1 Domnul, lui Moise, i-a mai spus:
„Acest popor trebuie dus
În ţara care am promis
Că le-o voi da, precum am zis
Pe când vorbit-am cu Avram
Isac şi Iacov, de-al lor neam:
„Seminţei voastre-i va fi dată
Ţara aceasta minunată!”
2 În faţă-ţi, voi trimite Eu –
În ţară – pe îngerul Meu,
Să-i izgonească pe Hetiţi,
Pe Canaaniţi şi Amoriţi
Şi pe Heviţii care sânt,
Acuma, pe al ei pământ.
Am să-i alung pe Feresiţi
Şi-ntregul neam de Iebusiţi.
3 Lapte şi miere, ne-ncetat,
Curge, în ţara ce ţi-am dat.
Acolo du-ţi poporul tău.
Eu nu voi fi-n mijlocul său –
În mijlocul poporului.
Nu vreau, ca-n timpul drumului,
Să Mă silească să-l lovesc
Şi astfel să îl nimicesc,
Pentru că Mi s-a arătat
Cât este de-ncăpăţânat.”
4 Poporul, când a auzit
Ce grele vorbe a rostit
Domnul, de el, s-a întristat,
Şi nimenea n-a mai purtat
Podoabe. Domnu-a zis apoi,
5 Lui Moise: „Bine văd că voi,
În faţa Mea, v-aţi arătat
Un neam cari e-ncăpăţânat.
O clipă doar, de poposesc
Eu, între voi, vă prăpădesc.
Acuma, să vă aruncaţi
Podoabele ce le purtaţi
Şi am să văd Eu, mai apoi,
Ce este de făcut, cu voi!”
6 Israelul şi-a aruncat
Podoabele şi a plecat,
De la Horeb – deci de la munte –
Iar Moise se afla în frunte.
7 Moise, în tabără, s-a dus,
Cortul şi-a strâns şi l-a adus
Afară din al ei cuprins,
Iar după ce şi l-a întins
„Cortu-ntâlnirii”, l-a numit.
Acolo, cei care-au dorit
A-L întreba pe Dumnezeu,
Puteau să meargă, tot mereu.
8 Atunci când Moise se-ndrepta
Spre cort, poporul aştepta
Şi îl priveau, stând în picioare,
Lângă al său cort, fiecare.
9 De câte ori Moise intra
În cort, norul se cobora
În faţa uşii cortului,
Iar Moise-I vorbea Domnului.
10 Atuncea când cobora, norul
Era văzut de-ntreg poporul,
Care, cuprins de spaimă mare –
Lângă al său cort, fiecare –
Cu faţa la pământ cădea.
11 Domnul, lui Moise, îi vorbea
Faţă la faţă, cum vorbeşte
Acela care se-ntâlneşte
Cu un prieten. Moise-apoi
Venea în tabără-napoi,
Dar tânărul care-i slujea,
Din cort, afară, nu ieşea.
Iosua-i fuse slujitor,
Şi era al lui Nun fecior.
12 Domnului, Moise i-a vorbit:
„Iată că Tu mi-ai poruncit:
„Să duci acest popor!” Dar cine
E cel ce merge-va cu mine,
Nicicând, Tu nu mi-ai arătat
Deşi mi-ai spus: „Ai căpătat,
‘Nainte-Mi, trecere anume,
Pentru că Eu te ştiu pe nume!”
13 Acum, dacă Te-ai îndurat
Şi trecere am căpătat
În faţa Ta, găsesc cu cale,
Să Îmi areţi căile Tale.
Atunci, Te voi cunoaşte eu,
Atuncea şi sufletul meu
Are să fie-ncredinţat
Că trecere am căpătat
În faţa Ta. Să Te gândeşti,
Că neamul ce-l călăuzeşti,
Este, de fapt, al Tău popor!”
14 Domnul răspunse, gânditor:
„Eu Însumi am să te-nsoţesc
Şi-odihnă am să-ţi dăruiesc.”
15 Moise a zis: „De nu voieşti
Ca Însuţi Tu să ne-nsoţeşti,
Nu ne lăsa ca să pornim
Din acest loc. Deci cum să ştim
16 Că Tu, de noi, Te-ai îndurat
Şi trecere am căpătat
Şi Eu, şi-al Tău popor apoi?
Nu atunci, oare, când, cu noi,
Tu ai să mergi şi însoţiţi
Astfel, vom fi deosebiţi
De neamurile câte sânt
Pe faţa-ntregului pământ?”
17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Voi face precum ai dorit,
Ca tu să crezi cu-adevărat
Că trecere ai căpătat
În faţa Mea şi că, anume,
Pe tine te cunosc pe nume!”
18 Moise i-a zis lui Dumnezeu:
„Să Îţi văd slava, doresc eu!”
19 Domnul răspunse: „Am să fac
Aşa precum e al tău plac:
Prin faţa ta, tu vei vedea,
Cum trece frumuseţea Mea
Şi voi chema Numele Meu
‘Naintea ta; pentru că Eu
Mă-ndur numai de cine vreau
Şi cui doresc, milă îi dau!”
20 Apoi a zis: „Nu vei putea
Ca să priveşti, la faţa Mea,
Căci cel ce o să Mă zărească,
Nu poate ca să mai trăiască!”
21 Domnul a zis: „Am pentru tine,
Un loc aicea, lângă Mine.
Pe astă stâncă vei şedea,
22 Iar când va trece slava Mea,
În crăpătura de pe stâncă
Am să te pun. Şi totuşi, încă
Nu eşti destul de ocrotit.
Atunci vei fi acoperit
De mâna Mea, şi va fi bine,
Când am să trec pe lângă tine.
23 Când mâna am s-o iau apoi,
Mă vei vedea, pe dinapoi;
Însă nicicum nu vei putea
Ca să priveşti la faţa Mea.”