1 Când Dumnezeu şi-a amintit
De ceea ce-a făgăduit
El Sarei, vorba Şi-a ţinut
2 Şi astfel, Sara a născut
Fiul promis, la bătrâneţe.
3 Avram, a Domnului poveţe,
Întocmai le-a îndeplinit:
Isac, copilul s-a numit,
4 Opt zile-apoi, a numărat
Şi împrejur, el l-a tăiat.
5 Avram, un secol, a avut
Când, fiul său a fost născut.
6 Sara spusese: „Dumnezeu,
De râs făcut-a s-ajung eu.
Căci au să râdă, negreşit,
Toţi cei care-or fi auzit
Că am născut la vârsta asta.”
Apoi, către Avram, nevasta
7 Se-ntoarse şi l-a întrebat:
„Cine şi-ar fi imaginat,
Că eu, acum, aici voi sta
Şi un copil voi alăpta?!”
8 Încet, copilul s-a-nălţat,
Şi-atuncea când l-au înţărcat,
Avram, ospăţ, a rânduit
Şi tare mult s-a veselit.
9 La masă, Sara l-a văzut
Pe fiul care l-a născut
Roaba Agar – soţului ei –
10 Râzând, şi-a zis: „Te rog să iei
Pe mamă şi pe al ei fiu,
Şi izgoneşte-i în pustiu!”
11 Aceste vorbe n-au plăcut
Soţului ei, dar a făcut
12 Precum nevasta a dorit,
Pentru că Domnul i-a vorbit:
„Nu te mâhni de-a ei cuvinte,
Căci Eu ţi-am spus mai dinainte
Că din Isac are să vie
Un neam, ce mare o să fie.
Sarei, să-i faci pe placul său,
Căci în Isac, numele tău,
Va fi, de-acuma înainte,
Ştiut în lume. Ia aminte,
13 Căci mă-ngrijesc de Ismael
Şi-un mare neam va fi şi el:
Necontenit îl voi sălta,
Fiindcă-i tot sămânţa ta.
14 A doua zi, când s-a sculat,
Avram, o pâine, a luat,
Precum şi un burduf cu apă
Şi-a zis apoi, Agarei: „Pleacă!”
Ea, prin pustiul denumit
„Beer-Şeba”, mult, a rătăcit.
15 Când apa i s-a terminat,
Pe Ismael l-a aşezat
16 Sub un tufiş şi a fugit.
Acolo, ea l-a părăsit,
Căci n-a putut ca să îl vadă,
Cum pradă morţi-avea să-i cadă.
Durerea s-a pornit să-i strângă
Inima şi-a-nceput să plângă.
17 Dar Dumnezeu a auzit
Copilul. Îngeru-a vorbit,
Strigând, din cer, către Agar:
„Să nu te temi, căci e-n zadar!
Domnul, copilul a văzut
18 Şi-a zis că are de făcut
Un neam mare, din Ismael.
Nu vei pieri nici tu, nici el.”
19 Dumnezeu, ochii, i-a deschis
Şi a văzut, ca întru-n vis,
O apă, curgând lângă ea,
Şi-a dat copilului să bea.
20 Anii, în goană, au trecut.
Copilul, mare, s-a făcut,
Domnul veghind la soarta lor.
Băiatu-ajunse vânător –
Între arcaşi, mai iscusit –
21 Şi în pustie a trăit –
Chiar în Paran – iar mama lui,
Din fetele Egiptului,
S-a dus de i-a ales soţie,
Ca sprijin potrivit să-i fie.
22 Abimelec puse la cale,
Ca Picol – şeful oştii sale –
Pân’ la Avram, să-l însoţească,
Având de gând să îi vorbească.
Apoi, când el s-a întâlnit
Cu-Avram, astfel a glăsuit:
„Avrame! Domnul e cu tine!
23 Ascultă-mă acuma, bine:
Pe Numele Lui Dumnezeu,
Jură-mi acuma, cum vreau eu,
Că nu voi fi-nşelat de tine,
Nici eu, nici cei de după mine –
Copiii şi nepoţii mei.
Te vei purta, faţă de ei –
Faţă de toată ţara mea –
Cu bunătate, căci în ea –
Când, ca străin te-ai aşezat –
Bunăvoinţă-ai căpătat.”
24 Avram a zis: „Bine! Îţi jur!”
Rotindu-şi ochii împrejur,
25 Găsi cu cale să-i mai spună
Că a avut fântână bună,
Dar robii lui l-au jefuit –
Cu sila apa i-au răpit.
26 Abimelec a spus: „Nu ştiu!
De ce îmi spui aşa târziu?!”
27 Avram nu a mai insistat.
Un dar bogat a căpătat,
Abimelec dând oi şi boi
Spre-a se-nţelege amândoi.
28 Din darul care l-a primit,
Şapte mieluţe a oprit.
29 Abimelec l-a întrebat:
„Ce faci cu ele?” „Le-am luat
30 Şi ţie ţi le dăruiesc;
Drept mărturie îmi slujesc,
Căci o fântână sap, îndată –
Beer-Şeba, ea va fi chemată.”
31 Beer-Şeba-nseamnă „Jurământ”,
Şi-i martoră la legământ.
32 Astfel, făcură jurământul
Şi-şi întăriră legământul.
Abimelec s-a ridicat –
Cu Picol – şi-apoi a plecat,
Zorind înspre ţinutul lor,
Din ţara Filistenilor.
33 Un tamarsic a semănat
Avram, acolo, şi-a chemat
Apoi, Numele Domnului.
34 El – şi cu toată casa lui –
Străini erau, pe-acel ogor,
Din ţara Filistenilor.