1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Mai taie două table, iară –
Din piatră – ca şi prima oară.
Eu am să scriu apoi, pe ele,
Cuvintele scrise pe cele
Pe care-ntâi le-ai căpătat
Şi pe cari tu le-ai sfărâmat.
2 Fii gata, mâine, şi-apoi hai
În zori, pe muntele Sinai!
Pe vârful lui, tu vei şedea,
Mâine în zori, în faţa Mea.
3 Când vei veni, din nou, la Mine,
Nimeni nu va mai fi cu tine;
Nimeni, pe munte, nu va sta;
Nimeni nu se va arăta
Pe tot cuprinsul muntelui.
Să nu pască, în jurul lui,
Atunci, nici turmele de oi
Şi nici cirezile de boi.”
4 Moise – precum i s-a cerut –
Grabnic, noi table a făcut.
În zori de zi, s-a deşteptat
Şi, pe Sinai, el s-a urcat.
În felu-acesta a-mplinit
Poruncile ce le-a primit.
În mână, tablele, le-a dus
Când a urcat pe munte, sus.
5 Domnul S-a pogorât la el
Învăluit în noru-acel,
Şi a rostit, în faţa lui
Apoi, Numele Domnului.
6 Moise, pe Domnul, L-a văzut,
Când El, prin faţă, i-a trecut.
Când a trecut pe lângă el,
Domnul strigă în acest fel:
„Domnul e Dumnezeul care
E milostiv, plin de-ndurare;
E bun, încet e la mânie,
Şi plin e de credincioşie!
7 Dragostea Lui cuprinde neamuri
De oameni, pân’ la mii de ramuri.
Fărădelegea e iertată,
De către El. Este uitată
Şi răzvrătire şi păcat,
Însă, pe cel ce-i vinovat,
Nu îl socoate fără vină
Şi-apoi nevinovat să-l ţină.
Fărădelegea săvârşită,
De-naintaşi, e pedepsită
În linia urmaşilor
Pân’ la al treilea neam al lor –
Ba chiar pân’ la al patrulea,
Pedeapsa Lui poate ţinea!”
8 Îndată, Moise s-a plecat,
Pân’ la pământ s-a închinat
9 Şi-apoi, Domnului, I-a vorbit:
„De trecere am dobândit,
Doamne, în faţa Ta apoi,
Te rog, să mergi şi Tu cu noi.
Acest popor, e-adevărat
Că este încăpăţânat,
Dar iartă-ne, căci am greşit!
Fărădelegi ce-am săvârşit,
Păcatele ce le-am avut
Şi tot ceea ce am făcut,
Te rugăm, Doamne-a ne ierta
Şi ia-ne-n stăpânirea Ta!”
10 A zis, atuncea, Domnul sfânt:
„Iată că fac un legământ!
Voi face-n faţa tuturor –
În faţa-ntregului popor –
Minuni cum nu s-au pomenit
Vreodat’ a se fi săvârşit
În neamurile care sânt
În ţările de pe pământ.
Poporul cari e-n jurul tău,
Vedea-va, în mijlocul său,
Lucrarea Domnului. Oricine
Are să vadă cum, prin tine,
Lucrări vor fi desfăşurate,
Care sunt mari şi-nfricoşate.
11 Ia seama la ce-ţi poruncesc!
Ia seama la ce îţi vorbesc!
Din faţă-ţi fi-vor izgoniţi
Hetiţi, Heviţi şi Iebusiţi.
Am să-i alung, din faţa ta,
Pe Canaaniţi. Nu îţi vor sta
Ţie-mpotrivă, Amoriţii
Şi n-au să-ţi stea nici Fereziţii.
12 Cu cei care în ţară sânt,
Să nu faci nici un legământ,
Ca nu cumva ei, mai apoi,
Să fie-o cursă pentru voi,
Dacă aproape se vor ţine
Când locui-vor lângă tine.
13 Din contră, să le dărâmaţi
Altarele! Să sfărâmaţi
Toţi stâlpii lor, cei idoleşti!
Tu, la pământ, să le trânteşti
Apoi, toţi idolii străini!
14 Să nu cumva să te închini
În faţa altui dumnezeu,
Pentru că-ntotdeauna, Eu,
Un Domn gelos, am fost şi sânt!
15 Să nu faci nici un legământ
Cu cei ce-n ţară locuiesc,
Ca nu cumva, când ei curvesc
Şi jertfe-aduc idolilor,
Să vă poftească la a lor
Masă, ca să mâncaţi apoi,
Din ale lor jertfe, şi voi.
16 Să vă feriţi ca nu cumva,
Soţii, să ieie cineva
Pentru-ai lui fii, din neamul lor –
Din fiicele altui popor –
Căci ele pot să îi târască
Pe-ai voştri fii, să săvârşească
Şi ei curvii, asemeni lor,
În faţa dumnezeilor
Pe care ele îi cinstesc!
17 De-asemenea, vă poruncesc
Să nu se facă, niciodat’,
La voi, vreun dumnezeu turnat!”
