1 Isac, pe Iacov, l-a chemat,
La el, l-a binecuvântat
Ş-apoi astfel, i-a poruncit:
„Ascultă-mă! E de dorit –
Atunci când te căsătoreşti –
Nevastă, să nu îţi găseşti,
Din fetele lui Canaan.
2 Scoală! Te du-n Padan-Aran
Şi caută-l pe Betuel –
E tatăl mamei tale, el;
Laban i-e frate, mamei tale.
Alege, din fiicele sale,
Soţie, ca să te urmeze.
3 Deci să te binecuvânteze
Acela care e mereu
Atotputernic Dumnezeu!
Să facă, mare ca să creşti
Şi foarte mult să te-nmulţeşti,
Încât să vină ziua-n care,
Să fii o ceată de popoare!
4 Ce, lui Avram, Domnul i-a dat –
Cu ce l-a binecuvântat –
A lui ţară, să ţi-o dea ţie
Şi-urmaşilor ce au să-ţi vie!
Acum, în ţară, eşti străin.
În vremurile care vin,
De la Avram, s-o moşteneşti
Şi astfel, tu s-o stăpâneşti.”
5 Iacov, de drum, s-a pregătit
Şi-apoi, aşa cum a dorit
Isac, plecă-n Padan-Aran,
La a sa rudă – la Laban;
Rebeca e soră cu el,
Iar tatăl lor e Betuel.
Doi fii, Rebeca-a dobândit:
Esau şi Iacov s-au numit.
6 Esau văzu, pe tatăl lui,
Că-i dă poveţe fratelui
Spunându-i „Nu cumva să-ţi iei,
Drept soaţă, una din femei –
Din fetele lui Canaan –
Ci du-te în Padan-Aran.”
7 Văzut-a că şi-a ascultat
Iacov, părinţii, şi-a plecat,
Aşa precum ei au dorit.
8 Abia atunci, s-a dumirit
Că nu-i plăcea, tatălui lui,
De fetele Canaanului
9 Şi-a mers, grăbit, la Ismael,
Să-şi ia nevastă, de la el.
Alese dar, pe Mahalat,
Cu care s-a şi însurat.
Ea-i fiică a lui Ismael –
Al lui Avram fiu este el,
Iar Nabaiot, fratele lui –
Aceasta-i spiţa neamului.
10 Către Beer-Şeba se pornise
Iacov, şi-nspre Haran cotise.
11 Găsind un loc, pentru popas,
El, peste noapte, a rămas,
Căci soarele a asfinţit.
Drept căpătâi, şi-a potrivit
O piatră şi-apoi s-a culcat.
12 A adormit şi a visat
O scară mare – rezemată
Jos, pe pământ – şi înălţată,
Cu vârful, pân’ la cer. Erau
Mulţi îngeri, care se urcau
13 Pe scara ‘ceea. Sus şedea
Domnul, care îi priveghea.
Atuncea, zise Dumnezeu:
„Sunt Domnul, tatălui tău, Eu –
Al lui Avram şi-al lui Isac –
Şi iată ce-am de gând să fac:
Pământul, unde eşti culcat,
Să ştii că ţie-ţi va fi dat.
Va fi al seminţiei tale,
14 Căci iată, am găsit cu cale,
Să-ţi înmulţesc sămânţa. Ea
Va fi precum e pulberea.
Te vei întinde-n asfinţit,
La fel de mult şi-n răsărit;
Şi-n miazăzi asemenea,
Şi-n miazănoapte. Vor avea,
În tine, binecuvântare,
Ale pământului popoare.
15 Priveşte! Eu, cu tine, sânt:
Te voi conduce, pe pământ,
Încât, oriunde-ai să te-aşezi,
Voi fi cu tine. Ai să vezi!
Te voi aduce înapoi,
Căci nu te las, şi face-voi
Totul, aşa cum am promis!”
16 Când Iacov s-a trezit, a zis:
„Cu-adevărat, eu L-am văzut,
Aici, pe Domnul! N-am ştiut!”
El, tare, s-a înspăimântat
17 Şi-a spus: „E-un loc înfricoşat!
Aici e Casa Domnului,
De-asemeni, poarta cerului!”
18 În zori de zi, când s-a sculat,
Piatra pe care s-a culcat,
A ridicat-o stâlp – în semn
De amintire. Untdelemn,
Pe vârful ei, el a turnat,
19 Iar locului, nume i-a dat
„Betel” – ce-nseamnă-n graiul lui,
Că este „Casa Domnului”.
‘Nainte ca nume să-i dea,
Cetatea, Luz, se mai numea.
20 Iacov făcu o juruinţă:
„De voi avea eu biruinţă,
De Domnul dacă-s însoţit –
Oriunde mă voi fi găsit –
Cât sunt în pribegia mea,
Şi dacă pâine voi avea
Şi haine, ca să mă îmbrac
21 Şi mă va ajuta să fac –
Cu bine – drumul înapoi,
La tatăl meu, atuncea voi
Statornici un legământ,
Iar Dumnezeu, pe-acest pământ,
Are să-mi fie Domn, mereu!
22 Stâlpul acest – pe care eu,
Astăzi, aici l-am ridicat,
Spre-a-mi aminti ce am visat –
Va fi casa lui Dumnezeu.
Plăti-voi zeciuială eu,
Din tot ceea ce voi avea –
Din ce va fi averea mea.