1 Nouăzeci nouă ani avuse
Avram, când Dumnezeu îi spuse:
„Eu sunt Acel Atotputernic!
Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veşnic!
Să umbli-n faţa Mea, smerit,
Să fii mereu neprihănit!
2 Un legământ voi încheia,
Cu tine şi, în faţa Mea,
Al tău neam fi-va înmulţit.”
3 Avram, atunci, s-a prăbuşit
Cu faţa la pământ, supus.
Domnul, din cer, apoi, a spus:
4 „Acesta-i al Meu legământ:
Tu ai să fii, pe-acest pământ,
Părinte pentru multe neamuri –
Ca un copac cu multe ramuri.
5 Nu vei mai fi numit Avram –
De-acuma, tu eşti Avraam!
Căci Avraam se tălmăceşte
„Tatăl mulţumii” şi, fireşte,
6 Că neamuri vor ieşi din tine –
Şi împăraţi. Iar între Mine
7 Şi tine – şi sămânţa ta –
Ăst legământ, în veci, va sta.
Astfel – conform puterii sale –
Eu, ţie şi sămânţei tale,
Vă voi fi Dumnezeu, în veci!
8 Străin, în ţară, eşti. Eu deci,
Îţi dau, tot Canaanul, ţie –
Sămânţei tale – pe vecie!
Ţara va fi a lor, mereu,
Şi fi-voi al lor Dumnezeu!”
9 Şi Domnul a continuat:
„Tu şi ai tăi, neîncetat –
Din neam în neam – păziţi, mereu,
Cu grijă, legământul Meu.
10 El are să statornicească
Faptul că partea bărbătească
Va fi tăiată împrejur.
11 Aşadar, fără înconjur,
Tăiaţi carnea prepuţului,
Ca semn al legământului
Pe care l-am statornicit.
12 Opt zile, când a împlinit,
Orice copil va fi luat
Şi împrejur va fi tăiat.
Din neam în neam, să vă purtaţi
La fel, şi toţi vor fi tăiaţi:
De-i rob – la tine zămislit,
Sau de cu bani e dobândit
Şi nu este din neam evreu –
13 Tăiaţi să fie, toţi, mereu.
Să fie împrejur tăiat
Robul născut sau cumpărat,
Căci legământul vreau să fie
Întărit astfel, pe vecie,
În carnea voastră. Pe pământ,
E veşnic acest legământ.
14 Cel care nu va fi tăiat,
Să fie-ndată lepădat:
Să îl stârpiţi de pe pământ,
Căci calcă al Meu legământ!”
15 Apoi, Domnul vorbi din nou:
„Sarai primeşte-un nume nou:
De-acum „Sara” va fi numită.
Va fi femeie împlinită,
16 Căci o voi binecuvânta
Şi-un fiu, prin ea, vei căpăta.
Ea, mama multor, va să fie:
Noroade multe au să vie,
Din ea – precum şi împăraţi,
Peste popoare-ncoronaţi.”
17 Avram, atunci, şi-a prăvălit
Faţa-n pământ şi a zâmbit,
Gândindu-se: „Aşa ceva,
Va crede, oare, cineva?
Un secol, eu am împlinit.
Nouă decenii, negreşit,
Sarai, acum, o să-mplinească.
Mai poate, oare, ea să nască?!”
18 Apoi, I-a zis lui Dumnezeu:
„O Doamne, iată gândul meu:
Aş vrea ca Ismael să crească
Şi-n faţa Ta să vieţuiască.”
19 Dar Dumnezeu a cuvântat:
„Află căci, cu adevărat,
Sara, un fiu, are să nască.
Isac are să se numească.
Iar legământ voi încheia
Cu el şi-apoi cu aceia
20 Ce-l vor urma. De Ismael
Vrei să Mă rogi? Te-ascult, iar el,
De Mine-i binecuvântat,
Şi o să crească, ne-ncetat;
În număr, fi-va înmulţit
Şi voievozi vor fi ieşit,
Din el – chiar doişpe au să vie –
Şi-un mare neam are să fie.
21 Dar află: legământul Meu,
Doar cu Isac îl închei Eu!
Pe el, tu îl vei căpăta,
La anul, prin nevasta ta.”
22 Când, de vorbit, a terminat,
Domnul, la cer, S-a înălţat.
23 Avram, apoi, n-a zăbovit,
Făcând ce i s-a poruncit.
Pe Ismael, el l-a luat,
Pe toţi acei ce s-au aflat
În casa lui – chiar robi fiind –
Şi, împrejur, pe toţi tăind,
A împlinit ce i se spuse,
Ceea ce Domnul îi ceruse.
24 Când astă treabă a făcut,
Ani nouă’şinouă, a avut.
Deci în prepuţ, şi-a încrestat
Semnul care-i fusese dat.
25 La treişpe ani, şi Ismael,
La fel, a fost tăiat şi el.
26 Odată cu Avram, venit-a
Şi Ismael şi-astfel, primit-a
Şi el, tăierea împrejur,
27 Iar după ei, toţi cei din jur.
Toţi cei în casa lui aflaţi –
Slobozi, sau robi – au fost tăiaţi:
Cei cari acolo s-au născut,
Cei ce pe bani i s-au vândut.