1 După această întâmplare,
Domnul l-a pus la încercare
Pe-Avram. „Avrame!” – El îi spuse.
Îndată, „Iată-mă” – răspunse
Avram, iar Domnul a vorbit.
2 „Să iei pe fiul tău iubit –
Deci pe Isac; vă pregătiţi,
Spre ţara Moria porniţi
Şi când acolo poposeşti,
Vreau, pe Isac, să Mi-l jertfeşti,
Pentru că Eu aşa socot,
Să Mi-l dai ardere de tot.”
3 Nici un cuvânt n-a spus, măcar,
Avram, ci, şeaua, pe măgar,
O puse-a doua zi, în zori.
Luă, cu el, doi slujitori,
Şi pe Isac. Au mai luat
Lemne de foc şi au plecat
Spre locul ce le-a fost vestit.
4 A treia zi, când a privit,
Avram, în faţa sa, în zare,
Recunoscu, din depărtare,
Locul ales de Dumnezeu.
5 A zis slugilor sale: „Eu
Şi cu Isac, o să plecăm,
Pentru că vrem să ne-nchinăm
Lui Dumnezeu, iar voi veţi sta
Aici şi ne veţi aştepta.”
6 Avram puse lemnele toate,
La fiul său, Isac, în spate;
Apoi, luă cuţit şi focul
Şi o porniră înspre locul
Care-i fusese arătat.
7 Atunci Isac l-a întrebat:
„Tată!” „Ce e?” – Avram a spus.
„Iată că toate le-am adus –
Şi foc şi lemne. Negreşit,
De mielul ce va fi jertfit,
Se pare că noi am uitat?”
8 „Copile, nu fi-ngrijorat,
Ci-n Domnu-ncrezători să fim –
Un miel, ne dă El, să-l jertfim.”
9 Sosind la locul cel ales
De Dumnezeu, ei au purces
Ca să zidească un altar.
Avram a pus lemnele, iar
De-asupra lor, a aşezat
Pe fiul său, şi l-a legat.
10 Când s-a întins după cuţit,
11 Din cer, un înger i-a vorbit:
12 „Să nu pui mâna pe băiat,
Căci ştiu acum, cu-adevărat,
Că tu te temi de Dumnezeu
Şi că ai să-L asculţi mereu.
Pe al tău fiu – văzut-am bine –
Nu l-ai cruţat tu, pentru Mine.”
13 Avram ochii şi-a ridicat
Şi-n urma lui a observat
Că un berbec e încâlcit
În mărăcini; el l-a jertfit,
14 Iar locul, nume-a căpătat
„Domnul, de grijă, a purtat”.
Până în zilele acestea,
Acelui loc îi merse vestea,
Iar muntele făcu, din nume,
Şi peste veacuri, un renume.
Când despre munte se vorbeşte,
Se spune „Domnul se-ngrijeşte”.
Sub acest nume-i cunoscut,
Fiind de către toţi ştiut.
15 Din nou, din ‘naltul cerului,
Chemă îngerul Domnului
16 Pe-Avram, zicând: „Ascultă bine
Ce spune Domnul: „Jur pe Mine!
Pentru că nu ai pregetat
Şi pe-al tău fiu nu l-ai cruţat
Să-l aduci jertfă pentru Mine,
17 Te binecuvântez pe tine
Şi foarte mult te înmulţesc.
Al tău neam, Eu am să îl cresc
Cât stelele din ‘naltul zării
Şi cât nisip pe ţărmul mării.
Va stăpâni peste acei
Care vor fi vrăjmaşii ei –
Va stăpâni cetatea lor.
18 Iar pe pământ, orice popor,
În tine-i binecuvântat,
Pentru că tu ai ascultat
Porunca Mea” – îngerul spuse.
19 Avram se-ntoarse şi se duse
La slujitorii săi şi-apoi,
Luară drumul înapoi,
Spre Beer-Şeba mergând zorit –
Pe-atunci, acolo-a locuit.
20 Când aste lucruri s-au sfârşit,
Lui Avraam i s-a vorbit:
„Iată că Milca a născut
Copii, şi tată l-a făcut
Pe-acel Nahor – fratele tău.”
21 Uţ se numea feciorul său,
Pe care-ntâi, l-a dobândit;
Apoi, pe Buz l-a zămislit,
Pe Chemuiel – află Avram –
Care-a fost tatăl lui Aram;
22 Chesed, Hazo, Pildaş; apoi
Veniră, iute, încă doi:
Iidlaf şi-n urmă, Betuel –
23 Tatăl Rebecăi fost-a el.
Aceştia sunt cei opt feciori
Ce-i dete Milca lui Nahori.
24 O ţiitoare, el avea,
Care Reuma se numea;
La rândul ei, a zămislit,
Când timpul i s-a împlinit
Pe Tebah, pe Gaham şi – iaca –
Sfârşi cu Tahaş şi Maaca.