1 Moise şi-Aron, apoi, s-au dus
La Faraon, şi-astfel i-au spus:
„Domnul, Cel care e – mereu –
Al lui Israel Dumnezeu,
Ţie-mpărate, îţi vorbeşte:
„Acuma dar, îngăduieşte,
Să plece-al Meu popor. Să fie
Lăsat, să meargă în pustie,
Unde voiesc să pregătească
Un praznic şi să prăznuiască
În cinstea Mea, cum se cuvine.”
2 Dar Faraon răspunse: „Cine
Este Acest Domn, Dumnezeu,
Ca de-al Său glas să ascult eu,
Şi să îl las pe Israel,
Să plece, căci aşa vrea El?
Nu Îl cunosc pe Dumnezeu,
Iar pe Israel nu-l las eu,
Să plece, cum aţi fi voit.”
3 Cei doi, atunci, iar au vorbit:
„Domnul Evreilor e Cel
Cari ni S-a arătat, iar El,
Aici la tine, ne-a trimis,
Şi ce să-ţi spunem, El ne-a zis.
Deci dă-ne voie, chiar acum,
Să mergem, căci avem lung drum:
Acesta trebuie să fie,
Cale de trei zile-n pustie,
Ca jertfe să-I putem aduce,
Lui Dumnezeu; să nu ne-apuce,
Cumva, mânia Domnului,
Şi-n urmă – în furia Lui –
Cu ciumă, să ne pedepsească
Şi sabia să ne lovească.”
4 Dar Faraon n-a ascultat
Şi-a zis apoi, înfuriat:
„Moise şi-Aron! De ce-ncercaţi
Voi, pe Evrei, să-i tulburaţi
Şi să-i abateţi – am văzut! –
Din lucrul ce-l au de făcut?!
Plecaţi acum, din faţa noastră,
Şi mergeţi dar, la treaba voastră!”
5 A cuvântat Faraon, iară:
„Poporul s-a-nmulţit în ţară,
Iar voi aţi vrea să înceteze,
Acuma, ca să mai lucreze?!”
6 În acea zi – înfuriat –
Poruncă, Faraon a dat,
Ispravnicilor ce-i avea
Peste popor şi-asemenea
Apoi, şi logofeţilor:
7 „Se interzice tuturor,
Ca să mai dea, poporului,
Paie, care, în munca lui,
La cărămizi îi folosesc.
Deci paiele cari trebuiesc,
Nu se mai dau – precum s-au dat –
Ci fiecare-i obligat
Să-şi strângă paie aşadar,
Atât cât îi e necesar.
8 Voi, însă, nevoiţi sunteţi,
Ca norma să nu le-o scădeţi,
Ci cereţi, cărămizi să facă,
La fel ca la-nceput, chiar dacă
Acum, poporul e silit
S-adune paie. S-a vădit
Că toţi sunt nişte leneşi! Iată
Pentru ce strigă ziua toată:
„Haidem acuma, să ne ducem
Şi jertfe, Domnului, s-aducem.”
9 Acestor oameni, să le daţi
Mai mult de lucru! Nu-i lăsaţi
De-acum, ca să mai trândăvească,
Să n-aibă timp să rătăcească,
După năluci, din mintea lor!”
10 Atunci, cei puşi peste popor –
Ispravnicii norodului,
Precum şi logofeţii lui –
Ieşiră de la împărat
Şi tuturor de veste-au dat,
Despre porunca ce-au primit.
Au zis: „Aşa a poruncit,
Azi, Faraon: „De-acum, să ştiţi
Că paie n-o să mai primiţi!
11 Voi sunteţi astfel, obligaţi,
Ca singuri să le adunaţi,
De unde o să le găsiţi.
De-acuma dar, să vă grăbiţi,
Căci trebuie ca să lucraţi
Tot ca-nainte. Nu uitaţi,
Cum că nimic nu v-a scăzut,
Din ceea ce-aveţi de făcut!”
12 Poporu-atunci s-a răsfirat
Şi, în Egipt, a căutat
Mirişte-n locul paielor.
13 Ispravnici-i sileau de zor,
Ţipând mereu: „Să isprăviţi,
Ce-aveţi de lucru! Să munciţi,
La fel de mult, cum aţi lucrat,
Atunci când paie, vi s-au dat!”
14 Pe logofeţii ce-i aveau
Evreii – care se trăgeau
Din rândul lor – chiar i-au bătut
Ispravnicii, căci n-au putut
Să îşi sfârşească lucrul lor.
„De ce nu vreţi, leneşilor –
Ţipau mereu – „ca să lucraţi,
Ca înainte?! De ce staţi,
Când nici azi, nu aţi isprăvit,
Ceea ce trebuia-mplinit
Încă de ieri? De ce, acum,
Nu faceţi cărămizi, precum,
Mai înainte, aţi făcut,
S-atingeţi numărul cerut?”
15 Toţi logofeţi-atunci s-au dus,
La Faraon, şi-astfel i-au spus:
„De ce te porţi aşa, cu noi?
16 Doar bine ştii că, de la voi,
Acum, paie, nu mai primim.
Dar ni se cere să muncim:
„Să faceţi cărămizi!”, tot ţipă
Ispravnicii, în orice clipă.
Ba mai mult, iată ce-au făcut:
Acuma ei ne-au şi bătut!”
17 Dar Faraon a zis apoi:
„Leneşi şi trântori sunteţi voi!
De-aceea ziceţi, tot mereu:
„Haidem, jertfe, lui Dumnezeu,
Să Îi aducem.” Să plecaţi
18 Din faţa mea şi să lucraţi!
Să faceţi cărămizi, cum ştiţi,
Căci paie n-o să mai primiţi!
Şi nu vă scad, leneşilor,
Numărul cărămizilor!”
19 Când au primit aste porunci,
Văzură logofeţi-atunci,
În ce necaz mare erau,
Ce greutăţi îi apăsau.
„Să faceţi dar, necontenit,
Aşa cum este stabilit
Numărul cărămizilor!
Nimica, din numărul lor,
Nu vi se scade!” – le spuneau
Cei care îi supravegheau.
„Mereu, să fie împlinită
Norma care e cuvenită
Zilei de muncă. Vă siliţi,
Ca norma să o împliniţi!”
20 Când logofeţii au ieşit
De la-mpărat, i-au întâlnit
Pe Moise şi pe-Aron, şezând
Mai la oparte, aşteptând,
21 Şi-n felu-acesta le-au vorbit:
„Iată că ne-aţi nenorocit!
Deci să vă vadă Domnul, vrem,
Şi să vă judece! Suntem
Urâţi acum, în faţa lui –
În faţa Faraonului –
Şi a slujbaşilor ce-i are.
Iar în necazu-acesta mare,
Voi ne-aţi vârât, prin ce aţi spus
Şi ce-aţi făcut! Acum aţi pus
O sabie, în mâna lor,
Ca să omoare ăst popor!”
22 Moise se-ntoarse înapoi.
Şi către Domnul, zise-apoi:
„O, Domnul meu, de ce-ai făcut,
Acest rău, ce s-a abătut
Peste poporul asuprit?
Doamne, de ce a trebuit
Să mă trimiţi la ei, pe mine?
23 Căci iată Doamne, văd prea bune,
Că după ce eu i-am vorbit,
Lui Faraon, cum ai dorit –
Adică în Numele Tău –
El a făcut şi mai mult rău
Poporului şi n-ai venit
Să-l izbăveşti, cum ai vorbit.”