1 Domnul, pe Moise, l-a trimis
La Faraon şi-astfel i-a zis:
„Vorbeşte-i Faraonului:
„Ascultă vorba Domnului:
„Pe-al Meu popor, acum, îl lasă,
Din a ta ţară ca să iasă
Şi să se ducă în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie!
2 Dacă nu faci precum voiesc,
Cu broaşte-am să te potopesc.
3 Apa, din râuri, va fi plină
De broaşte. Ele au să vină
Şi au să intre-n casa ta.
În patul tău, ele vor sta,
Chiar în odaia-ţi de dormit.
Şi tot aşa vor fi păţit
Şi toţi ai tăi. La fel ca voi,
Va pătimi poporu-apoi,
Căci broaştele au să pătrundă
În case şi au să se-ascundă –
În urmă – chiar şi în cuptoare
Şi în postăvile în care
Vă faceţi pâinea. Iar apoi,
4 Ele se vor urca pe voi:
Pe tine, pe al tău popor,
Şi pe oricare slujitor.”
5 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Du-te şi, ce ţi-am poruncit
Acuma, lui Aron să-i spui,
Ca să-şi ridice braţul lui,
Asupra apelor ce sânt
Pe al Egiptului pământ:
„Întinde-ţi mâna peste râu
Şi iazuri, peste-orice pârâu,
Şi scoate broaştele afară
S-acopere această ţară.”
6 Atunci, Aron mâna şi-a-ntins,
Iar al Egiptului cuprins,
De broaşte s-a acoperit.
7 Dar vrăjitorii au venit
Şi prin puterea vrăjilor
Au scos şi ei, la rândul lor,
Broaşte-n Egipt. Când Faraon
8 Chemă pe Moise şi Aron,
Le-a spus: „Rugaţi, pe Dumnezeu,
Să ia, de pe poporul meu,
Aceste broaşte, căci voiesc,
Pe-al Său popor, să-l slobozesc,
Să meargă după voia Lui,
S-aducă jertfe Domnului.”
9 Moise a zis: „Să stabileşti
Ziua în care te gândeşti
Că aş putea ca să plec eu,
Spre a-L ruga pe Dumnezeu
Să depărteze mai apoi,
Valul de broaşte, de la voi.
Ele au să vă părăsească
Şi nu au să se mai găsească
Decât în râu. Acum, să-mi spui:
Când să mă rog eu, Domnului?”
10 „Mâine” – răspunse el îndată.
„Aşa va fi – cum vrei – căci iată,
Ai să cunoşti că nimenea
N-a fost şi nu-i asemenea
Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –
11 Moise a zis. „Ţinutul vostru,
Mâine, de broaşte, e scăpat.
Ele se vor fi depărtat
De tine şi de-al tău popor,
Şi doar în râu, de-atunci, fi-vor.”
12 Apoi, Moise şi cu Aron
L-au părăsit pe Faraon.
Moise, în urmă, a strigat
La Dumnezeu şi L-a rugat
Să împlinească ce-a vorbit
Cu Faraon. A împlinit
13 Prea Sfântul, rugămintea lui
Şi, în ţara Egiptului,
Broaştele toate au pierit,
Oriunde ele s-au găsit:
În casele oamenilor,
În curţi, sau pe ogorul lor.
14 Le-au strâns grămezi, le-au stivuit
Şi toată ţara s-a-mpuţit.
15 Văzându-se eliberat,
Simţind că timp a căpătat
Ca să răsufle, Faraon
N-a vrut – de Moise şi Aron –
S-asculte, ci şi-a împietrit
Inima iar, şi-a împlinit
Atuncea – prin purtarea lui –
Întocmai, spusa Domnului.
16 Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi-n acest fel a cuvântat:
„Mergi la Aron acum, şi-i spui:
„Loveşte a pământului
Ţărână, cu toiagul tău,
Şi vei vedea cum lutul său
Se va preface în ţânţari –
Sau în păduchi, spus altfel – cari
Vor prinde sub puterea lor
Ţinutul Egiptenilor.”
17 Aşa a fost, cum a vorbit:
Aron, ţărâna, a lovit
Cu-al său toiag şi imediat,
Ea, în păduchi, s-a preschimbat,
În ţara Egiptenilor.
Ei, pe oricari locuitor
Al ţări-apoi, s-au aşezat.
De răul lor, nu au scăpat
Nici dobitoacele – şi ele
Răbdară zilele acele.
18 La fel şi vrăjitori-au vrut
Să facă, însă n-au putut,
Cu toată străduinţa lor.
Erau păduchii, pe popor,
Pe dobitoace, peste tot.
