1 „O, Galateni nechibzuiţi!
De cine oare-aţi fost vrăjiţi,
Încât, Iisus e zugrăvit –
În ochii voştri – răstignit?
2 Iată, un lucru doar, voiesc,
Acum, ca să îl lămuresc:
Prin fapta Legii, aţi primit
Duhul, sau când aţi auzit
Credinţa ce-o împărtăşiţi?
3 Sunteţi aşa nechibzuiţi?
După ce bine-aţi început,
Prin Duhul Sfânt – cum am văzut –
Acum vreţi, totul, să sfârşească,
Prin firea voastră pământească?
4 Oare-n zadar v-aţi ostenit
Şi-atât de mult, aţi suferit?
Dacă cumva, e în zadar!
5 Cel ce vă dă Duhul, în dar,
Şi-nfăptuieşte, printre voi,
Multe minuni, le face-apoi,
A fi, prin Lege, cu putinţă,
Sau prin puterea, din credinţă?
6 Prea bine ştiţi că, în trecut,
„Avram, pe Domnul, L-a crezut,
Şi-astfel, credinţa-i dovedită,
Neprihănire-i socotită.”
7 Să înţelegeţi aşadar,
Că fii ai lui Avram sunt doar
Aceia care au putinţă
Să dea dovadă de credinţă.
8 Scriptura, de asemenea,
Mai dinainte ne spunea
Că Dumnezeu are să poată,
Pe Neamuri, ca să le socoată –
Tot prin credinţa arătată –
Neprihănite şi-astfel, iată
Că lui Avram, putea să-i spună,
Atunci, această veste bună:
„Să ştii că neamurile-aflate
În lume, binecuvântate
Vor fi în tine, ne-ncetat,
Căci tu credinţă-ai arătat.”
9 Deci, astfel, cei ce dovedesc
Căci, tot mereu, se bizuiesc
Doar pe credinţă – să aflaţi –
Că fi-vor binecuvântaţi,
Întotdeauna, ne-ndoios,
Ca şi Avram cel credincios.
10 Căci toţi cei cari se bizuiesc
Pe fapta Legii, se vădesc
Că-s sub blestem, precum s-a zis
Şi cum e, în Scriptură, scris:
„Cel care n-o să stăruiască,
În toate, ca să împlinească
Ceea ce-n cartea Legii scrie,
Acela, blestemat, să fie!”
11 De-asemeni, e adevărat –
Iar în Scriptură-i arătat –
Că nimeni nu e socotit,
De Dumnezeu, neprihănit,
Prin Lege, şi s-au scris, apoi,
Aceste rânduri, pentru noi:
„Neprihănitul vieţuieşte,
Doar prin credinţa ce-o vădeşte.”
12 Dar Legea – cum aveţi ştiinţă –
Nu se bazează pe credinţă,
Pentru că ea aşa vorbeşte:
„Acela care împlineşte
Aceste lucruri, ale mele,
Acela va trăi prin ele.”
13 Hristos, însă, S-a arătat,
Acum, şi ne-a răscumpărat,
De sub blestemul Legi-apoi,
Făcându-se El, pentru noi,
Blestem – aşa precum s-a zis,
Şi, în Scriptură, este scris:
„În veci, să fie blestemat
Cel ce, pe lemn, e atârnat.”
14 Totul, aşa s-a împlinit,
Încât, ceea ce s-a vestit –
De binecuvântarea care
Părintele Avram o are –
Să se reverse, prin Iisus,
Şi peste Neamuri – cum s-a spus –
Şi-astfel, să vină, peste noi,
Duhul Cel Sfânt, promis, apoi.”
15 „Acum (vorbesc în felul lor,
Adică al oamenilor)
Voiesc să ştie fiecare,
Precum că dacă un om are,
Un testament – şi întărit
Este acesta, dovedit –
Să-l desfiinţeze, nimenea,
Din cei rămaşi, nu va putea,
Şi nici nu va putea – la fel –
S-adauge, ceva, la el.
