1 Veşminte-apoi au fost croite –
Din materialele vopsite
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu –
Pe cari, preoţii le purtau,
Când în lăcaşul sfânt slujeau.
2 Efodul trebuia făcut
Din aur, care s-a ţesut,
Apoi, într-un mănunchi de fire,
Care erau din in subţire
Şi care fost-au răsucite.
Acestea trebuiau vopsite
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
3 Tăblii, de aur, s-au turnat
Şi-apoi, în fire, s-au tăiat.
Ele au fost, astfel, urzite,
În materialele vopsite
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
Efodul trebuia să fie
Bine lucrat, cu măiestrie.
4 I-au mai făcut, efodului,
Doi umeri, capetelor lui.
Au fost făcuţi în aşa fel,
Încât erau legaţi de el.
5 Brâul său fost-a pe măsură:
Avea aceiaşi lucrătură,
Ca şi efodul – împletit
Din in subţire, răsucit,
Care în aur e legat,
Cu fire ce s-au colorat
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
6 Onix apoi, ei au luat,
Iar pe acesta au săpat,
Numele fiilor pe care,
Israel, drept urmaşi, îi are.
Săpate-au fost aceste nume,
Atuncea, într-un fel anume,
Precum în piatră se sculptează
Peceţile, când se-ncrustează.
7 Pe umerii efodului,
A fost locul onixului
Şi amintea, în acest fel,
De toţi fiii lui Israel.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
8 Pieptarul, ca şi lucrătură,
E ca efodul, pe măsură.
Pieptarul trebuia să fie
Lucrat cu-aceiaşi măiestrie,
Precum efodul s-a făcut.
Din aur, el a fost ţesut,
Din in subţire, răsucit,
Din fire care s-au vopsit
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
9 Pieptarul fost-a, negreşit,
În patru colţuri, îndoit.
O palmă-avea el, în lungime,
Şi tot o palmă, în lăţime.
10 Pietre, în urmă, au luat
Şi în pieptar le-au aşezat.
Le-au pus pe patru şiruri stând.
Un sardonix în frunte-având
Rândul întâi; era urmat
De un topaz şi terminat
Cu un smarald, avea să fie.
11 Pe-al doilea, trebuia să vie
Rubin, urmat de un safir
Şi-un diamant. Al treilea şir
12 Avea opal, agat urmând,
Şi-un ametist venea la rând.
13 În şirul patru, aşezat
Un hrisolit a fost, urmat
De un onix şi un iaspis.
Apoi – aşa precum s-a zis –
Aceste pietre prelucrate,
Fost-au în aur ferecate.
14 În număr, pietrele acela
Au fost douăsprezece. Ele
Semnificau, în acest fel,
Pe toţi fiii lui Israel,
Căci se aflau, pe fiecare,
Săpat un nume – cel pe care,
Fiii aceia l-au purtat
Şi, după care s-au chemat
Toţi cei care aveau să vie
Pe lume, într-o seminţie.
15 Pentru pieptar – cum s-a cerut –
Două lănţuguri s-au făcut.
Din aur erau făurite
Şi-au trebuit a fi-mpletite
Ca nişte sfori. Iar pentru ele –
Pentru lănţugurile-acele –
16 Două verigi au fost turnate –
Din aur – şi adăugate
La capete, peste pieptar.
S-au pus verigile-aşadar,
Şi s-au luat apoi, măsuri,
Pentru două ferecături.
17 Iar lănţişoarele făcute,
Au fost dar, prin verigi, trecute.
18 Pe urmă, în ferecături –
În cele două lucrături –
Au prins şi celelalte două
Capuri de lanţ. Pe amândouă,
Le-au prins apoi, în faţa lui,
Pe umerii efodului.
19 În urmă, din aur curat,
Două verigi au mai turnat.
Pentru pieptar erau aduse
Şi jos, la capete-apoi puse,
Pe margine-nlăuntrul lui,
Către partea efodului.
20 Două verigi mai trebuiau –
Din aur – ce se ţintuiau
Pe fiecare umerar
De pe efod, jos. Aşadar,
În faţă puse trebuiau,
Acolo unde se uneau
Efodul şi umerii lui –
Deci chiar deasupra brâului.
21 Verigile de pe pieptar
Legate fost-au aşadar –
De cele-ale efodului –
Cu sfori, deasupra brâului.
În acest fel doar, se putea,
Pieptarul ţeapăn, ca să stea.
Legat fiind în acest mod,
Nu se mişca de pe efod.
Sfoara cari fost-a folosită,
Cu-albastru-ntâi, a fost vopsită.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
22 Pe sub efod, era făcută
O mantie ce-a fost ţesută
Din in subţire, răsucit,
Ce în albastru-a fost vopsit.
23 La mijloc, ea – o gură – are,
Pentru a capului intrare.
