1 Iacov, pe mulţi, i-a auzit
Spunând că grâu s-ar fi găsit
Doar în ţara Egiptului.
A zis, atunci, fiilor lui:
„Să-mi spuneţi, pentru ce mai staţi,
Şi-unul la altul vă uitaţi?!
2 Am auzit că se găseşte
Grâu, în Egipt. Deci, trebuieşte
Să mergeţi şi să cumpăraţi,
Cât grâu puteţi. Vă înturnaţi,
Grabnic apoi. Altfel, murim!
Numai aşa, sper să trăim!”
3 Doar zece fraţi s-au pregătit –
Fraţi de-ai lui Iosif – şi-au pornit
Spre graniţa Egiptului.
4 Pe cel mai mic frate al lui –
Pe Beniamin – nu s-a-nvoit
Să-l lase. Iacov l-a oprit,
Acasă, lângă el să stea,
Să poată-aproape a-l avea,
Crezând că sub a lui privire,
Ferit e de nenorocire.
5 Fiii lui Iacov au venit,
Atunci, şi grâu au târguit,
La fel ca toţi, căci se-năsprea,
În Canaan, crunt, foametea.
6 Iosif era atunci, mai mare,
În ţară. El era cel care,
Grâne vindea, norodului.
Fraţi-au venit şi-n faţa lui,
S-au închinat, pân’ la pământ.
7 Iosif ştia că fraţi îi sânt,
Din clipa-n care i-a văzut,
8 Dar ei nu l-au recunoscut.
9 Apoi, de ceea ce-a visat –
Şi ce era, de ei, legat –
Iosif şi-a amintit şi-a zis:
„Să-mi spuneţi, cine va trimis?!
Sunteţi iscoade, şi voiţi
Ca ţării noastre să-i găsiţi
Vreo slăbiciune. Vă ştiu eu!”
10 Ei au răspuns: „Nu, domnul meu!
Noi am venit să cumpărăm
Grâne, nu ca să cercetăm –
Precum ai spus – punctele care,
Mai slabe, ţara ta le are!
11 Noi, dinspre tată, suntem fraţi!”
12 „Voi aţi venit să cercetaţi!” –
Iosif le-a spus – „Vreţi ca să ştiţi
Locul mai slab, şi să loviţi!”
13 Fraţii au zis: „Nici vorbă! Doi
Lipsesc acuma, dintre noi.
Un singur tată, toţi avem
Şi doisprezece fraţi suntem.
Din Canaan suntem plecaţi.
Pe cel mai mic ce-i între fraţi,
Tata, acasă, l-a oprit,
Iar celălalt frate-a murit.
Nu iscodim! Crede-ne dar!”
14 „Sunteţi iscoade! În zadar,
Aţi vrut ca să tăgăduiţi!
15 Îndată, fi-veţi dovediţi!
Pe viaţa Faraonului,
Că pentru voi, scăpare nu-i –
Din ţara mea – doar într-un fel:
Aduceţi pe copilu-acel,
Care-ntre fraţi, este mai mic!
Gata! Să nu aud nimic!
16 Unul să plece înapoi,
Iar ceilalţi, prinşi rămân, la noi!
Astfel, voi şti de aţi minţit,
Sau dacă, drept, voi mi-aţi vorbit.”
17 Când a sfârşit de cuvântat,
Trei zile, i-a întemniţat.
18 A treia zi, Iosif s-a dus
La ei şi-a zis: „Precum v-am spus,
Să faceţi, de vreţi să scăpaţi!
19 Rămâne, unul dintre fraţi,
Închis aici – restul, la drum!
Cât grâu puteţi, luaţi acum,
Ca pe ai voştri să-i hrăniţi,
Până când o să reveniţi!
Am să-mi respect cuvântul meu,
Căci eu mă tem de Dumnezeu!
20 Îl vreau pe fratele mai mic!
Nu vi se va-ntâmpla nimic –
Ci dimpotrivă – voi vedea
Cât adevăr, în faţa mea,
Aţi spus. Deci, dacă drept grăiţi,
21 De moarte, fi-veţi izbăviţi!”
Atunci, au zis cei zece fraţi:
„Suntem, cu toţii, vinovaţi,
Pentru tot ceea ce-am făcut,
Căci noi prea bine am văzut
Cât de înspăimântat striga
Fratele nost’, când ne ruga –
Şi totuşi, nu l-am ascultat.
Acuma ştim de ce-a picat
Necazu-acesta, peste noi”.