18 „Tu, praznicul azimilor,
Să-l ţii în luna spicelor.
În şapte zile – timp în care
Va ţine astă sărbătoare –
Azimi doar, cum am poruncit –
Ca să mănânci – ţi-e-ngăduit.
Căci tu, în luna spicelor,
Din ţara Egiptenilor,
Ai fost, de Domnul, izbăvit
Şi din robie slobozit.
19 Oricare-ntâi născut, se ştie
Că trebuie să mi-l dai Mie.
Chiar dacă vaca l-a făcut,
Chiar dacă oaia l-a născut,
Toţi cei de parte bărbătească,
Mie să Mi se dăruiască!
20 Un miel, vei da răscumpărare
Pentru întâiul pui ce-l are
O măgăriţă. De nu vrei
Să îl răscumperi, ai să-l iei
Şi-apoi, de gât, ai să îl strângi,
Căci trebuie ca să i-l frângi.
Ai să plăteşti răscumpărare,
Întâilor născuţi pe care
Ai tăi feciori îi vor avea.
Să nu vii, înaintea Mea,
Cu mâna goală. Să lucrezi
21 Doar şase zile, şi să şezi
A şaptea zi, căutând tihnă,
Căci este ziua de odihnă.
De-i timpul seceratului –
Sau poate al aratului –
A şaptea zi să nu munceşti –
Să stai doar, să te odihneşti.
22 A săptămânilor serbare,
Voiesc s-o ţină, fiecare.
O altă sărbătoare-apoi,
Pe care-o veţi mai ţine voi,
E-a roadelor pământului,
La seceratul grâului;
Iar sărbătoarea roadelor
S-o ţineţi la culesul lor,
Deci la sfârşitul anului.
23 Să vină-n faţa Domnului,
Toţi cei de parte bărbătească.
Pe an, ei au să trebuiască
De trei ori a se prezenta
Şi-n faţa Domnului a sta.
24 Din faţa ta, le izgonesc
Pe neamuri şi am să-ţi lărgesc
Hotarele, iar ţara ta –
Atâta timp cât tu vei sta
În faţa Domnului, mereu,
De trei ori, precum ţi-am spus Eu –
Are să fie ocrotită –
De neamuri, nu va fi poftită.
25 Un dobitoc, dacă-l jertfeşti
În cinstea Mea, să nu-nsoţeşti
Sângele jertfei oferite
Cu pâinile ce sunt dospite.
Carnea care s-a pregătit,
Din jertfa ce a însoţit
Masa de Paşti, să nu se lase
Ţinută până-n zori, în case.
26 S-aduci în casa Domnului,
Pârga din roada câmpului –
Primele roade care sânt
Luate de pe-al tău pământ.
Nu fierbe carnea iedului,
În lapte de la mama lui.”
27 Domnul, atunci când a sfârşit,
Lui Moise, El i-a poruncit:
„Să scrii tot ceea ce ţi-am spus,
Căci legământul Meu e pus
Şi-ntemeiat pe-aste cuvinte.
Eu am să-nchei – să iei aminte! –
Cu tine şi cu Israel,
Acuma, legământu-acel!”
28 Pe ale muntelui poteci,
Cu Domnul, Moise, patruzeci
De nopţi şi zile-a petrecut.
Nici n-a mâncat, nici n-a băut
În acest timp. Domnul a scris,
Pe table, ceea ce a zis,
Adică vorbele ce sânt
Cuprinse-n al Său legământ,
Pe care l-a făcut atunci,
Şi care-avea zece porunci.
29 Din muntele Sinai, apoi,
Moise se-ntoarse înapoi,
Cu tablele de mărturie
În mână, fără ca să ştie
Că toată pielea feţei lui –
Căci îi vorbise Domnului –
Acum, puternic strălucea
Şi că lumină răspândea.
30 Aron şi-ntregul Israel
Când au privit, atunci, la el,
Şi strălucirea i-au văzut,
De teamă-ndată s-au umplut
Şi nimenea nu îndrăznea,
De Moise, a se-apropia.
31 Moise-i chemă, grabnic, la el.
Aron şi ai lui Israel
Fruntaşi, să vină, s-au grăbit,
Iar Moise-a stat şi le-a vorbit.
32 Apoi, toţi s-au apropiat,
Iar el, poruncile, le-a dat,
Aşa precum Domnul a spus,
Când pe Sinai fusese dus.
33 Cu o maramă şi-nvelit
Faţa, când vorba şi-a sfârşit.
34 Moise, marama, şi-o scotea
Numai atuncea când mergea
În cort, în faţa Domnului,
Ca să asculte vorba Lui.
Apoi, afară când ieşea,
Faţa, din nou, şi-acoperea
Şi îi spunea lui Israel,
Ce-a poruncit Domnul, prin El.
35 Fiii lui Israel priveau
La faţa lui şi se temeau,
Văzând ce tare strălucea.
Moise, atuncea, îşi punea
Marama şi-o purta mereu,
Până intra la Dumnezeu.