43
Foametea bântuia în ţară.
S-a isprăvit grâul şi iară,
Iacov, fiilor săi, le-a spus:
„Grâul pe care l-aţi adus,
S-a terminat. Deci, să plecaţi,
Merinde să ne cumpăraţi!”
Iuda i-a zis: „Omul acel,
A spus să nu dăm ochi cu el –
Când în Egipt vom reveni –
De Beniamin nu va veni,
Cu noi. Doar dacă-l vei lăsa,
Vom pleca iar, în ţara sa!
Dacă nu-l laşi, nu mai plecăm,
Căci n-avem ce să căutăm,
În faţa omului acel.”
Atunci, răspunse Israel:
„Cum mi-aţi făcut atâta rău” –
Se necăjea de fiul său –
„Spunând că mai aveţi un frate?!
De-aţi fi tăcut, mai bine, poate
Că ar fi fost!” Ei au răspuns:
„Puteam şti noi, ce gând ascuns,
Omul acela pritocea,
Atuncea când ne iscodea,
De tine şi de fiul tău?!
La interogatoriul său,
Noi am răspuns. Când am sfârşit,
Omul acel ne-a poruncit:
„Aduceţi fratele mai mic!”
Asta-i! Noi n-am mai zis nimic!”
Iuda i-a spus: „Lasă-l cu noi!
Ţi-l voi aduce înapoi
Şi astfel, toţi o să trăim –
De foame, nu o să pierim.
Am să-mi asum răspunderea
Eu, pentru el. Din mâna mea,
Ai să-l primeşti, pe al tău fiu!
De nu, eu, vinovat, să fiu –
Pe veci – în faţa ta, de-acum!
10 Ne-am fi întors, din acest drum,
Dacă nu am fi zăbovit!
Vezi? Altă cale, n-ai găsit!
Îl lasă dar, ca să plecăm,
Degrabă să ne înturnăm!”
11 „Dacă-i aşa, atunci, plecaţi!” –
A zis Israel. „Să luaţi
Ceva, cu voi, ca să duceţi
Un dar, acelui om. Puneţi
În saci, dintre cele mai bune
Roade-ale ţării şi anume:
Smirnă şi leac alinător –
Pe gustul Egiptenilor –
Miere, fisticuri şi migdale
Şi mirodenii. Iar, pe cale,
Vă rog, să nu întârziaţi!
12 Încă ceva: să nu uitaţi,
Argint să duceţi, îndoit –
Acela care l-aţi găsit,
În saci, şi cel ce-i necesar,
Să cumpăraţi merinde, iar.
O fi greşeală – ce să-i faci? –
De aţi găsit argintu-n saci.
13 Pe Beniamin, să îl luaţi!
Grăbiţi-vă ca să plecaţi
14 La acel om, iar Dumnezeu –
Acel în care mă-ncred eu –
Să facă astfel, să primiţi
Trecere şi să reveniţi,
Cu Simeon şi Beniamin.
Plecaţi! Domnul cu voi! Amin!
Iar eu, de este stabilit
Ca de copii să fiu lipsit,
Voi fi, căci nu mă-mpotrivesc!
Cum Domnul vrea, şi eu voiesc!”
15 Au luat darul şi-au pornit,
Având argintul, îndoit.
Pe Beniamin l-au mai luat
Cu ei şi s-au înfăţişat
‘Naintea dregătorului,
Cel mare, al Egiptului.
16 Atunci când Iosif a văzut
Că ai săi fraţi au apărut,
Cu Beniamin – fratele lui –
Îi spuse, economului:
„Îi iei pe oamenii aceşti
Şi-i duci la mine. Pregăteşti
Vitele cari o să le tai.
Ce ai mai bun, lor să le dai!
Aceştia sunt oameni de vază.
Am să iau masa, la amiază –
17 Astăzi – cu ei! Omul s-a dus
Şi-a împlinit ce i s-a spus.
18 Fraţii lui Iosif au văzut
Că-s duşi în casă. S-au temut
Şi astfel au gândit şi-au spus:
„În locu-acesta, ne-au adus,
Din pricina argintului
Care, la gura sacului –
Data trecută – a fost pus.
Da! Da! De-aceea ne-au adus.
Îndată-au să se repezească
Pe noi, şi-au să ne înrobească.
