1 Astfel, Avram s-a-napoiat
La miazăzi şi-apoi a stat
În ţară, cu avutul tot,
Nevasta sa şi vărul Lot.
2 Avram era foarte bogat:
Cirezi de vite-a adunat;
Aur şi-argint a dobândit,
Fiind avut. El a pornit,
Apoi, din nou, în zori de zi,
3 Din ţara de la miazăzi,
Şi-nspre Betel s-a îndreptat –
Unde-i fusese aşezat
Cortul, întâi. Între Betel
Şi între Ai, e locu-acel.
4 Sosind dar, la altarul lui,
Chemă Numele Domnului.
5 Lot, care cu Avram mergea,
Bogat era, de-asemenea.
Avea şi el cirezi de boi,
Corturi şi turme mari de oi.
6 Ţinutul deci, nu le-ajungea –
Pe amândoi, nu-i încăpea,
Pentru că avuţia lor
Mare-a fost pentru-acel ogor.
Nu se putea – şi, pace bună –
Să locuiască împreună,
7 Iar cum era de aşteptat,
Cearta nu a întârziat.
Au început, de se certau,
Cei care vitele păzeau.
Când cearta dintre păzitori
A izbucnit, locuitori
Erau, atuncea, Canaaniţii –
În ţară – dar şi Feresiţii.
8 Avram, pe Lot, când l-a chemat,
În acest fel a cuvântat:
„Doresc ca să te rog, pe tine,
Să nu te cerţi, şi tu, cu mine.
Nici ai tăi păzitorii – nici ei –
Să nu se certe, cu ai mei.
N-aş vrea ca noi să fim certaţi,
Căci amândoi doar, suntem fraţi.
9 Eu cred că ar fi mult mai bine,
Ca tu să te desparţi de mine.
De vrei, ia-o spre stânga ta,
Căci eu, atunci, plec spre dreapta.
Sau de cumva, invers doreşti,
Voi face precum tu voieşti.
10 Lot, ochii, şi i-a ridicat
Şi împrejur el s-a uitat,
Văzând atunci că e Câmpia
Iordanului, ca şi hârtia,
Foarte întinsă şi udată
Bine, pe suprafaţa toată.
Mai înainte să sosească
Domnul, ca să o nimicească –
Fiindcă nu sosise ora –
Între Sodoma şi Gomora,
Pân’ la Ţoar, era câmpie,
Iar mai frumoasă ca să fie,
Numai Egiptu-a pomenit.
Lot se-arătase mulţumit,
11 Şi-n a Iordanului câmpie,
El a dorit, locul să-i fie.
Apoi plecă spre răsărit
Şi-n acest fel, s-au despărţit.
12 Avram rămase cu ai lui,
În Ţara Canaanului.
În cetăţui, ce s-au aflat
Pe-acea câmpie, Lot a stat
Şi corturile le-a întins,
Până Sodoma a atins.
13 Cei ce-n Sodoma locuiau,
Plini de păcate se vădeau.
În acel loc, nu s-a găsit
Un om măcar, neprihănit,
Să facă voia Domnului
Şi să urmeze calea Lui.
14 După ce Lot l-a părăsit,
Cu-Avram, Domnul iar a vorbit:
„Ridică-ţi ochii! Te roteşte
Şi-n jurul tău, atent, priveşte,
În patru zări: la nord, la vest,
La miazăzi şi-apoi la est.
15 Tot ce zăreşti în faţa ta,
E ţara ce-o vei căpăta
În stăpânire, pe vecie,
Tu, cu întreaga-ţi seminţie.
16 Sămânţa, am să ţi-o sporesc
Şi-atât de mult ţi-o înmulţesc,
Încât cei care au să vie,
Precum nisipul, au să fie.
De numărată va putea
A fi vreodată pulberea,
Atuncea doar, o să se poată
A-ţi fi sămânţa numărată.
17 Scoală şi umblă-n ţara ta,
În ţara ce-o vei căpăta!”
18 Avram, cortul, şi-a ridicat,
S-a dus dar, şi s-a aşezat
La stejarii lui Mamre, care,
Lângă Hebron erau, se pare.
Acolo, el a zidit iar,
Numelui Domnului, altar.