1 Iosif nu s-a mai stăpânit
Şi slugilor le-a poruncit:
„Pe toţi, afară, să-i scoateţi!
Vreau, numai voi să rămâneţi!” –
Le-a spus fraţilor, căci a vrut
Să li se facă cunoscut.
2 Când toată lumea a ieşit,
Iosif, în plâns, a izbucnit.
Şi-a plâns apoi, atât de tare,
Încât toţi egiptenii care
Afară-au fost, l-au auzit.
Zvonul acest s-a răspândit
În casa Faraonului.
3 Iosif a zis fraţilor lui:
„Priviţi-mă! Iosif sunt eu!
Deci, mai trăieşte tatăl meu?”
Fraţilor, graiul, le-a pierit,
Când lucru-acest l-au auzit.
4 El le-a mai spus: „Nu vă speriaţi,
Ci haideţi, vă apropiaţi!” –
Iar când, pe plac, ei i-au făcut,
A zis: „Pe mine m-aţi vândut
Şi în Egipt am fost adus.
5 Acuma, pentru că v-am spus
Cine sunt eu, nu vă-ntristaţi
Că m-aţi vândut, şi nu mai staţi
Aşa mâhniţi! Iată, doresc,
De moarte, să vă izbăvesc,
Căci numai Domnul Dumnezeu
E Cel care-a făcut ca eu
Să fiu trimis în calea voastră.
6 De doi ani buni, în ţara noastră,
Bântuie foametea. Aflaţi –
Încă cinci ani – dragii mei fraţi,
Că foamea o să bântuiască –
Mai tare o să se-nteţească –
Încât nu va mai fi arat
Şi-asemenea, nici secerat.
7 Dar Domnul m-a trimis, pe mine,
Aici, ca-n vremea care vine,
Să vă păstraţi sămânţa vie,
În ţară. Astfel, o să fie
A voastră viaţă, izbăvită.
8 Venirea mea e plănuită,
Aici, de Dumnezeu. Acel,
Cari în Egipt m-a dus, e El.
Aşa că fiţi pe pace voi!
Tot Domnul a făcut apoi,
Să mă ridic atât de sus.
Vedeţi că Faraon m-a pus,
Mai mare, peste casa lui,
Cârmuitor Egiptului.
Sunt ca un tată, pentru el.
9 Aşadar, nu mai staţi, defel!
La tatăl meu, vă întoarceţi
Şi din a mea parte-i spuneţi:
„Aşa vorbeşte fiul tău,
Iosif. Egiptul e al său
Şi-n fruntea ţării-i aşezat,
De Domnul. „Neîntârziat,
Pogoară-te în ţara mea!
10 La mine, loc, tu vei avea,
Cu fii, cu fiice şi nepoţi,
Cu oi şi boi. Veniţi cu toţi,
11 Căci în Gosen, eu te primesc
Şi-acolo, am să te hrănesc.
Foamea n-o să se potolească,
Ci are ca să bântuiască
Încă cinci ani, de-acum, la rând.
Grăbeşte-te să vii curând!
Numai aşa, n-o să muriţi
Ci toţi aveţi ca să trăiţi!”
12 Cu ochii voştri, voi vedeţi –
Şi Beniamin – cum că sunteţi
În faţa mea şi vă vorbesc.
13 Acuma, iată ce doresc:
Voiesc ca tatăl meu să ştie,
Ce slavă mi-a dat Domnul, mie.
Ce s-a-ntâmplat, să-i povestiţi.
Apoi, cu toţi să reveniţi!”
14 Când a sfârşit de cuvântat,
Pe Beniamin l-a-mbrăţişat
Şi-a plâns, pe gâtul fratelui,
Iar Beniamin – la rândul lui –
Plângând, l-a-mbrăţişat şi el.
15 A-mbrăţişat apoi, la fel,
Pe ceilalţi fraţi. Au lăcrimat
Cu toţii şi de vorbă-au stat.
16 În casele lui Faraon,
S-a răspândit iute-acel zvon,
Cum că acei cari se aflau
La Iosif, fraţii săi erau.
Vestea aceasta, tuturor –
Lui Faraon şi slugilor –
Le-a fost pe plac. S-au bucurat,
17 Iar Faraon, când l-a chemat
Pe Iosif, astfel i-a vorbit:
„Spune-a lor tăi, ce-am stabilit:
Încărcaţi grâne şi plecaţi
18 Spre Canaan. Vă înturnaţi
Cu toţii iar, în ţara noastră.
Cu tatăl şi familia voastră,
Veniţi la mine şi vă spun,
Că vă voi da ce-are mai bun
Egiptu-n el. Mânca-veţi voi –
Astfel – grăsimea sa apoi!
19 De-aceea, vreau să împliniţi
Poruncile ce le primiţi.
Va trebui ca să luaţi
Căruţe-n care să-i purtaţi
Pe tatăl vost’, copii, neveste.
20 Umpleţi căruţele aceste,
Cu tot ce vreţi. Nu regretaţi,
Ceea ce-n urmă-o să lăsaţi!
Căci tot ce e mai bun, la noi –
În ţară – fi-va pentru voi!”
21 Fraţii lui Iosif au făcut
Aşa precum li s-a cerut
De către Faraon. Luară
Care, merinde şi plecară.
22 ‘Nainte de a fi pornit,
Haine de schimb au mai primit.
Lui Beniamin, Iosif i-a dat
Cinci schimburi şi-a adăugat
Argintul, care-a preţuit
23 Trei sute sicli. A gătit,
Pentru al său părinte cari
Era-n Canaan, zece măgari,
Împovăraţi cu ce avea
Ţara Egiptului, în ea,
Mai bun atunci. A mai gătit –
Cu hrană şi ce-a trebuit
Ca fraţii săi, la drum, să plece –
Şi măgăriţe, şi tot zece.
24 Când, spre Canaan, ei au pornit,
Iosif, în ăst fel, le-a vorbit:
„Iată ce vă mai cer acum:
Să nu vă mai certaţi, pe drum!”
25 Din ţara Egiptenilor,
Ei au ieşit. Tatălui lor –
În Canaan, când au sosit –
26 I-au spus: „Iată că am venit!
Să ştii că Iosif mai trăieşte.
Peste Egipt, el cârmuieşte!”
Iacov, însă, nu i-a crezut.
27 Abia atunci, când a văzut
Căruţele şi-au povestit
Feciorii săi – amănunţit –
Tot ce-n Egipt s-a întâmplat,
Abia atunci s-a-nviorat
Duhul lui Iacov; şi, fireşte,
28 A zis: „Deci Iosif mai trăieşte!
Destul cu vorbele deşarte!
Voiesc – ‘nainte de-a mea moarte –
Pe fiul meu, să-l pot vedea!
Aceasta e dorinţa mea!”