1 Adam, la Eva, a intrat
Şi-apoi cu ea s-a-mpreunat.
Eva, pe lume, a adus
Un fiu şi nume Cain i-a pus,
Zicând apoi copilului:
„Cu ajutorul Domnului
Iată, un om am căpătat!”
2 A mai născut încă odat’
Şi un alt fiu a dobândit –
Pe-acesta, Abel l-a numit.
Plugar fu Cain, şi s-a făcut –
Abel – cioban, când a crescut.
3 Cain dete-o jertfă Domnului,
Din roadele pământului;
Aceasta e o jertfă care
Este drept jertfă de mâncare.
4 Abel a procedat la fel:
O jertfă a adus şi el,
Din oile întâi născute
În turma sa – foarte plăcute
Fiind în faţa Domnului.
5 Privind la Cain şi jertfa lui,
Domnul nu S-a prea bucurat,
Iar Cain atunci s-a mâniat.
6 Domnul, văzând că e furios,
I-a spus: „Geaba eşti mânios.
7 De faci doar bine, negreşit,
Oricând bine vei fi primit.
De faci rău, fii încredinţat
Cum că pândit eşti de păcat!
El, chiar la uşă, stă ascuns
Şi-ndată-n casă ţi-a pătruns.
Dorinţa lui te urmăreşte;
Dar fii atent şi-l stăpâneşte!”
8 Cain, către Abel, a grăit:
„Haidem la câmp!” – şi l-a momit
Cu vorba, căci i-a hotărât
Soarta. Pe câmp l-a omorât.
9 Pe Cain, Domnul l-a întrebat:
„Veşti despre Abel, n-ai aflat?”
„Nu ştiu nimic” – el s-a răstit –
„Eu trebuia a-l fi păzit?!”
10 „Cain! Ce-ai făcut cu frate’tău,
De sângele trupului său
Strigă la Mine din pământ?
De ce nu scoţi nici un cuvânt?!
11 Acum, şi tu eşti blestemat
Şi izgonit, căci ai vărsat
Sânge. Pe Abel l-ai ucis!
Ogoru-acesta şi-a deschis
Gura, din mâna ta să bea
Viaţa, ce-n sânge se scurgea.
12 Pământul, când ai să-l munceşti,
Zadarnic ai să te-osteneşti.
Degeaba ai să ari tu, glia,
Căci nu-ţi va da ea, bogăţia,
Iar munca ta pieri-va-n vânt!
Pribeag vei fi pe-acest pământ!”
13 „Pedeapsa asta e prea mare” –
Răspunse Cain – „nu pot eu care,
14 De Tine, am fost izgonit,
S-o duc. E de nesuferit!
Va trebui să mă ascund.
Doar în pământ să mă afund,
De nimeni să nu fiu găsit,
Căci de toţi pot fi omorât.
15 „Oriunde, tu te vei afla,
Aceasta nu se va-ntâmpla.
De cumva Cain va fi ucis,
De şapte ori – aşa am zis –
El o să fie răzbunat!”
Apoi, Domnul, un semn, i-a dat
Şi astfel, după cum i-a zis,
De nimeni nu va fi ucis.
16 Cain, de la Domnul, a plecat
Şi-n ţara Nod s-a aşezat –
La est de Eden era ea;
Prin „Nod”, „fugă” se-nţelegea.
17 Cain, cu nevasta, s-a culcat,
Iar ea născut-a un băiat.
Enoh, copilul s-a numit
Şi o cetate-a construit.
18 Urmaşul lui Enoh era
Irad, care şi el avea
Urmaş pe-acel Mehuiael;
La rând venea Metuşael.
Lameh, cel care i-a urmat,
19 Două neveste şi-a luat:
Ada, întâia se chemase,
Iar după ea, Ţila urmase.
20 Iabal, din Ada, s-a născut;
Iar din Iabal au apărut,
Cei cari în cort au locuit
Şi vitele le-au îngrijit.
21 Iubal, fratele lui Iabal,
Pe cei ce cântă din caval
Şi alăută, i-a făcut.
22 Ţila, la rându-i, a născut
Pe Tubal-Cain, ce făurea
Unelte din metal. Tot ea,
A zămislit apoi şi-o fată –
Naama, ea a fost chemată.
23 Lameh a zis nevestelor:
„Ascultaţi-mă dragilor:
Astăzi, un om am omorât,
Pentru că omul m-a lovit.
24 Dacă e Cain, de şapte ori,
Lameh, de şaptezeci de ori –
Tot câte şapte, numărat –
Are să fie răzbunat.”
25 Adam cu Eva s-a culcat,
Iar ea născu un alt băiat.
Acel copil, Set, se numise,
Căci Eva, despre el, gândise:
„În loc la Abel, l-am primit” –
Set, însemnând „Înlocuit”.
26 Un fiu, şi Set a căpătat,
Care Enos a fost chemat.
De-atunci doar, oamenii din lume,
Chemat-au al Domnului Nume.