22 Ruben a zis: „V-am spus, dar voi
Nici unul nu m-aţi ascultat,
Că faţă de acel băiat,
Nu se cădea înfăptuit
Lucrul acel, nelegiuit.
Acum, el iese la iveală
Şi ni se cere socoteală –
Azi – pentru soarta fratelui
Şi pentru tot sângele lui.”
23 În evreieşte, au vorbit.
De Iosif, nu s-au mai ferit
Crezând că nu-i înţelegea –
Căci Iosif, când cu ei vorbea,
Avea şi un traducător.
24 Atunci, din faţa fraţilor,
Iosif plecat-a, ca apoi,
Să poată plânge. Înapoi,
Când s-a întors, el l-a luat
Pe Simeon şi l-a legat,
Cu lanţuri grele. L-a închis
Şi-a întărit astfel, ce a zis.
25 Iosif chemă un slujitor
Şi-i porunci ca fraţilor,
În saci, să li se pună grâne –
Căci el ştia că n-aveau pâne,
În Canaan, părinţii lui –
Şi-apoi, la gura sacului,
Argintul fiecăruia
Să-l pună, şi să le mai dea
Ceva merinde, pentru drum.
S-au săvârşit toate precum
Iosif, slugii, i-a poruncit.
26 Fraţii, cu grâul, au pornit
27 Spre casă, cu un singur gând:
De-a reveni cât mai curând,
Cu Beniamin. Când s-a-nserat,
Ei s-au oprit de-au înnoptat,
Găsind un loc adăpostit.
Unul, atunci când a voit,
Nutreţ, măgarului, să dea,
Umblă la sac, căci trebuia
Să îl dezlege. A-nlemnit,
Argint, pe grâu, când a găsit.
28 Nedumerit, i-a înştiinţat
Pe ceilalţi: „Iată! Mi s-a dat
Argintul care l-am plătit
Pe grâu! Acuma l-am găsit,
Când sacul mi l-am desfăcut!”
Toţi s-au speriat: „Ce ne-a făcut
Domnul?” – au zis ei, tremurând,
Cu inimile tresăltând.
29 În Canaan, când au sosit,
Lui Iacov, i-au istorisit
Tot ceea ce s-a întâmplat:
30 „Omul acela ne-a luat,
Iscoade, drept. El, negreşit,
E domnul ţării. Ne-a vorbit
Aspru. Degeaba noi i-am spus
31 Că după grâu, la el, ne-am dus,
Că suntem oameni cumsecade
Şi că noi nu suntem iscoade,
32 Că doisprezece fraţi suntem,
La tatăl nostru şi-i avem
Pe toţi ai noştri-n Canaan.
33 El a răspuns: „Vorbiţi în van!
Iată cum fi-va dovedit
Ceea ce-aţi spus: va fi oprit
Aici, zălog, unul din voi.
Luaţi merinde, iar apoi,
Plecaţi la drum! Când reveniţi,
34 Cu fratele mai mic, să fiţi!
Astfel trebuie dovedit,
De aţi spus drept, sau aţi minţit!
Dacă va fi adevărat
Ceea ce-aţi spus, eliberat
Va fi, atunci, fratele vostru,
Iar voi aveţi acordul nostru,
În voie, să umblaţi, prin ţară.
Gata! Aştept să veniţi iară!”
35 Când grânele şi le-au golit,
Din saci, argintul l-au găsit,
În sacul fiecărui, pus.
Toţi s-au speriat. Iacov a spus:
36 „Voi mă lăsaţi fără copii!
Iosif nu mai e printre vii,
Iar Simeon e-ntemniţat.
Of Doamne! Şi vreţi, imediat,
Pe Beniamin să mi-l răpiţi!
Dar oare, voi nu vă gândiţi
Cât, sufletul mi-e de lovit?!”
37 Ruben, atuncea, i-a vorbit:
„Omoară-mi cei doi fii ai mei,
Pe Beniamin de nu îl vei
Primi întreg, din mâna mea!
Dă-mi-l! Ţi-l voi înapoia!”
38 Iacov a zis: „Nu insistaţi!
Pe Beniamin nu îl luaţi
Cu voi! Fratele i-a murit
Şi-acum e singur. Negreşit,
Că dacă vreo nenorocire
L-ar paşte, mi-ar fi peste fire
Să mai trăiesc! Umeri-mi slabi,
N-ar rezista. Perii mei albi –
Oricât veţi fi de-ndureraţi –
Va trebuii să-i îngropaţi!”