16 Făgăduinţele ştiute,
Au fost, „pentru Avram, făcute,
Şi pentru cei cari au să vie,
Urmând, sămânţa lui, să fie.”
Nu zice „şi seminţelor”
(Ca şi cum, astfel, fraţilor,
Ar fi fost vorba de mai multe);
Cei care vor să mă asculte,
Să înţeleagă căci de una –
Doar de-o „sămânţă” – zice-ntr-una,
Şi-aceasta este, ne-ndoios,
Chiar Domnul nost’, Iisus Hristos.
17 Iată ce vreau ca să zic eu:
Când întărit-a Dumnezeu,
Un testament, nu va putea,
Să-l desfiinţeze, nimenea.
Nu poate fi dar, nimicit
Ceea ce ne-a făgăduit,
De Legea cari apare deci,
La patrusute şi treizeci
De ani, de la promisiune.
18 Însă, în cazul când s-ar spune
Că moştenim numai prin Lege,
Atunci, e lesne a-nţelege,
Că a primi, nu-i cu putinţă –
Nimica – prin făgăduinţă.
Acum, Avram, fără-ndoială,
Numai printr-o făgăduială,
Ajuns-a de a moştenit
Tot ceea ce a dobândit,
De la al nostru Dumnezeu.
19 Iată ce vreau să întreb eu:
De ce mai este, Legea, dată,
Căci ea a fost adăugată,
Din pricina călcărilor
De lege, ale tuturor,
Până la vremea când apare
„Sămânţa” ceea, pentru care,
Făgăduinţa e lăsată?
Legea, prin îngeri, a fost dată,
Fiind adusă tuturor
Apoi, printr-un mijlocitor.
20 Mijlocitorul pomenit
Nu reprezintă – negreşit –
O parte, singură, mereu,
Pe când, singur, e Dumnezeu.
21 Atuncea, Legea se vădeşte,
Cumva, că se împotriveşte,
Făgăduinţelor ştiute
Că sunt, de Dumnezeu, făcute?
Nu, nicidecum! De-ar fi fost dată
O Lege, prin cari, căpătată
Ar fi fost viaţa, se-nţelege,
Precum că tot aceeaşi Lege
Ar fi adus neprihănire
Atunci, pentru întreaga fire.
22 Scriptura, însă, a-ncuiat
Totul, acuma, sub păcat,
Pentru ca în acest fel – iată –
Făgăduinţa a fost dată
Doar celor care, ne-ndoios,
Şi-au pus, credinţa, în Hristos.
23 ‘Nainte de-a veni credinţa –
De-a se-mplini făgăduinţa
Făcută vremii de apoi –
Sub paza Legii, eram noi,
Închişi, pentru credinţa care
Avea, în urmă, a apare.
24 În felu-acesta – fraţilor –
Legea ne-a fost îndrumător
Către Hristos, ca, socotiţi,
Să fim apoi, neprihăniţi,
Doar prin acea făgăduinţă,
Ce se-mplineşte, prin credinţă.
25 După ce a venit credinţa,
Iată, am dobândit putinţa
Ca să ieşim dar – fraţilor –
De sub acest îndrumător.
26 Toţi, fii ai Tatălui de Sus,
Sunteţi, prin crezul în Iisus.
27 Câţi, în Hristos, v-aţi botezat,
Toţi, în Hristos, v-aţi şi-mbrăcat.
28 În felu-acesta – vă spun eu –
Că nu mai e Grec sau Iudeu,
Nici rob sau slobod, printre voi,
Precum nu mai este apoi,
Nimeni de parte bărbătească
Şi nici de parte femeiască,
Pentru că toţi – neîndoios –
Ajuns-au una, în Hristos.
29 Dacă, ai lui Hristos, apoi,
Vă arătaţi că sunteţi voi,
Atunci, „sămânţă” – negreşit –
A lui Avram, v-aţi dovedit
Şi astfel, veţi avea putinţa
De-a moşteni făgăduinţa.”