30
Văzând că nu poate să nască,
A început s-o pizmuiască
Rahela-atunci, pe sora sa,
Iar către Iacov spuse-aşa:
„Să-mi dai copii! De nu – să ştii! –
Nu voi mai fi, printre cei vii!”
Iacov, pe ea, s-a mâniat.
Răstindu-se, a întrebat:
„Crezi că sunt, oare, Dumnezeu?!
Să faci copii, te-am oprit eu?!”
Ea a răspuns: „Ia roaba mea –
Pe Bilha. Culcă-te cu ea!
Va naşte pe genunchii mei
Şi-n acest fel, copiii ei,
Că sunt ai mei, va fi ştiut!”
Iacov primi. Ea a născut
Un fiu. Rahela, peste poate,
De fericită-a zis: „Dreptate,
Acuma, Domnul mi-a făcut,
Căci El, necazul, mi-a văzut
Şi cu un fiu m-a dăruit!”
„Dan”, pe copil, ea l-a numit –
„A judecat”, Dan e tradus.
Bilha, pe lume, i-a adus,
Lui Iacov, încă un fecior.
Rahela-a zis triumfător:
„Eu am luptat cu Dumnezeu,
În contra sorei mele. Eu
Am biruit!” Nume i-a pus
„Neftali”, care e tradus
Prin „Luptele lui Dumnezeu”.
Lea-şi simţi sufletul greu,
Când a văzut ce s-a-ntâmplat.
Pe roaba sa, ea a luat –
Pe Zilpa – dând-o ca să fie,
Pentru bărbatul ei, soţie.
10 Un fiu şi Zilpa a născut.
11 „Vai ce noroc, eu am avut!” –
A gândit Lea şi-a numit,
Copilul, „Gad” – căci tălmăcit,
„Noroc” înseamnă. Mai târziu,
12 Zilpa născu încă un fiu.
13 „Mă simt atât de fericită!” –
Lea a zis – „Voi fi numită
Drept fericită-ntre femei”.
Atunci, fiului roabei ei,
I-a zis „Aşer”; prin „Fericit”,
Numele-acesta-i tălmăcit.
14 Ruben ieşi odată-afară –
Pe vremea secerei de vară –
Şi, mandragore, a găsit,
Pe câmp. Acasă, a venit,
Şi mamei sale, i le-a dat.
De mandragore, a aflat
Rahela, căci ea l-a văzut.
Merse la Lea şi-a cerut:
„Lea, te rog să-mi dai şi mie,
15 Din mandragore!” „Să-ţi dau ţie?
Nu e destul că mi-ai luat
Bărbatul? Ce te-a apucat,
De mandragore-acuma vrei?!
Vrei, de la Ruben, să le iei?”
„Ei bine! Astăzi ţi-l dau ţie,
Pe Iacov, dacă-mi dai şi mie
Din mandragore! Te-nvoieşti?” –
16 Zise Rahela. „Al meu eşti” –
Lui Iacov, Lea i-a vorbit,
Seara, când – foarte obosit –
El, de la câmp, s-a înturnat.
„La mine vii! Te-am cumpărat,
Cu mandragore, de la ea” –
Îi spuse – „de la sora mea.
De fiul meu, au fost culese!”
Iacov, atunci, cu Lea merse.
17 Ruga ei fost-a ascultată,
Căci a rămas însărcinată
Şi-n urmă, a născut un fiu –
18 Al cincilea – zicând: „Eu ştiu,
Că Dumnezeu m-a răsplătit,
Când soţului i-am dăruit
Pe roaba mea.” Deci, „Isahar”,
Copilului, îi spuse. Iar
Numele-acesta-n tălmăcire,
E cunoscut drept „Răsplătire”.
19 Lea, un fiu, a mai născut –
Al şaselea ce l-a avut –
20 Şi-a zis: „Frumos dar mi-a fost dat,
De Domnul, iar al meu bărbat
La mine doar, va fi găsit,
Căci şase fii, i-am dăruit.
Ea, „Zabulon”, copilului,
Îi spuse, iar numele lui,
Se tălmăceşte „Locuinţă”.
Lea avea acea credinţă,
Că Iacov n-o s-o părăsească,
La ea venind să locuiască.
21 În urmă, a născut o fată,
Şi i-a spus „Dina” – „Judecată.”
22 Şi iată, ziua a venit,
Când Dumnezeu Şi-a amintit
Cum că Rahela I-a cerut
Şi ea ceva. El a făcut,
În aşa fel, încât şi ea,
Copii, să poată a avea.
