1 Domnul îi zise lui Avram:
„Iată acum, ce planuri am:
Din ţara ta, din neamul tău
Şi din casa tatălui tău,
Să ieşi, să pleci cu casa ta,
În ţara ce-ţi voi arăta.
2 Din tine, face-voi neam mare.
Vei fi o binecuvântare –
Un nume mare-ţi va fi dat
Şi fi-vei binecuvântat.
3 Voi binecuvânta pe cei,
Care, la rândul lor, şi ei,
Mereu, te-au binecuvântat.
Dar o să fie blestemat,
Necontenit, omul acel
Care te-a blestemat şi el.”
4 Avram nu a mai zăbovit,
Ci el, la drum, a şi pornit.
Îndată, Lot, cu-Avram se duse,
Cari şapte’şicinci de ani făcuse
Atuncea chiar, în acel an,
Când au ieşit ei, din Haran.
5 Avram, cu Sarai şi cu Lot –
Cu tot avutul lor cu tot,
Cu slugi pe cari le-a câştigat,
Cu avuţii ce-a adunat
Cât locuit-a în Haran –
Plecă şi-ajunse-n Canaan.
6 Avram, în ţară, a intrat
Şi la Sihem s-a aşezat,
În locul ce i-a fost vestit,
Stejarul lui More numit;
Doar Canaaniţi erau în ţară.
7 Domnu-i vorbi, lui Avram, iară:
„Priveşte astă ţară! Toată,
Seminţei tale-i va fi dată!”
Atunci, Avram a construit
Altar, Celui ce i-a vorbit.
8 Apoi, spre munte, a plecat
Şi cortul şi l-a aşezat,
Având Betelul înspre vest,
Iar Ai fiind aflat la est.
Un alt altar a înălţat,
În urmă, şi s-a închinat,
Chemând Numele Domnului,
Acolo-apoi, în faţa lui.
9 Drumul şi l-a continuat,
Spre miazăzi, neîncetat.
10 Venit-a foametea cea mare,
Şi-astfel – silit de-mprejurare –
Avram, vremelnic, s-a mutat
Şi în Egipt s-a aşezat.
11 Până-n Egipt, puţin era,
Iar înainte de-a intra,
Nevestei sale, i-a vorbit:
„Tu eşti frumoasă. Negreşit,
12 Când Egiptenii te-or vedea –
Ştiind că eşti nevasta mea –
Pe mine mă vor omorî
Şi în pământ m-or pogorî.
13 De-aceea, uite ce aş vrea:
Să spui că tu eşti sora mea.
Atunci, mie-mi va merge bine
Şi voi trăi şi eu, prin tine.”
14 Când, în Egipt, ei au intrat,
Şi Egipteni-au constatat,
Sarai, cât de frumoasă este,
Iute s-au dus şi-au dat de veste
15 Slujbaşilor de la palat.
Ei, imediat, l-au înştiinţat
Pe Faraon. Măritul rege
Vru s-o cunoască – se-nţelege –
Pe Sarai, şi a poruncit
Să-i fie-adusă negreşit.
16 Avram a fost întâmpinat,
Cu cinste mare, şi i-au dat
Robi, roabe şi cirezi de boi,
Măgari, cămile, multe oi.
17 Dar Domnului nu i-a plăcut
Tot ceea ce s-a petrecut
Şi-atuncea, El l-a pedepsit
Pe Faraon şi l-a lovit
Cu mari urgii, căci a sa vină,
În Sarai îşi avea pricină.
18 Atuncea, marele-mpărat,
Către Avram, a cuvântat:
19 „De ce-ai făcut una ca asta –
Spunând că soră ţi-e nevasta?
Căci după ce mi-ai spus tu mie,
Eu am luat-o de soţie!
Acum ia-ţi-o şi părăsiţi
Egiptul! Slugi! Să-i însoţiţi!”
20 Şi slugile lui Faraon
Făcură-n jurul lor cordon
Şi i-au vegheat necontenit
Până Egiptu-au părăsit.