1 Când Amrafel împărăţea
În Şinear, Arioc şedea
În ţara Elasarului;
Pe vremea împăratului
Chedorlaomer, cari domnea
Peste Elam, când stăpânea
Tideal şezând ca împărat
Peste Goiimu’ încoronat,
2 Război s-a întâmplat să fie,
În care – după cum se ştie –
Pe lângă cei ce-s arătaţi,
Au mai luptat mulţi împăraţi.
Iată-i dar, şi pe ceilalţi care
Au fost la astă luptă mare:
Bera-al Sodomei împărat,
Birşa-n Gomora-nscăunat,
Şineab ce-n Adma stăpânea,
Şemeber cel care domnea
În Ţeboim, şi-un împărat
Ce în Ţoar e-ncoronat.
3 Deci ultimii dintre-mpăraţi,
Cu toţii au fost adunaţi
În Sidim – sau Marea Sărată –
Voind să fie răzbunată
4 Vremea de doisprezece ani –
S-au răsculat la treişpe ani –
Cât Chedorlaomer a stat
Stăpân şi, greu, i-a apăsat.
5 Dar în anul al paişpelea,
Chedorlaomer mai avea
Mulţi împăraţi. El a pornit
Şi, pe Refaimi, el i-a zdrobit
La Aşterot-Carnaim; la Ham,
Şi-apoi la Şave-Chiriataim,
El îi înfrânse pe Zuzimi
Şi întreg neamul de Emimi.
6 La rând, Horiţii au venit;
Chedorlaomer i-a lovit
Între Seir şi-ntre Paran.
Apoi, precum avea în plan,
7 El s-a întors şi a venit
La En-Mişpat şi i-a zdrobit
Pe-Amaleciţi şi Amoriţi,
Din Haţaţon-Tamar ieşiţi.
8 Atuncea, primii împăraţi,
Ieşit-au toţi, încoronaţi,
Şezând în fruntea oştilor.
Aflatu-s-au în rândul lor
Cel care-n Adma e-mpărat,
Cel ce-n Sodoma-i aşezat,
Cel ce-n Gomora stăpânea,
Cel care-n Ţeboim şedea,
Şi cel care-n Ţoar a stat.
Oştirile le-au aşezat
În valea din Sidim şi-apoi,
S-au pregătit pentru război,
9 Cu împăratul Amrafel,
Cu Tideal, Chedorlaomer
Şi-asemenea, şi Arioc.
Cinci împăraţi, în acel loc,
Erau cu oastea adunaţi,
Să-nfrunte alţi patru-mpăraţi.
10 Valea Sidim era-mpânzită
Cu gropi de smoală clocotită;
Iar împăratul Sodomei,
Fugind, cu cel al Gomorei,
Capcanele nu le-au văzut
Şi-astfel, în ele, au căzut.
Toţi ceilalţi împăraţi de frunte,
Au vrut să scape înspre munte.
11 Biruitori-au jefuit
Tot ce-n Sodoma au găsit.
Apoi, Gomora a urmat,
Şi-n fine, iată, au plecat.
12 Cu ei, l-au dus – atunci – pe Lot,
Cu tot avutul lui cu tot,
Cu slugile ce le avea,
Căci în Sodoma locuia.
13 Un om, din cei care scăpară
Din luptele ce se purtară,
În mare grabă, a plecat
Şi pe Avram l-a înştiinţat
De ceea ce s-a petrecut,
Mărturisind tot ce-a văzut.
Avram fusese aşezat
În locul care s-a chemat
„Stejarii lui Mamre” – cel care
Fusese Amorit şi-l are
Pe Eşcol şi Aner, drept fraţi –
De-Avram, cu toţi fiind legaţi
Prin înţelegeri multe – toate,
De pace şi vecinătate.
14 Avram, când vestea, a aflat,
Pe dată, oameni a-narmat,
Din rândul cetei de argaţi
Care la el erau aflaţi
Şi-n casa lui au fost născuţi,
Fiind cei mai viteji avuţi.
S-au înarmat, gata să plece,
Fiind treisute optsprezece;
Pe împăraţi i-au urmărit
Până la Dan; s-au împărţit
15 În cete şi au atacat
Când înserarea s-a lăsat.
Pe împăraţi, i-au biruit
Şi pân’ la Hoba i-au gonit,
Cetate ce se-aflase lângă
Damasc, fiind pe partea stângă.
16 Ei l-au eliberat pe Lot,
Cu bogăţii, femei, cu tot
Norodul care-a fost luat,
Când împăraţii s-au luptat.
17 Chedorlaomer, cu fârtaţii –
Adica cu toţi împăraţii –
Au fost învinşi. Victorios,
Avram, când, înapoi s-a-ntors,
În valea împăratului –
Sau „Şave” – înaintea lui,
Venit-a, ca să ţină sfat,
Chiar al Sodomei împărat.
18 A mai ieşit, spre ai ura,
Melhisedec – care era
Peste Salem încoronat
Şi preot Celui Prea Înalt.
El, vin şi pâine, a adus
19 Şi lui Avram, astfel i-a spus:
„Să fie binecuvântat
Avram, de Domnul, ne-ncetat,
De Prea Înaltul Dumnezeu,
De Cel care e viu mereu,
De Ziditorul cerului
Precum şi al pământului!
20 Şi binecuvântat să fie
Cel Prea Înalt, în veşnicie,
Pentru că El te-a ajutat
Şi pe vrăjmaşii tăi i-a dat,
Azi, în puterea mâinii tale,
După plăcerea voii Sale!”
Avram ascultă cu sfială
Şi-apoi, îi dete zeciuială.
21 Acela care împărat
Era-n Sodoma aşezat,
Către Avram, a glăsuit:
„Avrame, iată, m-am gândit
Ca oamenii să mi-i laşi mie;
Tu ia întreaga bogăţie.”
22 Avram privi la împărat
Şi-apoi, astfel a cuvântat:
„Ridic mâna spre Dumnezeu
Cel Prea Înalt, spre Domnul meu,
Spre Ziditorul cerului
Precum şi al pământului,
23 Şi jur: nu îţi va fi luat
Nimic, ci îţi va fi lăsat
Totul! Căci eu nu voi avea,
Un fir de aţă, o curea
De-ncalţăminte, de la tine,
Să nu poţi spune, despre mine
„Pe-Avram, eu l-am îmbogăţit”.
Nimica nu mi-a trebuit,
24 Afară doar, de ce-au mâncat
Flăcăii – cei ce m-au urmat.
Aner, Eşcol, Mamre – de vor –
Dă-le să-şi ieie partea lor!”