1 Iosif – aşa cum s-a văzut –
A fost, la Egipteni, vândut.
L-a cumpărat un dregător,
Cari era şeful străjilor;
El, Potifar a fost chemat.
Iar Iosif fost-a cumpărat
De la Ismaeliţi-acei
Care făceau negoţ cu ei.
2 Pe Iosif, Domnul l-a-nsoţit
Şi-n toate el a propăşit,
Iar casa Egipteanului,
A fost, atunci, şi casa lui.
3 Stăpânul său a observat
Că Dumnezeu e aplecat
Asupra lui şi că făcea
Să-i iasă bine ce-ncepea.
4 Iosif s-a bucurat de mare –
La Potifar – trecere, care,
În a lui slujbă, l-a luat.
Mai mare-apoi, l-a aşezat
Pe-al său avut, iar casa lui,
A-ncredinţat-o robului.
5 Domnul a binecuvântat
Casa lui Potifar. I-a dat
Belşug de binecuvântări –
Peste întregile-i averi –
Din pricina robului lui,
Plăcut în faţa Domnului.
6 Stăpânu-atuncea, i-a lăsat –
Lui Iosif – tot ce-a câştigat,
Ca el, de toate, să-ngrijească,
Precum va şti şi-o să voiască.
Acum, o grijă mai avea:
Doar să mănânce şi să bea.
Iosif era frumos la stat,
Plăcut la chip şi la purtat.
7 După o vreme, s-a-ntâmplat
Cum că stăpâna l-a luat
La ochi, şi l-a chemat la sine,
8 Spunându-i: „Culcă-te cu mine!”
El a respins-o, cu putere:
„Nu pot! Stăpânul meu nu-mi cere
Vreo socoteală. Tot ce are –
Întreaga-i avuţie mare –
În mâna mea, el a lăsat-o,
Căci mie mi-a încredinţat-o.
9 În casa lui – tu ştii prea bine –
El nu-i mai mare, decât mine.
De la nimic nu sunt oprit,
Căci a găsit că-i potrivit,
Să aibă-ncredere în mine.
Nimic – afară doar de tine –
Stăpânul, nu mi-a interzis.
În acest caz, nu mi-e permis
Să-i fac un rău, atât de mare,
Stăpânului. Nu sunt în stare!
Cum aş putea ca să gândesc
Astfel, şi să păcătuiesc
Şi faţă de stăpânul meu
Şi-apoi, faţă de Dumnezeu?!”
10 Deşi ea, zilnic, îi vorbea,
El tot nu s-a culcat cu ea.
11 Odată, Iosif a intrat,
În casă şi s-a apucat
Să-şi facă lucrul ce-l avea –
Nimeni, atunci, nu-l însoţea.
12 Stăpâna plănuise bine,
Căci spuse: „Culcă-te cu mine!”
Iosif fugi şi şi-a lăsat
Haina, la ea. S-a-nfuriat
13 Stăpâna lui, când a văzut
Că a fugit, şi a făcut,
Pe loc, un plan de răzbunare.
14 Chemă, ţipând în gura mare,
Pe slujitorii ei, şi-a spus:
„Vedeţi pe cine a adus,
În casa mea, bărbatul meu?
Pe Iosif, pe acest Evreu!
A vrut să-şi bată joc de mine,
Căci i-am făcut atâta bine!
A jinduit acest mişel,
15 La mine! Am strigat, iar el
Şi-a lăsat haina şi-a fugit!
Trebuie, aspru, pedepsit!”
16 Haina, apoi, a aşezat
Lângă-al ei pat şi-a aşteptat
Bărbatul ca să îi sosească,
S-o vadă, şi să îi vorbească.
17 Omul, abia cât a intrat
În casă, că l-a şi luat,
Nevasta sa, iute-n primire.
Răstindu-se, i-a dat de ştire
De ceea ce s-a petrecut,
În lipsa lui: „Evreu-a vrut –
Doar ca să-şi bată joc de tine! –
Ca să se culce-acum, cu mine!
18 Dar eu, atuncea, am strigat
Şi slugile mi le-am chemat.
El s-a speriat de al meu glas:
Fugind, dar haina i-a rămas
19 La mine.” Când a auzit
Omul, ce i-a istorisit
Nevasta lui, s-a mâniat,
20 Tare de tot. L-a aruncat,
Pe bietul Iosif, la-nchisoare.
Erau, în temniţa cea mare,
Numai slujbaşi împărăteşti.
Iosif pică printre aceşti.
21 Domnul, pe Iosif, l-a-nsoţit
Şi-n temniţă. L-a-nvăluit
Cu nesfârşita-I bunătate,
Făcând să-i meargă bine-n toate.
În ochii temnicerului,
Căpătă trecere, şi lui,
22 Pe toţi acei întemniţaţi,
Spre pază-i fură-ncredinţaţi.
Acum, prin Iosif, se făcea
Totul – aşa precum voia.
23 De sarcinile ce-a primit
Iosif, nu s-a mai îngrijit
Mai marele străjerilor
Din paza închisorilor.
Fiind în grija Domnului,
El l-a lăsat în voia lui.
Domnul, pe Iosif, l-a-nsoţit
Şi-n toate, el a izbutit.