1 Când se-ntâmplau aceste fapte,
De-o sută douăzeci şi şapte
De ani, sta Sara, pe pământ.
2 Când o chemă la El, Cel Sfânt,
La Chiriat-Arba şedea –
Cari şi Hebron se mai numea –
În ţara Canaanului.
La căpătâiul soaţei lui,
Veni Avram să se jelească,
Să plângă, să se necăjească.
3 În urmă, moarta şi-a lăsat,
Şi de Hetiţi, el s-a rugat:
4 „Eu sunt străin şi venetic;
Vreau un ogor – oricât de mic –
Să-mi daţi, ca loc de-nmormântare,
Să-mi îngrop moarta, şi pe care,
Eu am să-l cumpăr de la voi.”
5 Hetiţi-au zis: „Tu eşti, la noi,
La fel ca şi un domnitor
6 Al Domnului, în ăst popor.
Îngroapă-ţi moarta, după lege,
Şi cel mai bun mormânt alege
Căci vei vedea cum, negreşit,
De nimeni nu vei fi oprit.
Deci, ia mormântul orişicui.”
7 Atunci, în faţa neamului –
A fiilor ce-ai lui Het sânt –
Avram, cu faţa la pământ,
8 Căzu şi glăsui apoi:
„O, domnii mei, vă rog, pe voi,
Să mergeţi la Efron – de vreţi –
A lui Ţohar, şi – de puteţi –
Pe lângă el să stăruiţi,
9 Iar peştera aceea – ştiţi –
Macpela-i numele ce-l poartă –
Peşteră care-i aşezată
Lângă al lui Efron ogor –
Să îl rugaţi dar, domnilor,
Să mi-o dea mie. O plătesc.
Cinstit, am să-l despăgubesc.
Vreau peştera, ca neamul nostru,
Să aibă, în mijlocul vostru,
10 Loc de mormânt.” Dar Efron sta
Acolo, şi îl asculta.
El a grăit, către Avram:
11 „Acel ogor pe care-l am –
Pe care-i peştera aflată –
Ţi-l dăruiesc, acuma. Iată,
Nu trebuie să mi-l plăteşti –
Ţi-l dau, ca să îl foloseşti!”
Efron aşa a glăsuit,
Şi toţi ai săi l-au auzit.
12 Avram, atunci, s-a înclinat
În faţa lui şi-a cuvântat:
13 „Te rog, ascultă, domnul meu:
Vreau să-ţi plătesc ogorul. Eu
Îţi dau preţul pe care-l crez’
Şi-apoi, moarta-mi înmormântez.”
14 Efron, în urmă, a vorbit:
15 „Locul pe care l-ai voit –
Acea bucată de pământ
Ce-ţi trebuie pentru mormânt –
Şi în argint e patru sute
De sicli, poţi să-l iei, şi du-te
De-ţi pune moarta, mai apoi.
Ce-s patru sute, între noi?”
16 Efron, vorbirea, şi-a sfârşit.
Avram, pe loc, a cântărit
Argintul ce i-a fost cerut
Şi târgul, astfel, s-a făcut.
17 Ogoru-n care se afla
Şi peştera din Macpela,
Cu Mamre era faţă-n faţă.
Acea întreagă suprafaţă,
18 S-a întărit dar, ca moşie
A lui Avram – ca să se ştie –
În faţa fiilor pe care,
Neamul lui Het, în lume-i are,
Şi-n faţa celor cari erau
Atunci, acolo, căci aveau
Treburi anume în cetate.
19 Când fost-au rânduite toate,
Avram, pe Sara, a-ngropat-o
În peştera ce-a cumpărat-o,
Aflată în ogoru-acela,
Care era chemat Macpela;
I-a fost vândută de Efron,
Fiind în faţă la Hebron,
Sau Mamre – cum mai e numită –
Şi în Canaan este găsită.
20 Câmpul fusese dăruit
De-ai lui Het fii, şi folosit
De-Avram, ca loc pentru mormânt,
În al Hetiţilor pământ.