23 Un fiu, Rahela-a căpătat,
Şi-a zis: „Acuma mi-a luat
24 Domnul, ocara”, şi-a numit,
Copilul, „Iosif” – tălmăcit,
Vine „Adaos”, căci voia,
Încă un fiu, să i se dea.
Rahela zise: „Aş vrea eu,
Un fiu, să-mi mai dea Dumnezeu.”
25 După ce Iosif a venit
Pe lume, Iacov i-a vorbit,
Socrului său: „Să plec, aş vrea –
Să mă întorc la casa mea.
Mă lasă dar, să plec acum,
Căci am de făcut un lung drum.
26 Nevestele, copiii mei,
Vreau să mi-i dai, căci, pentru ei,
Atâţia ani, eu ţi-am slujit –
Şi bine ştii, cum ţi-am muncit.”
27 Laban i-a zis: „Te-am ascultat.
De trecere am căpătat,
Mai zăboveşte – căci văd bine –
Sunt binecuvântat, prin tine,
De către Bunul Dumnezeu.
Mai stai! Ascultă ce-ţi spun eu:
28 Să-mi ceri simbrie, cât gândeşti.
Cât ceri, atât ai să primeşti!”
29 Iacov a spus: „Eu te-am slujit
Şi ştii cum ţi s-au propăşit
Cirezile, muncind cu rost.
30 Ţi-aduci aminte, cum a fost,
Mai înainte? Mai nimic!
Ascultă deci, cum eu îţi zic:
Puţinul care l-ai avut,
De când sunt eu, mult a crescut.
Oriunde, eu m-am îndreptat,
Domnul te-a binecuvântat.
Acum te-ntreb: când voi avea
Timp, oare, pentru casa mea?!”
31 Laban a zis: „Ce îţi doreşti?”
„Nimic, dacă te învoieşti
Cu ce-ţi voi spune. Atunci doar,
Am să-ţi păzesc eu, turma, iar.
32 Chiar astăzi, am să trec prin turmă.
Îmi voi alege, mai pe urmă,
Oricare miel va fi sein,
Pestriţ sau negru. Apoi, din
Turma de capre, voi avea,
La fel. Asta-i simbria mea!
33 Iată cum fi-va dovedit
Dacă sunt sincer şi cinstit:
Când vii să vezi simbria mea
Şi-n a mea turmă vei vedea
Ceva ce nu este bălţat,
Să-l socoteşti ca de furat!”
34 Laban a spus: „Bine-ai vorbit!”
35 În acea zi, au despărţit
Deoparte capre, ţapi şi miei,
Aşa precum vorbiră ei –
Tot ceea ce a fost bălţat,
Iacov, fiilor săi, a dat.
36 Au împărţit aşa precum
Vorbiră. Trei zile de drum
Distanţă-au aşezat cei doi,
Între-a lor turme; iar apoi,
Iacov, de turma socrului,
S-a îngrijit, cu mâna lui.
37 Nuiele verzi, de plop, atunci,
Şi de migdal, cătă prin lunci –
Şi de platan, a adunat.
Fâşii de coajă-a curăţat,
Scoţând albeaţa la iveală.
38 Apoi le puse, cu fereală,
În jgheaburi, la adăpător –
Exact sub ochii oilor,
Care atuncea când vor bea
Şi când nuielele-or vedea,
Venindu-le să zămislească,
Doar miei bălţaţi aveau să nască.
39 Deci la nuiele când priveau,
Oile toate zămisleau
Doar miei bălţaţi, seini, pestriţi.
40 Aceştia erau despărţiţi –
De Iacov – şi, spre a lui turmă,
Zorit, el le mâna din urmă.
Turma lui Iacov a sporit,
Şi-a lui Laban s-a tot micit.
41 De câte ori se-nfierbântau
Oile tari şi zămisleau,
Iacov punea – sub ochii lor –
Nuiele, în adăpător,
Şi astfel, oile priveau
Nuielele, când zămisleau;
Iar mieii lor erau bălţaţi,
Fiind apoi lui Iacov daţi.
42 Când oile erau mai slabe,
Nu mai punea nuiele albe.
Laban avea oile cari
Slabe erau, iar cele tari
Le avea Iacov, negreşit.
43 În acest fel, s-a-mbogăţit
Iacov şi-averea i-a crescut,
Căci multe turme a avut.
Avea mulţi robi şi roabe cari
Păşteau cămile şi măgari.