1 În vremea ‘ceea, i-a lăsat
Iuda, pe-ai săi, şi a plecat
În Adulam. Îl găzduia
Un om cari Hira se numea.
2 Acolo, Iuda a văzut
O fată, care i-a plăcut.
Aceasta Şua se numea
Şi tată Canaanit avea.
Iuda, cu fata, s-a-nsurat
Şi-apoi cu ea s-a-mpreunat.
3 Un fiu, Şua a zămislit,
Pe care Er, ea l-a numit.
4 Iar a rămas însărcinată
Şi-a mai născut încă o dată,
Un fiu. Pe-acesta, l-a numit
5 Onan. Apoi a zămislit
Încă un fiu – nume i-a dat,
Şela. Iuda era plecat
La Czib, cu treburi ce-a avut.
6 Pentru întâiul său născut,
El a luat – pe gustul său –
Nevastă, pe Tamar. Dar rău –
7 De Domnul – fost-a Er văzut,
Pentru tot ceea ce-a făcut,
Iar Dumnezeu l-a omorât
Căci faptele i le-a urât.
8 Către Onan, Iuda a spus:
„Acum, fiindcă Er s-a dus,
O iei tu, pe cumnata ta
Şi-astfel, urmaşi îi vei sălta
Fratelui tău.” Onan făcuse
Aşa precum i se ceruse.
9 Însă pentru că a ştiut
Căci cei ce se vor fi născut
Nu au să-i fie urmaşi lui,
Ci ei vor fi ai fratelui,
Sămânţa şi-a împrăştiat,
Când cu nevasta s-a culcat,
Cari fost-a a fratelui său.
10 Ăsta a fost un lucru rău
Văzut, în faţa Domnului,
Aducând pedepsirea lui.
Astfel, Onan a fost ucis.
11 Iuda, către Tamar, a zis:
„Ca văduvă – tu – locuieşte
La tatăl tău, până va creşte
Şela şi fi-va de-nsurat.”
Vorbind aşa, el a sperat
Că fiul său nu va muri.
Tamar făcu precum dori.
12 Când timpul i s-a împlinit,
Soaţa lui Iuda a murit.
Urmară zilele de jale
Şi-apoi, Iuda găsi cu cale,
Ca împreună cu Hira –
Care din Adulam era –
La Timna, la oile lui,
Să urce-n vremea tunsului.
13 Tamarei, vorbă, i-au trimis
Despre-acest lucru, şi i-au zis:
„Iată că socrul tău soseşte
La Timna şi se pregăteşte
Pentru a-şi tunde oile.”
14 Tamar şi-a schimbat hainele
De văduvă. S-a învelit
Cu o maramă şi-a fugit
Să se aşeze la intrare
În Enaim, pe drumul care
Mergea spre Timna; a văzut
Că Şela, mare, s-a făcut,
Fără ca ea dată să-i fie –
Cum Iuda-i spuse – de soţie.
15 De socrul său, fiind zărită –
Având faţa acoperită –
Drept curvă, ea a fost luată.
16 Iuda se-apropie de fată
Şi-i spuse: „Să mă culc, aş vrea,
Cu tine.” Că noră-i e ea,
O clipă doar, nu i-a trecut
Prin gând – fiindcă a crezut
Că-i curvă, de-i acoperită.
Ea îi răspunse, pregătită:
„Ce-mi dai, cu mine, să te culci?”
17 „Un ied, din turmă.” „Pân’ atunci,
Poţi oare, un zălog să-mi dai?”
18 „Zălog?!” „Da. Lanţul care-l ai,
Inelul şi toiagu-l vreau.”
Iuda îi spuse: „Ţi le dau,
Până când iedu-ţi dăruiesc –
Atunci eu le redobândesc.”
Cu nora-i s-a culcat o dată,
Iar ea rămase-nsărcinată.
19 Apoi, femeia a plecat
Şi-n văduvă s-a îmbrăcat.
20 Iuda, un ied – cum a promis
Acelei curve – a trimis.
Adulamitului l-a dat,
Să-l ducă, iar ce a lăsat
Zălog femeii celeia,
Să poată, înapoi, să ia.
21 Adulamitul a plecat,
Dar peste curvă n-a mai dat.
A întrebat atunci, pe cei
Cari locuiau acolo. Ei
I-au spus aşa: „Noi n-am văzut,
Vreo curvă, ca să fi şezut
Pe drumul Timnei. Tu greşeşti!
Curve aici, n-ai să găseşti.”
22 Adulamitu-a revenit
Şi-a zis lui Iuda: „N-am găsit
Nici o femeie. Nimenea,
Nimic, nu ştie, despre ea.”
23 Iuda răspunse: „Ce-a luat,
Să ţină – nu-i nici un păcat.
De-un lucru doar mă tem, ştii bine,
Să nu mă facă de ruşine.”
24 De la această întâmplare,
Trei luni trecură, după care,
Iuda, o veste, a primit:
„Să ştii că nora ţi-a curvit
Şi-acum, însărcinată este!”
Când auzi această veste,
S-a mâniat zicând: „S-o scoateţi
Afară, iar apoi, s-o ardeţi!”
25 Au scos-o-afară, însă ea
A vrut, de ştire să se dea,
Socrului ei: „Acest inel,
Toiag şi lanţ, sunt de la cel
Ce m-a lăsat însărcinată.
Găseşte-l, dacă poţi!” Îndată –
26 Când lucrurile şi-a văzut –
Iuda le-a şi recunoscut
Şi-a zis: „Nu-i ea, mai vinovată,
Decât sunt eu, pentru că – iată –
Feciorul meu s-a înălţat,
Însă de soţ, nu i l-am dat.”
El nu s-a mai culcat cu ea,
27 Iar timpul i se-apropia.
În al ei pântec, a avut
Doi gemeni, iar când a născut,
28 Unul din ei mâna îşi scoase
Afară. Moaşa îi legase
Un firicel roşu de lână –
Prinzându-l iute – peste mână.
Sfârşind, ea a rostit apoi:
„Acesta-i primul.” Înapoi,
29 Copilul şi-a tras mâna. Cel
Ce-a ieşit primul, n-a fost el,
Ci al său frate s-a născut.
„Vai ce spărtură ai făcut!” –
I-a zis, cu mâinile la gură,
Moaşa – „Vei fi „Pereţ” („Spărtură”).
30 Apoi în urmă, a ieşit
Fratele său, cari s-a numit
„Zerah” – („Cărămiziu”) – căci el
Avea legat un firicel,
Ce se vădea roşu, de lână,
De moaşă-nfăşurat, pe mână.