1 În cortul întâlniri-aflat,
Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi i-a vorbit în acest fel:
2 „Copiilor lui Israel,
Le spune: „Dacă, un dar, vrea –
Un om – lui Dumnezeu, să-I dea,
Să ştie cum că darul dat,
Din vite trebuie luat –
Deci din cireadă sau din turmă.
3 Dacă ăst dar va fi, în urmă,
Adus ca ardere de tot
De la cireadă, Eu socot
Ca două cereri să-mplinească:
Să fie parte bărbătească
Şi fără de cusur să fie.
Jertfa pe care Mi-o dă Mie,
La uşa cortului, adusă
Are să fie şi-apoi pusă
Acolo-n faţa Domnului,
Pentru a fi-nchinată Lui,
Căci astfel doar darul făcut,
Îi va fi Domnului, plăcut.
4 Stăpânul dobitocului
Să pună, peste capul lui,
Mâna şi-apoi, să îl jertfească.
Numai aşa o să-l primească
Domnul, făcând în acest fel,
O ispăşire, pentru el.
5 Viţelul care va fi dat
Ca jertfă, fi-va-njunghiat
Apoi, ‘naintea Domnului.
Va fi luat sângele lui,
De preoţi, care – precum ştii –
Sunt dintr-ai lui Aron copii.
Ei vor stropi apoi, cu el
Jur împrejur, altaru-acel
Cari pentru jertfe e adus
Şi-n faţa cortului e pus.
6 Viţelul care a fost dat
Ca ardere de tot, tăiat
Va fi-n bucăţi – deci împărţit –
După ce fost-a jupuit.
7 Să pregătească acel dar –
Şi foc să facă pe altar –
Ai lui Aron feciori. S-adune
Lemne de foc, pe cari vor pune
8 Bucăţile viţelului,
Capul şi cu grăsimea lui.
9 Picioarele vor fi luate
Şi măruntaiele. Spălate
Vor fi cu apă, după care,
Arse-au să fie fiecare –
De către preot – pe altar.
Acesta fi-va, aşadar,
O ardere de tot, numită
Jertfă de flăcări mistuită,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
10 Dacă un om vine, în urmă,
Şi va aduce-un dar din turmă,
Din miei sau capre – cum va vrea –
Ca ardere de tot să-l dea,
Două cerinţe să-mplinească:
Să fie parte bărbătească
Şi fără de cusur să fie.
11 Cu jertfa lui, apoi, să vie
Şi să-şi înjunghie-al său dar,
La miazănoapte de altar.
Iar preoţii, care – cum ştii
Că sunt ai lui Aron copii –
Stropi-vor, cu sângele lui,
Jur împrejuru-altarului.
12 Jertfa-n bucăţi va fi tăiată
Şi-apoi, bucată cu bucată –
Cu capul şi grăsimea dar –
Arse, de preot, pe altar
Trebuie-n urmă, ca să fie.
Iată ce vreau să se mai ştie:
13 Picioarele vor fi luate
Şi măruntaiele; spălate
Vor fi cu apă, după care,
Arse-au să fie, fiecare,
De către preot, pe altar.
Acesta fi-va, aşadar,
O ardere de tot, numită
Jertfă de flăcări mistuită,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”
14 „Dacă aduce cineva,
Lui Dumnezeu, un dar, cumva,
Din păsări, trebuie să ştie
Cu ce putea-va ca să vie.
Deci pentru arderea de tot,
Doar anumite păsări pot
A fi aduse. Omu-acel
S-aducă pui de porumbel,
Când face jertfele acele,
Sau poate-aduce turturele.
15 Preotul, pasărea de dar,
Are s-o ducă pe altar.
Cu unghia să îi despice
Capul, iar sângele să-i pice
Pe-ntinderea peretelui
Ce este al altarului
Şi ars să fie acel dar,
Apoi, pe focul din altar.
16 Să-i scoată penele şi guşa
Şi-acolo unde strângi cenuşa –
Lângă altar, spre răsărit –
Să le arunce, negreşit.
17 Apoi, o să mai trebuiască
Să-i frângă – făr’ să-i dezlipească –
Aripile. Când a sfârşit
Preotul, tot ce-i de-mplinit,
Are s-o ardă pe altar.
Aceasta fi-va, aşadar,
O ardere de tot, numită
Jertfă de flăcări mistuită,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”