1 Din ţara de la miazăzi,
Avram plecă şi poposi
Între Cades şi Şur. Drept nume,
Gherar are-acel colţ de lume.
Acolo, el s-a stabilit,
Şi ca străin a locuit.
2 De oameni, teamă a avut
Şi iarăş’ n-a recunoscut
Că Sara-i e nevastă. „Ea” –
Spunea mereu – „e sora mea.”
Peste Gherar, ca împărat,
Abimelec era aflat.
Sara-i plăcu şi-atuncea, el
Ceru să-i fie, la castel,
Adusă. Ceea ce-a făcut,
3 Lui Dumnezeu nu I-a plăcut.
Pe împărat, S-a mâniat
Şi noaptea-n vis S-a arătat,
Spunându-i lui Abimelec:
„Iată, din viaţă-am să te trec,
Din pricina femeii care
Tu ai luat-o. Ştii tu oare,
Că este a altui bărbat?”
4 Abimelec s-a-nspăimântat –
De Sara nu se-apropiase –
Şi-atunci, pe Domnu-l întrebase:
„Vei omorî Tu, de îndat’,
Chiar şi pe cel nevinovat?
5 Nu mi-a spus el, „E sora mea”?
Nu tot la fel, mi-a spus şi ea?
Aveam dar, inima curată –
Căci nu ştiam că-i măritată –
Şi mâinile nevinovate,
6 Când am luat-o.” „Le ştiu toate.
De-aceea te-am împiedicat
Să nu cazi, cumva, în păcat,
Şi să greşeşti, în faţa Mea,
Dacă te-ai fi atins de ea.
7 Acum, dă omului nevasta
Şi-ai să eviţi, astfel, năpasta.
El e proroc şi, pentru tine,
Se va ruga să-ţi fie bine.
Numai aşa, nu vei muri.
De nu i-o dai, toţi veţi pieri:
Şi tu şi toată casa ta!”
8 Auzind ce îl aştepta,
Abimelec s-a deşteptat.
Toţi slujitorii şi-a chemat
Şi visul le-a istorisit.
Groaza, pe toţi i-a cotropit.
9 Pe-Avram, în grabă, l-a chemat:
„Ce mi-ai făcut?!” – l-a întrebat –
„Spune-mi, cu ce-am păcătuit
În faţa ta? Cu ce-am greşit,
De faci, acuma, ca să vie
Urgia, peste-mpărăţie,
Să fim loviţi de-un greu păcat?!
Felul în care te-ai purtat,
Nu este cel mai potrivit!
Faţă de mine-ai săvârşit
Lucruri, cum nu s-au mai văzut!
10 Spune-mi, de ce mi le-ai făcut?!”
11 Avram răspunse hotărât:
„Credeam că fi-voi omorât,
Din pricina nevestei, eu,
Căci nu-i teamă de Dumnezeu,
La oamenii din ţara asta.
12 De altfel, află că nevasta
Îmi este soră dinspre tată,
Dar nu-i, a mamei mele, fată.
Din casa părintelui meu,
13 Când mă scosese Dumnezeu,
I-am spus: „Unde ne vom afla
Şi orice se va întâmpla,
Să spui că sunt frate cu tine,
Ca astfel să ne meargă bine.”
14 Abimelec a luat oi,
A strâns multe cirezi de boi;
Roabe şi robi a adunat,
Şi-apoi – cu Sara – el le-a dat
În stăpânirea lui Avram,
15 Spunându-i: „Vezi ce ţară am?
E-ntinsă, iar dacă vei vrea,
Poţi ca să te aşezi în ea.
În orice loc ai să doreşti,
Poţi ca să stai, să locuieşti.”
16 Iar Sarei, astfel, i-a vorbit:
„Fratele tău e dăruit
Cu-o mie de arginţi – dovadă –
Ca toţi care-s cu voi, să vadă –
Să nu-ţi găsească vreo pricină –
Căci tu – de fapt – n-ai nici o vină.”
17 Avram, la Domnul, s-a rugat,
Şi-Abimelec s-a vindecat,
Cu soaţa şi roabele lui –
18 Pentru că mâna Domnului
A-nchis pântecul tuturor:
Şi soaţei lui şi roabelor.
El a trimis astă urgie,
Pentru a lui Avram soţie.