1 La Iosif, oameni au venit,
Spunându-i: „S-a îmbolnăvit
Bătrânul tău.” Iosif trimise
2 Veste, tatălui său, şi-i zise:
„La tine-ndată, noi sosim.
Manase şi cu Efraim,
Mă însoţesc.” Când a venit,
3 Israel astfel i-a vorbit:
„La Luz, Domnul s-a arătat
Şi-apoi m-a binecuvântat.
4 Mi-a spus: „Am să te fac să creşti;
Mult foarte, ai să te-nmulţeşti;
Vei fi o ceată de popoare.
Cât despre ţara asta-n care
Azi eşti străin, ţi-o voi da ţie
Şi-urmaşilor ce au să-ţi vie!”
5 ‘Nainte ca-n Egipt să fim,
Manase şi cu Efraim,
Ţi s-au născut. Vor fi ai mei –
Ca Ruben, Simeon – şi ei.
6 Ceilalţi fii, care au să-ţi vie –
După ăşti doi – ai tăi să fie.
Îşi vor purta numele lor,
În moştenirea fraţilor.
7 Când ne-am întors noi din Padan
Şi am intrat în Canaan,
Lângă Efrata a murit
A ta măicuţă. Ne-am oprit,
Şi-n drum spre Betleem apoi,
A trebuit s-o-ngropăm noi.”
8 Iacov privi pe-acei copii,
Care-i erau lui Iosif, fii:
„Spune-mi acum, cine sunt ei?”
9 „Aceştia sunt copiii mei,
Pe care Domnul mi i-a dat.”
Israel a continuat:
„Apropie-i, şi-n faţa ta,
Eu îi voi binecuvânta.”
10 Iacov, bătrân cum se găsea,
Acuma, foarte slab vedea.
Iosif, copiii, şi-a adus
Şi-n faţa tatălui i-a pus
Pe amândoi. I-a-mbrăţişat
Israel, şi i-a sărutat.
11 Apoi, lui Iosif, i-a vorbit:
„O clipă doar, nu m-am gândit,
Că am să te mai văd vreodată.
Dar bunătate îmi arată –
Precum vezi – astăzi, Dumnezeu,
Lăsându-mă să-i văd şi eu,
Acuma, pe urmaşii tăi.”
12 Iosif, atunci, pe fiii săi,
De lângă Iacov, i-a luat
Şi-n faţa lui, s-a închinat.
13 Luă pe Efraim apoi –
Cu mâna dreaptă – şi-napoi –
La stânga, lângă Israel –
L-a aşezat. Cu stânga, el,
Luându-l pe Manase-l duse
Şi-n dreapta tatălui îl puse.
14 Iacov, dreapta, şi-a ridicat-o:
Pe Efraim a aşezat-o –
Pe capul său. Stânga şi-o puse,
Pe-al lui Manase cap. Făcuse,
Lucrul acesta, înadins.
Când mâinile şi le-a întins,
Voit, el le-a încrucişat.
Apoi i-a binecuvântat.
15 Iacov, pe Iosif, îl chemase
Întâi, şi-l binecuvântase,
Spunându-i: „Domnul Dumnezeu,
În faţa cărui umblu eu –
Din ziua-n care m-am născut –
Domnul în care au crezut
Avram, Isac – părinţii mei –
Cel ce m-a izbăvit, pe ei –
16 Pe-aceşti copii – să îi vegheze
Şi să îi binecuvânteze.
Să-mi poarte numele, să crească,
În ţară să se înmulţească!”
17 Lui Iosif nu i-a prea plăcut,
Pe tatăl său, când l-a văzut,
Că dreapta, el şi-a aşezat-o
Pe Efraim. I-a ridicat-o,
Voind s-o pună pe Manase.
Israel, însă, mâna-şi trase.
18 Iosif, atuncea, i-a vorbit:
„Tată! Nu-i bine! Ai greşit!
Manase-i cel născut întâi!
Pune-ţi, pe al lui căpătâi,
19 Mâna ta dreaptă!” El n-a vrut,
Spunându-i: „Fiule-am ştiut
Cum că Manase e acel
Care-i mai mare. Însă el –
Decât frate-său – o să fie
Mai mic. În vremea ce-o să vie,
Ei fi-vor cete de popoare –
Cel mic, însă, va fi mai mare.”
20 Iacov, la sine, i-a chemat
Şi-apoi, i-a binecuvântat,
Spunându-le: „Necontenit,
Are să fie pomenit
Numele vostru-n Israel,
Căci astfel va vorbi acel
Care va binecuvânta:
„Domnul, doresc a se purta
Cu voi, ca şi cu Efraim
Şi cu Manase – precum ştim.”
Deci Efraim este cel pus –
Decât Manase – mai presus.
21 Iacov, către al său fecior –
Deci către Iosif – zise: „Mor,
Dar Dumnezeu va fi cu voi.
Vă va aduce înapoi,
În ţara ‘ceea minunată,
Care, de El, fusese dată
Părinţilor – Avram, Isac.
22 Iată acuma, ce-am să fac:
O parte-n plus, tu vei avea,
Faţă de ceilalţi fraţi, căci ea –
Cu sabia şi arcul meu –
De la Amor, am smuls-o eu.”