19 Când au văzut că ei nu pot
Păduchi a scoate, au venit
La Faraon şi i-au vorbit:
„Noi, vrăjitorii, nu putem
Scoate păduchi. Acum vedem
Că ăsta e un lucru greu.
E degetul lui Dumnezeu
Aici, acuma, negreşit.”
Dar inima şi-a împietrit,
Din nou, măritul Faraon.
N-a vrut, de Moise şi Aron,
S-asculte. Prin purtarea lui,
A-mplinit spusa Domnului.
20 Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi-n acest fel a cuvântat:
„Te scoală, dis de dimineaţă,
Şi-i ieşi lui Faraon în faţă.
Când va veni la apă el,
Îi vei vorbi în acest fel:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Să-l laşi tu, pe poporul Meu,
Acum, să plece, în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie.
21 De nu-l laşi pe poporul Meu
Să plece, voi trimite Eu,
În contra ta, muşte câineşti.
Şi n-ai să poţi să te fereşti,
Nici tu şi nici al tău popor,
Cu nici un chip, din calea lor;
Căci ele, împotriva ta
Şi-a slugilor tale, vor sta.
Poporul tot o să simţească
Ce este musca cea câinească.
În case, ele vor pătrunde,
Şi nimeni nu se poate-ascunde,
Din calea lor, căci Eu socot
Să împânzesc Egiptul tot,
Cu muştele ce le trimit.
22 În acea zi, va fi ferit
Doar al Gosenului ţinut,
Căci în acel loc, am văzut
Că locuieşte-al Meu popor.
Voi da poruncă muştelor,
Să nu pătrundă-n locu-acel,
Pentru că vreau, în acest fel,
Ai Mei să fie ocrotiţi
Şi totodată, voi să ştiţi
Că Eu, Domnul, azi am şezut
În mijlocul ăstui ţinut.
23 Iată dar că ţi-am dat de ştire,
Că am să fac deosebire –
Atunci – între al Meu popor,
Şi cel al Egiptenilor.
Semnul acesta – să se ştie! –
Mâine, în zori, are să fie.”
24 Domnul, apoi, a împlinit
Totul, aşa cum a vorbit.
Un roi de muşte-a atacat
Pe Faraon şi a intrat
În casele împărăteşti
Şi-ale slujbaşilor domneşti.
Aceste muşte-au năvălit
Şi-ntreg Egiptu-au pustiit.
25 Atuncea, Moise şi Aron,
Chemaţi au fost, de Faraon:
„În mare grabă, să vă duceţi,
Şi jertfe, Domnului, s-aduceţi
Aici, în ţară” – le-a spus El.
26 Moise răspunse-n acest fel:
„Locul nu este potrivit
Să facem cum ai poruncit,
Căci urâciune-s pentru voi,
Ceea ce vom aduce noi,
Ca jertfă, pentru Dumnezeu.
Şi-atuncea dar, mă întreb eu,
Pentru ceea ce noi jertfim,
Oare, ucişi, nu o să fim?
Căci înc-odată vreau aţi spune,
Că pentru voi sunt urâciune
Jertfele noastre. După mine,
27 Aş zice că e mult mai bine,
Să ne îngădui să plecăm
Şi, un loc bun, să căutăm.
Trei zile trebuie să ţie,
A noastră cale, în pustie.
Acolo, vom aduce noi,
Jertfe lui Dumnezeu apoi,
Precum, de El, vom fi-nvăţaţi.”
28 „Am să vă las ca să plecaţi,
Să părăsiţi ţinutul nostru,
S-aduceţi, pentru Domnul vostru
Jertfe, aşa cum a dorit” –
Răspunse Faraon, grăbit.
„Prea mult, să nu vă-ndepărtaţi!
De-asemenea, să vă rugaţi –
Lui Dumnezeu – şi pentru mine.”
29 Moise a zis: „Ies de la tine,
Şi-ndată mă voi duce eu,
Ca să mă rog lui Dumnezeu,
Iar mâine, va îndepărta
Muştele, de pe ţara ta.
Ascultă Faraoane dar:
Să nu-ncerci să ne înşeli iar,
Nevrând să laşi acest popor
S-aducă, pentru Domnul lor,
Jertfe, aşa cum a dorit.”
30 De-ndată, Moise a ieşit
Ca să se roage, Domnului.
31 Domnul făcu pe voia lui,
Iar muştele s-au depărtat
De Faraon şi i-au lăsat,
În pace, pe-ai săi slujitori
Şi pe ceilalţi locuitori
Ai ţării. Dar s-a dovedit
32 Că Faraon şi-a împietrit
Inima iar, şi n-a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
N-a-ngăduit poporului,
Să părăsească ţara lui.