Pe margini, gura ce-i făcută,
A trebuit a fi ţesută,
Apoi – pentru a ei păstrare –
Să nu se rupă, la purtare.
Ca platoşa asemenea,
A trebuit făcută ea.
24 Apoi, pe lângă tiv, au pus
Rodii albastre – cum s-a spus –
Precum şi rodii purpurii
Şi-asemeni şi cărămizii.
Aceste rodii s-au croit,
Din fir subţire, răsucit,
25 Iar printre ele, clopoţei,
Au aşezat în urmă. Ei,
Din aur pur, au fost turnaţi
26 Şi-apoi pe mantie-aşezaţi,
Numai într-un anume fel:
O rodie şi-un clopoţel.
Pe marginile tivului,
Pe toată întinderea lui.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
27 Din in subţire, răsucit,
Tunici – în urmă – s-au mai croit,
Pentru Aron şi fiii lui,
După porunca Domnului.
28 Mitră – din inul cel subţire –
Au mai făcut. Aceleaşi fire,
Pentru scufii, le-au folosit
Şi drept podoabe au slujit.
Din in subţire, au făcut
Izmene-apoi – cum s-a cerut –
29 Şi brâul, la gherghef lucrat;
Acesta fost-a colorat
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
30 Apoi, din aurul curat,
O tablă, ei au mai turnat
Şi o cunună-mpărătească,
Pe care-aveau să scrijelească –
Întocmai precum se sculptează
Când pe peceţi se încrustează –
Precum suna porunca Lui,
Cuvintele: „Sfânt Domnului”.
31 Cu sfori albastre au legat-o,
Pe mitră, când au aşezat-o.
Aşa cum Domnul i-a cerut,
Lui Moise, totul s-a făcut.
32 Cortu-ntâlnirii se făcuse
Aşa precum Domnul ceruse.
Lucrarea fost-a isprăvită
Şi a putut fi împlinită
Porunca Domnului astfel,
Căci toţi fiii lui Israel –
Grabnic – întocmai, au făcut
Ceea ce Domnul i-a cerut
Lui Moise, când s-au întâlnit
Şi când, porunci, i-a dăruit.
33 Locaşul fiind terminat,
Lui Moise, l-au înfăţişat.
Au adus cortul, însoţit
De tot ceea ce-a trebuit:
Uneltele, copcile lui
Şi scândurile cortului,
Drugii şi stâlpii – cu picioare –
34 A cortului învelitoare
Din piele de berbeci croită
Care în roşu-a fost vopsită;
Apoi învelitoarea care,
Din piele de viţel de mare,
A fost făcută. Lângă ea,
Au mai adus şi o perdea
Care era din in subţire
Şi folosea la despărţire.
35 Apoi chivotul l-au adus –
„Al mărturiei” – având pus,
Pe el, capacul denumit
„Al ispăşirii”, însoţit
De toţi drugii chivotului,
Servind pentru mutarea lui;
36 Au adus masa; lângă ea,
Uneltele ce le avea –
Şi pâinile – au fost aduse.
Aceste pâini trebuiau puse,
Mereu, în faţa Domnului.
37 Sfeşnicul, candele lui
Şi-uneltele au fost aduse,
La Moise şi în faţă-i puse,
Cu untdelemnul cel pe care,
În candele, sfeşnicu-l are.
38 Altarul, ce era turnat
Din aur, fost-a-nfăţişat,
Cu untdelemnul folosit
La ungere şi, negreşit,
Tămâia cea mirositoare;
Au mai adus perdeaua care,
La cort, drept uşă, folosea.
39 Adus a fost, de-asemenea,
Altaru-acela de aramă,
Grătarul său – de bună seamă,
Tot din aramă făurit –
Drugii care l-au însoţit
Şi-uneltele ce le avea.
Au mai adus, de-asemenea,
Ligheanul – cu piciorul lui –
40 Pânzele curţii cortului,
Stâlpii – drept sprijin pânzelor –
Precum şi picioarele lor,
Ţăruşii ei şi-asemenea,
Uneltele ce le avea
Cortu-ntâlniri-n slujba lui;
41 Veşmintele preotului –
În urmă – au mai fost aduse
Şi-n a lui Moise faţă, puse.
Ele doar pentru slujbă sânt,
Când intra el, în Locul sfânt.
Au mai adus şi noi veşminte,
Pentru Aron – care sunt sfinte –
Şi hainele fiilor lui –
Preoţi – în slujba cortului.
42 Astfel, întregul Israel
A făurit, în acest fel,
Tot ceea ce a fost cerut –
Întocmai precum a văzut
Moise – şi a îndeplinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
43 Moise, la toate, s-a uitat.
Cu-atenţie le-a cercetat
Şi-apoi, în urmă, a văzut
Cum că întocmai s-a făcut
Totul, aşa cum a dorit,
Precum Domnul a poruncit.
Când a sfârşit de cercetat,
Moise i-a binecuvântat.