1 Apoi, meşterul Beţalel
A întocmit chivotu-acel,
Pe care Domnul l-a cerut,
Aşa cum Moise l-a văzut.
Pentru-al chivotului cioplit,
Lemn de salcâm s-a folosit.
Doi coţi jumate, în lungime,
Avea chivotul. În lăţime
Şi-n înălţime-asemenea,
Un cot jumate doar avea.
2 Chivotul, când a fost sfârşit,
Cu aur, el l-a poleit:
L-a poleit pe exterior
Şi tot la fel, în interior.
Cu un chenar, de aur pur,
L-a încadrat, jur împrejur.
3 Patru verigi au fost turnate,
Din aur, care, aşezate
Au fost, în colţurile lui.
4 I-a mai făcut, chivotului,
Drugi de salcâm. Când i-a sfârşit,
Cu aur, el i-a poleit.
5 Drugii aceşti au fost luaţi
Şi prin verigi, apoi, băgaţi –
Prin cele care-au fost turnate
Din aur şi-apoi aşezate
Pe marginea chivotului,
Servind pentru mutarea lui.
6 Peste chivot, apoi, a pus
Capacul, căruia i-a spus
„Al ispăşirii”. L-a lucrat,
Numai din aurul curat.
Doi coţi jumate-avea lungime,
Şi-un cot jumate în lăţime.
7 Apoi, din aurul bătut,
Doi heruvimi a mai făcut
Şi pe capac i-a aşezat.
8 Unu-ntr-un capăt s-a aflat,
Iar altu-n capătul opus –
Deci faţă-n faţă, el i-a pus,
Peste capacul ispăşirii.
9 Astfel, se arătau privirii,
Cu aripile-acoperind
Capacul, faţa lor fiind,
În aşa fel orientată,
Ca înspre el să stea-ndreptată.
10 După al Domnului îndemn,
O masă a făcut, din lemn.
Aşa precum a trebuit,
Lemn de salcâm a folosit.
Doi coţi avut-a în lungime,
Un cot jumate-n înălţime,
Şi-un cot ea a avut în lat.
11 Apoi, cu aurul curat,
A poleit-o, iar în jur,
Chenar avea, din aur pur.
12 Mesei, pervaz, i-a aşezat –
De-o palmă el a fost de lat,
Având şi el, din aur pur,
Chenar făcut jur împrejur.
13 Patru verigi au fost turnate –
Din aur – fiind aşezate
Lângă picioarele pe care,
Sprijin, în colţuri, masa-şi are.
14 Lângă pervaz ele erau,
Căci drugi, prin ele, se treceau,
Şi ea putea a fi luată –
În felu-acesta – şi mutată.
15 Lemn de salcâm s-a folosit,
Când drugii mesei s-au cioplit.
În urmă, când au fost sfârşiţi,
Cu aur fost-au poleiţi.
16 Apoi, aşa cum s-a cerut,
Ceşti, farfurii s-au mai făcut;
Căţui, potire s-au lucrat –
Toate din aurul curat –
Căci foloseau, pentru măsură,
La jertfele de băutură.
17 Din aurul ce s-a primit,
Un sfeşnic s-a mai întocmit.
Era din aurul bătut –
Dintr-o bucată, tot, făcut.
Piciorul şi cu fusul lui,
Potirele sfeşnicului –
Cu gămălii şi flori – lucrate,
Dintr-o bucată, fost-au toate.
18 Şi şase braţe îi ieşeau,
Pe laturi, unde se aflau
Tot câte trei: trei erau puse
Pe-o latură, având opuse
Alte trei braţe-ngemănate.
19 Pe ele, fost-au aşezate –
În parte, pentru fiecare –
Câte-un potir în chip de floare
Ce cu migdalul aducea
Şi-o gămălie-n vârf avea.
Din cele şase braţe care
Erau pe sfeşnic, fiecare,
La fel, au fost alcătuite
Şi tot la fel împodobite.
20 Pe al său fus, sfeşnicu-avea
Patru potire-asemenea –
Ca floarea de migdal erau,
Şi gămălii, în vârf, aveau.
21 Pe cele şase braţe care,
Din sfeşnic ies, sub fiecare,
Pusă a trebuit să fie,
Acolo, câte-o gămălie.
22 Cu braţul – din acea bucată –
Lucrată fost-a, totodată,
Şi gămălia lui. Făcut,
Numai din aurul bătut,
Totul a fost. Aur curat
S-a folosit, neîncetat.
23 Şi şapte candele-a făcut,
Aşa precum i s-a cerut.
Făcut-a cenuşările,
Făcut-a şi mucările,
Numai din aurul curat.
24 Deci, un talant a fost luat –
De aur – iar apoi, din el,
Făcut a fost sfeşnicu-acel,
Uneltele sfeşnicului
Şi tot ce-i aparţine lui.
25 Altar, precum i s-a cerut,
Pentru tămâie, a făcut.
Altarul, pentru-a fi cioplit,
Lemn de salcâm s-a folosit.
Un cot avut-a în lungime,
Şi încă unul în lăţime;
În înălţime, trebuia,
Doi coţi, altarul a avea,
Şi-n patru muchii el să fie;
Iar coarnele ce-aveau să-i vie
Cioplite-altarului acel,
Dintr-o bucată sunt, cu el.
26 Cu aur fost-a poleit
Întreg altarul, negreşit –
Partea de sus, pereţii lui
Şi coarnele. Altarului
I s-a făcut, din aur pur,
Cunună, de jur împrejur.
27 Sub ea, două verigi şedeau,
Care din aur doar erau.
În unghiuri, el le-a aşezat
Şi drugi, prin ele, a băgat,
Ca să servească fiecare,
Pentru-a altarului mutare.
28 Drugii, din lemn, au fost ciopliţi
Şi-apoi, cu aur, poleiţi;
Iar lemnul ce s-a folosit,
Salcâm fusese, negreşit.
29 Urmând al Domnului îndemn,
El a făcut şi untdelemn,
După un meşteşug pe care,
Doar cel ce face mir îl are.
Uleiul, astfel pregătit,
La ungeri sfinte-i folosit;
Şi la tămâi mirositoare
Îşi află întrebuinţare.