1 În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat
Că Faraon s-a supărat
Pe doi slujbaşi împărăteşti –
Paharnic şi pitar. Aceşti,
2 Ceva anume-au săvârşit,
Astfel încât au reuşit,
Asupra lor, ca să stârnească
Toată furia-mpărătească.
3 Aşa se face că-au fost puşi
Sub paza străjilor şi duşi
În temniţa, unde şedea
Şi Iosif prins, asemenea.
4 Iar căpitanul străjilor
Îl puse supraveghetor –
Peste aceşti doi demnitari –
Pe Iosif – robul Evreu – cari
Făcea de slujbă, lângă ei.
Au stat, închişi, oameni-acei,
Mai multă vreme. S-a-ntâmplat
5 Că într-o noapte au visat –
Cei doi – câte un vis, şi care
Putea chiar o interpretare
Ca să primească, negreşit.
6 În zori, când Iosif a venit,
Văzându-i trişti, i-a întrebat:
7 „Spuneţi, ce vi s-a întâmplat?
De ce, în astă zi-nsorită,
Faţa vă e aşa mâhnită?”
8 Ei au răspuns: „Noi am visat
Câte un vis foarte ciudat.
Dar nimeni n-o să se găsească,
Să poată să le tălmăcească.”
„Ăst înţeles e-al Domnului,
Dar fiecare – visul lui –
Vă rog să mi-l istorisiţi –
Bine-nţeles, dacă doriţi.”
9 Paharnicul, atunci, a zis:
„Bine. Ascultă al meu vis:
Priveam şi, înaintea mea,
O vie falnică creştea.
10 Dădu lăstari via din vis,
Iar apoi, floarea şi-a deschis,
Şi-n urmă, struguri a făcut.
11 Atunci, în mână am avut
Chiar al lui Faraon pahar.
Eu, struguri, stors-am în el, iar
Apoi, paharul i l-am dat
Lui Faraon. Asta-am visat.”
12 Iosif i-a spus: „Ascultă dar:
Mlădiţele-s trei zile, iar –
13 După trei zile – ieşi-vei,
Din temniţă. Din nou, fi-vei
Paharnic. Deci, în slujba ta,
Ai să fii pus. Vei căpăta
Locul avut. Stăpânul tău
Îşi va primi, paharul său,
Din mâna ta, ca mai ‘nainte.
14 Te rog numai, adu-ţi aminte –
Când iarăş’ fi-vei fericit –
De mine şi de ce-am vorbit.
Vreau să te porţi cu bunătate,
Să pui o vorbă – de se poate –
La Faraon, şi pentru mine –
Să ies din casa asta! Bine?
15 Cu sila, eu am fost luat,
Din ţara mea, şi aruncat
În temniţă. Dar n-am greşit –
Nimica rău, n-am săvârşit.”
16 Mai marele pitarilor
A ascultat vorbirea lor,
Iar tălmăcirea ce-a fost dată
De Iosif, i-a plăcut şi-ndată,
Plin de speranţă, el a zis:
„Iată acum, şi al meu vis:
Pe cap, trei coşuri, eu purtam –
Cu pâine albă. Mai aveam,
17 În coşul ce era mai sus,
Doar prăjituri – căci eu le-am pus,
Lui Faraon, să i le dau;
Dar păsările, stol, veneau
Şi din acel coş au mâncat.
Acesta-i visul ce-am visat.”
18 Iosif a spus pitarului:
„Iată-nţelesul visului:
19 Trei zile, coşurile sânt
Şi şters vei fi, de pe pământ,
Pentru că fi-vei spânzurat.
De-un lemn, vei sta tu, atârnat,
Şi păsări se vor înfrupta,
În acest timp, din carnea ta.”
20 A treia zi, s-a întâmplat
Că Faraonul şi-a serbat
Ziua aniversării sale.
El a găsit, atunci, cu cale,
Un praznic mare ca să dea,
Slujbaşilor ce îi avea.
21 Paharnicul a fost adus
Şi-n slujba lui, a fost repus,
22 Iar pe mai marele pitar,
L-a spânzurat. Fusese dar,
Precum Iosif a tălmăcit.
23 Paharnicul nu s-a gândit
La Iosif – la ce l-a rugat –
Ci, pur şi simplu, a uitat.