1 „La paisprezece ani, apoi,
Luat-am drumul înapoi,
Către Ierusalim, urmat
Şi de Barnaba. L-am chemat,
Atuncea, şi pe Tit, cu mine.
2 Când am plecat – ţin minte bine –
Avut-am o descoperire.
M-am dus deci, să le dau de ştire
Şi despre Evanghelia dată,
Mie, pentru a fi purtată,
La Neamurile care sânt,
Pe faţa-ntregului pământ.
Îndeosebi, eu am vorbit,
Cu cei care s-au dovedit
A fi de vază, căci n-am vrut,
Zadarnic, să mă fi zbătut.
3 Nici Tit – cel care m-a-nsoţit –
Măcar că-i Grec, n-a fost silit
Ca să se taie împrejur–
Precum erau toţi cei din jur –
4 Din pricină că, între noi,
Au reuşit să intre-apoi
Fraţi mincinoşi, cari au pândit
Ce libertate am primit
Noi, în Hristos, cu gând să ştie
Cum să ne ducă, în robie.
5 Nu ne-am supus şi, negreşit,
Că lor, noi nu ne-am potrivit,
Măcar o clipă, căci voim
Ca, Evanghelia, s-o vestim,
Iar adevărul ei, apoi,
Dorim ca să rămână-n voi.
6 Aceia care sunt, cumva,
Socotiţi drept a fi ceva –
Oricine-ar fi, vreau ca să ştie,
Precum că nu îmi pasă mie,
De nimenea, pentru că eu
Ştiu că nu cată Dumnezeu,
La feţele oamenilor,
Ci doar la inimile lor –
Că sunt de vază, pot să zic,
Cum că nu mi-au adus nimic.
7 Din contră, când au observat
Că, Evanghelia, mi s-a dat
Mie, s-o propovăduiesc,
Printre cei care se vădesc
Căci, împrejur, nu s-au tăiat,
Precum lui Petru i s-a dat
Să ducă Evanghelia-n jur
La toţi cei tăiaţi împrejur –
8 Iar Cel ca-apostol l-a făcut
Pe Petru, grijă a avut
Ca să mă facă şi pe mine,
Şi a găsit că este bine
Ca Evanghelia s-o vestim,
Şi-n lume să o răspândim:
El, celor, împrejur, tăiaţi,
Iar eu, la cei ce-s netăiaţi,
La Neamurile care sânt,
Azi, răspândite, pe pământ –
9 Atuncea când au cunoscut
Harul pe care l-am avut
După al Domnului meu plan,
Iacov şi Chifa şi Ioan –
Aceia care, precum ştiţi,
Că sunt ca nişte stâlpi priviţi –
Pe mine, m-au însărcinat –
Şi pe Barnaba, cari mi-e dat
Drept, mână dreaptă, să îmi fie
Cât suntem în călătorie –
La Neamuri, ca să ne pornim
Şi Evanghelia s-o vestim,
Urmând ca ei a fi plecaţi,
La cei ce-s, împrejur, tăiaţi.
10 Ne-au spus doar, ca să nu-i uităm,
Pe cei săraci şi încercăm
Să facem cum ne-au sfătuit,
Întotdeauna, negreşit.”
11 „Când a venit Chifa apoi,
În Antiohia, la noi,
În faţă-i, m-am împotrivit,
Căci el era de osândit.
12 Într-adevăr, la început,
Până când nu au apărut
Unii, care erau veniţi,
Trimişi de Iacov, el – să ştiţi –
Că împreună s-a aflat,
Cu Neamurile şi-a mâncat
Cu ele, însă, s-a ferit
Şi-a stat deoparte, liniştit,
Când aceşti fraţi au apărut,
Căci el, atuncea, s-a temut,
De cei care-l înconjurau
Şi, împrejur, tăiaţi erau.
13 Cu el, pe loc, au început,
Îndată, de s-au prefăcut –
Acolo – şi ceilalţi Iudei,
Încât, alăturea de ei –
În laţul slăbiciunii lor,
Chiar şi Barnaba, fraţilor –
Ajunse a fi înhăţat.
14 Când i-am văzut, cum s-au purtat,
Că nu ţin adevărul care
A noastră Evanghelie-l are
Şi că nu umblă drept, m-am dus,
La Chifa-n grabă, şi i-am spus,
Faţă de toţi: „Vreau să-ntreb eu,
Că dacă tu, cari eşti Iudeu,
Ca Neamurile-acum trăieşti,
Pe ele, cum de le sileşti
Să nu trăiască-n felul lor,
Ci în cel al Iudeilor?”
15 Iudei, din fire, suntem noi,
Nu nişte păcătoşi apoi,
Cari, dintre Neamuri, sunt veniţi.
16 Totuşi, pentru că bine ştiţi,
Că omul nu e socotit
Prin fapte-a fi, neprihănit,
Ci doar prin faptul că şi-a pus,
Credinţa, în Hristos Iisus,
Crezut-am în Hristos şi noi
Pentru că vrem a fi apoi,
În felu-acesta, socotiţi
În rând cu cei neprihăniţi.
Neprihănire, ne-ndoios,
Dă doar credinţa în Hristos,
Căci nimeni nu e socotit,
A fi un om neprihănit,
Pe seama faptelor pe care
Legea-n puterea sa le are.
17 Dar dacă-n timp ce căutăm
Ca, în Hristos, să căpătăm
Neprihănirea, iar apoi,
Găsiţi suntem, în urmă, noi,
Drept păcătoşi, este Iisus,
Cumva, vreun slujitor supus
Păcatului? Nu, nicidecum!
18 Căci dacă eu zidesc acum,
Lucruri pe care le-am stricat,
Oare, nu sunt considerat
A fi un călcător de lege?
19 Eu am murit – se înţelege –
Faţă de ea, şi-acum, mereu,
Trăiesc doar pentru Dumnezeu.
20 Eu, cu Hristos, sunt răstignit,
Şi azi trăiesc… dar, de trăit,
Nu mai trăiesc eu – să ştiţi bine –
Ci doar Hristos trăieşte-n mine.
În viaţa care o trăiesc
Acum, în trup, împărtăşesc
Credinţa-n Fiul Cel pe care,
Al nostru Dumnezeu Îl are,
Cari m-a iubit şi-apoi S-a dat,
Pentru ca eu să fiu salvat.
21 Nu vreau, zadarnic, să fac eu,
Harul lăsat de Dumnezeu.
Căci dacă, dată e, prin Lege,
Neprihănirea, se-nţelege
Cum că degeaba a murit
Hristosul nostru, răstignit.”