1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „În ziua-ntâi, din prima lună,
Să porunceşti ca să se pună
Cortu-ntâlnirii. Iar apoi,
3 Chivotul, îl veţi pune voi,
În interiorul cortului.
Ai să atârni, în faţa lui,
Perdeaua din lăuntru, care
Serveşte drept despărţitoare.
4 După aceea, să te duci,
Căci masa vreau să o aduci.
Pe ea, vei pune, negreşit,
Tot ceea ce e rânduit.
Apoi, sfeşnicul să îl pui
Şi-aşează-i candelele lui.
5 Ai să aduci şi-acel altar,
Pentru tămâie. Îl pui dar,
În cort, pentru că locul lui
Este-n faţa chivotului.
6 Aşezi apoi, precum socot,
Altarul arderii de tot,
În faţa uşii cortului;
7 Iar între cort şi locul lui,
Ligheanul fi-va aşezat
Şi apă-n el, va fi turnat.
8 Apoi, întinde curtea lui,
Jur împrejurul cortului;
Iar după ce ai s-o aşezi,
Perdea curţii s-o fixezi.
9 Ia untdelemnul pregătit,
Care-i la ungeri folosit,
Şi unge cu uleiu-acel,
Cortul şi tot ce este-n el.
Prin ungerea ce-o săvârşeşti,
Cortul acela, îl sfinţeşti,
Cu toate câte în el sânt
Şi astfel, cortul va fi sfânt.
10 Altarul arderii de tot –
Cu ale lui scule cu tot –
Să-l ungi apoi, şi să-l sfinţeşti.
Prin ungerea ce-o săvârşeşti,
Prea sfânt, altarul va să fie.
11 La rând apoi, are să vie
Ligheanul şi piciorul său.
12 Îl iei pe-Aron – pe frate’ tău –
Îi iei şi pe feciorii lui
Şi-apoi, la uşa cortului,
Ai să te-nfăţişezi cu ei
Şi-i speli cu apă. Apoi iei
13 Şi straiele care sunt sfinte.
Pune pe-Aron aste veşminte
Şi unge-l ca să se sfinţească,
Spre a putea să Îmi slujească
Mie, ca preot; după care,
14 Pe fiii săi – pe fiecare –
Cu tunici ai să îi îmbraci.
Iată în urmă, ce-ai să faci:
15 Să-i ungi cu untdelemnul sfânt,
Pentru că ei, preoţi, Îmi sânt,
Prin ungerea făcută lor.
În al lui Israel popor,
Ei au să aibă, pe vecie,
Dreptul acest, de preoţie.”
16 Aşa cum Domnul i-a cerut,
Moise, îndată, a făcut.
17 În ziua-ntâi, din prima lună,
A poruncit ca să se pună
Cortu-ntâlnirii, după plan,
Căci începuse-al doilea an.
18 Cortul, întâi, l-a aşezat
Şi pe picioare l-a fixat.
Verigi şi scânduri a adus,
Pe care-apoi, la cort, le-a pus.
Stâlpii, în urmă, i-a-nălţat,
19 Iar peste cort a aşezat
Învelitoarea. A făcut,
Aşa cum Domnul a cerut.
20 El, mărturia, a adus-o
Şi în chivot apoi, a pus-o.
A pus drugii chivotului,
Iar peste el, capacul lui.
21 Chivotul fosta-n cort adus;
În faţa sa, apoi a pus
Perdeaua care i-a slujit
Drept paravan şi-a despărţit
Chivotul – mărturia lui –
Astfel, de restul cortului.
Moise, întocmai, a făcut,
Aşa cum Domnul i-a cerut.
22 În cort, apoi, a aşezat
Masa. Al ei loc s-a aflat,
La miazănoapte. Astfel, ea
Fost-a dincoace de perdea.
23 Pâinile-acolo le-a adus
Şi-apoi, pe masă, el le-a pus,
Să fie-n faţa Domnului,
Precum cerea porunca Lui.
24 După aceea a luat
Sfeşnicul şi l-a aşezat,
În cort, în faţa mesei pus,
La miazăzi. I s-au adus,
25 În urmă, candelele lui
Şi înaintea Domnului
Le-a aşezat. Cum i-a cerut
Domnul să facă, a făcut.
26 Altarul, ce a fost turnat
Din aur, fost-a aşezat
În cort, pentru că loc avea
În faţă la acea perdea
Ce e-nlăuntrul cortului,
Acoperind chivotul lui.
27 A pus altarul, după care,
A ars tămâi mirositoare
Şi astfel, Moise a făcut,
Ceea ce Domnul i-a cerut.
28 Apoi, la uşa cortului,
A aşezat perdeaua lui.
29 În cort fiind rânduit tot,
Altarul arderii de tot,
A poruncit a fi adus
Şi-n faţa cortului l-a pus.
Aşa cum Domnu-a poruncit,
Arderi de tot, el a jertfit,
Pe-altaru-acela, după care
A dat şi jertfe de mâncare.
30 Apoi, ligheanul l-a adus,
În faţa cortului l-a pus,
Şi-ntrânsul, apă, a turnat.
31 Pe rând, în urmă, s-au spălat
Moise, Aron şi fiii lui,
Acolo-n faţa cortului.
Spălatu-s-au dar, fiecare,
Pe mâini, precum şi pe picioare.
32 De câte ori în cort intrau,
Mai înainte se spălau
Şi-apoi mergeau către altar.
Ei împlinit-au, aşadar –
Prin lucrul care l-au făcut –
Ceea ce Domnul a cerut.
33 Apoi, în jurul cortului –
Precum şi al altarului –
Curtea mai fost-a aşezată,
Şi s-a sfârşit lucrarea toată.
34 Atuncea, norul a venit
Şi cortul l-a învăluit.
Mulţimea toată a văzut
Că întreg cortul s-a umplut
De slava Domnului. Astfel,
35 Moise n-a mai intrat în el,
Căci norul sta deasupra lui
Şi-l umplea slava Domnului.
36 Poporu-n timp cât a ţinut
Drumul pe care l-a făcut,
Mereu, spre cort doar s-a uitat:
Când, de pe el, s-a ridicat
Norul acel, la drum pornea.
37 Atunci când peste cort şedea –
Deci dacă nu se-nălţa norul –
Nu mai pornea, la drum, poporul.
38 Ziua, deasupra cortului,
Se afla norul Domnului.
Atuncea când se însera,
Un foc, deasupra lui, era.
Poporul fost-a însoţit –
În timp ce a călătorit –
Ziua, de norul Domnului,
Iar noaptea-apoi, de focul Lui.