Măgari-au să ni-i ia apoi,
Şi se va isprăvi cu noi!”
19 Pe econom, l-au căutat
Şi-nspăimântaţi, au cuvântat:
20 „Stimate domn, află că noi,
O dată, am mai fost la voi –
Atunci când grâu am târguit.
21 Când am plecat şi ne-am oprit,
Într-un loc, pentru înnoptat,
Să ştii că peste-argint am dat,
În saci. Însă, află că noi,
Acum, l-am adus înapoi.
22 Avem argint să cumpărăm
Şi-alte merinde, şi plecăm.
Nu vrem ca să vă deranjaţi:
Iată argintul! Să-l luaţi,
Căci nu ştim cine l-o fi pus,
În saci, de-aceea l-am adus!”
23 Omul privi la ei: „Vă zic:
Pe pace fiţi şi, de nimic,
Să nu vă temeţi – vă spun eu –
Pentru că Domnul, Dumnezeu –
Chiar Dumnezeul tatălui
Vostru – a pus, fiecărui –
În sacul său – câte-o comoară.
Argintul vostru – aflaţi dară –
Trecut-a prin mâinile mele!
După ce-a spus vorbele-acele,
Zâmbind, omul acel s-a dus,
Pe Simeon de l-a adus.
24 Apoi, pe toţi, el i-a luat
Cu sine şi i-a aşezat,
Îndată-n a lui Iosif casă,
Căci erau aşteptaţi la masă.
În urmă, apă le-a adus,
Pentru picioare, şi s-a dus
Să dea, măgarilor, nutreţ.
25 Fraţii au scos darul de preţ,
L-au pregătit şi-au aşteptat
Pe Iosif – căci ei au aflat
Că-s invitaţi la el, la masă.
26 Când a ajuns, Iosif, acasă,
Fraţii, darul adus, i-au dat
Şi-n faţa lui, s-au închinat.
27 El a vorbit, cu ei, frumos –
N-a mai fost aspru: „Sănătos
E tatăl vostru?” – i-a-ntrebat –
28 „Trăieşte?” Ei, răspuns, i-au dat:
„Trăieşte. Sănătoşi, toţi sânt” –
Şi s-au plecat, pân’ la pământ,
În faţa fratelui lor. El,
29 Ridicând ochii la acel –
La Beniamin – ce-i era frate,
Le-a spus, cu multă bunătate:
„Tare mă bucur. Ăst voinic
E, oare, fratele mai mic,
De care aţi vorbit, cu mine?”
Iar către Beniamin – „De tine,
Să aibă milă Dumnezeu,
Copile! Asta-ţi doresc eu!” –
Mai zise Iosif, înecat,
De plânsul ce l-a sugrumat.
30 Degrabă, el a isprăvit,
Cu fraţii săi, de povestit,
Căci plânsul nu-l îngăduia
Şi inima i se frângea.
Într-o odaie a intrat
Şi-a plâns până s-a stâmpărat.
31 În urmă, când s-a potolit,
Şi-a spălat faţa şi-a venit,
De-a stat şi el, cu ei, la masă.
Slugii, i-a făcut semn să iasă
Şi să servească ce-a gătit.
32 Ei, între timp, s-au rânduit:
Iosif, pe fraţi, i-a aşezat
De-o parte. Cei care-au luat
Parte la masă – egipteni –
S-au separat de-aceşti meseni;
În vremea ‘ceea, pentru ei,
Masa alături de evrei,
Părea a fi o urâciune.
Iosif vru, scaunul, a-şi pune
Faţă în faţă cu acei
Cari fraţi îi sunt – cu-acei evrei.
33 Ai săi fraţi fost-au aşezaţi,
În faţa lui şi, înşiraţi
În ordine: primul născut,
Apoi cel care a avut
Dreptul să steie lângă el –
Urmară şi ceilalţi, la fel,
Până la ultimul născut.
34 Iosif, atuncea, a cerut
Slugii, la masă, să servească.
Făcu aşa, ca să primească –
Atât mâncare, cât şi vin –
Mai mult decât toţi, Beniamin.
Şi-ntr-adevăr, el a primit
Mai mult, de cinci ori. Mulţumit,
Iosif, cu-ai săi, a petrecut –
Toţi au mâncat şi au băut.