
Poporului: „Aţi săvârşit
Un lucru rău: păcatu-i mare!
Urc iar, pe munte, ca – iertare –
Să-ncerc, pentru păcatul greu,
Să capăt de la Dumnezeu.”
31 Moise, cu Domnul, a vorbit:
„Poporul a păcătuit,
Căci aur mult a adunat
Şi-un dumnezeu, el şi-a turnat!
32 Păcatul lui e foarte mare!
Dacă voieşti, îi dă iertare!
De nu Te învoieşti, mai bine,
Te rog, ca să mă ştergi, pe mine,
Din cartea Ta, din al Tău scris!”
33 Atuncea, Dumnezeu a zis:
„Pe cel ce a păcătuit,
Eu îl voi şterge, negreşit,
Din cartea Mea! Tu pleacă dar,
34 Şi, la popor, te-ntoarce iar,
Pentru că el trebuie dus,
Acolo unde Eu ţi-am spus.
De-acuma, înaintea ta,
Îngerul Meu, mereu, va sta.
‘Nainte-ţi, el o să păşească,
Însă când are să sosească
Ceasul, ziua de răzbunare,
Îi voi lovi, pe fiecare,
Pentru păcatul săvârşit.”
35 Şi, cu urgie, a lovit
Domnul, pe al lui Israel
Popor, pentru viţelu-acel,
Pe cari Aron l-a făurit,
Din aurul ce l-a primit.