1 După aceste întâmplări,
Cuvântul Domnului, din zări,
Pân’ la Avram veni, de sus,
Şi-ntr-o vedenie i-a spus:
„Avrame! Nu te-nspăimânta!
Sunt scutul tău. Răsplata ta,
În faţa Mea, e foarte mare.”
2 Avram răspunse: „Doamne, oare
Ca să primesc, ce aş putea,
Căci am să mor făr’ a avea
Copii? Moştenitorul, peste
Tot ce am eu, Elizer este,
3 Cel din Damasc.” El a mai zis:
„Sămânţă, precum mi-ai promis,
Eu, de la Tine, n-am văzut,
Iar cel în casa mea născut –
Argatul meu – mă moşteneşte
Şi tot ce am, el dobândeşte.”
4 Atunci, Cuvântul i-a vorbit:
„Nu de el fi-vei moştenit.
Cel cari din tine-o să se nască,
Urmează să te moştenească.”
5 L-a scos afară şi i-a spus:
„Priveşte cerul! Colo sus!
Numără stelele, de poţi,
Sau, într-un calcul, să socoţi
Câte, pe bolta sa, vor sta –
Aşa va fi sămânţa ta!”
6 Avram, pe Domnul, L-a crezut,
Iar crezul său i-a fost ştiut,
De Cel ce-i mai presus de fire,
Precum că e neprihănire.
7 Domnul i-a zis: „Eu, Domnul sânt!
Eu doar, după al Meu cuvânt,
Te-am scos din Ur şi din Haldeea.
Când ai plecat din ţara ‘ceea,
Ţi-am spus să-ţi iei tot, şi nevasta
Pentru că-ţi dau ţara aceasta.”
8 Avram, pe Domnul, L-a-ntrebat:
„Prin ce voi fi-ncunoştiinţat,
Că am să fiu stăpân în ţară?”
9 Domnul, atunci, i-a vorbit iară:
„Să iei o juncă de trei ani,
O capră şi-un berbec – ca ani,
Sa fie cu junca la fel –
O turturea şi-un porumbel.”
10 Avram, pe toate, le-a luat
Şi-n două, el le-a despicat.
A pus fiecare bucată
În faţa alteia. Dar iată,
Pe păsări nu le-a despicat.
11 Păsări de pradă au zburat
Şi peste stârvuri au venit,
Însă Avram le-a izgonit.
12 În zare, soarele-a apus.
De-un somn adânc, a fost răpus
Avram – apoi s-a-nspăimântat,
În întuneric cufundat.
13 „În vremile ce au să vină” –
Domnul a spus – „va fi străină,
Sămânţa ta, în altă ţară.
Roabă va fi şi grea povară –
În patru secole-ncheiate –
Are a-i apăsa pe spate.
14 Dar neamul cari robi i-a luat,
De Mine, fi-va judecat.
Iar când ieşi-vor din robie,
Primi-vor multă bogăţie,
Dobândind multe avuţii.
15 Tu vei pleca – aşa să ştii –
Să dormi cu-ai tăi părinţi, în pace.
Până atunci însă, voi face
Să ai o viaţă împlinită
Şi-o bătrâneţe fericită.
16 Şi patru neamuri se vor scurge,
Până când iarăş’ vor ajunge
În ţara care le-o dau lor.
Căci răul Amoriţilor,
De pe al ţării larg cuprins,
Încă nu este prea întins.”
17 Când soarele a asfinţit,
O beznă grea s-a-nstăpânit,
Şi-un fum – precum cel de cuptor –
S-a repezit, fulgerător,
Prin animalele-aşezate,
De-Avram – prin cele despicate.
18 Un legământ a încheiat
Domnul, cu-Avram, şi-a cuvântat:
„Dau ţara, seminţiei tale.
Ea se întinde de din vale
De Nilul Egiptenilor,
Şi-atinge unda apelor
Marelui fluviu Eufrat.
Pământu-acesta minunat,
Îl dau pentru al tău popor.
19 Acum e al Cheniţilor,
Al neamului de Cheniziţi,
De Cadmoniţi şi de Hetiţi;
20 Este al Fereziţilor,
Precum şi-al Refaimiţilor,
21 Al neamului de Amoriţi,
A celor ce sunt Canaaniţi,
Precum şi-al Ghirgasiţilor
Şi-n fine-al Iebusiţilor.”