1 Iacov, fiii, şi-a adunat,
Şi-a zis: „Iată că v-am chemat,
Ca să vă spun ce o să fie,
În vremea care o să vie.
2 Vă strângeţi şi atenţi să staţi
Fii ai lui Iacov, şi-ascultaţi
Pe tatăl vostru, Israel:
Astăzi, proroc vă va fi el!
3 Ruben, pe care l-am avut
Întâiul – primul meu născut,
Puterea şi a mea tărie,
Primul din toţi în vrednicie,
Mare întâi, puternic, falnic,
4 La fel ca apa de năvalnic –
Pentru ceea ce a făcut,
Întâietatea şi-a pierdut.
În patul meu, el s-a urcat:
Suindu-te, mi l-ai spurcat!
5 Levi şi Simeon sunt fraţi,
Iar săbiile lor – aflaţi –
Unelte sunt, de silnicie.
6 Nu vreau, sufletul meu să vie,
Să stea la sfaturile lor.
Nu vreau, în adunarea lor,
Ca duhul să-mi fie vârât,
Pentru că ei au omorât
Mulţi oameni, când s-au mâniat
Şi tot atuncea au tăiat
Şi vinele taurilor,
Împinşi de răutatea lor.
7 Mânia lor deci, blestemată
Să fie, căci e prea turbată!
Furia lor, de-asemenea –
E prea sălbatică, şi ea.
În Iacov fi-vor împărţiţi,
Şi în Israel risipiţi.
8 Iudo, tu laude primeşti,
De la ai tăi fraţi. Vrednic eşti.
Când braţul ţi-l vei înălţa,
De ceafă îl vei înhăţa,
Pe-al tău duşman, iar fiii mei
Ţi se vor închina, şi ei!
9 Acum, ascultă fiul meu:
Tu – Iuda – eşti un pui de leu!
Tu te-ai întors de la măcel!
Ca şi un leu se culcă el –
Ca o leoaică e culcat –
De cine fi-va el, sculat?
10 În vremea care o să vie,
Nicicând, toiagul de domnie,
Nu se va-ndepărta de el.
La fel va fi şi cu acel
Toiag de cârmuire, care,
El îl va ţine la picioare,
Până când Şilo se iveşte” –
Numele Lui se tălmăceşte
„Mesia”. „De cuvântul Lui,
Popoarele pământului –
În vremile ce au să vie –
Vor asculta, în veşnicie.
11 Îşi va lega, de vrejul viţei,
Măgarul. Mânzul măgăriţei,
De cel mai bun butuc aflat
În sânul viei, e legat;
Hainele-n vin – fără-doială –
Întotdeauna, şi le spală.
În sângele de struguri dat,
Mantaua îşi va fi spălat.
12 Roşii de vin, sunt ochii lui,
Iar dinţi-au albul laptelui.
13 De-a lungul ţărmului de mare –
Unde corabia îşi are
Liman – şedea-va Zabulon.
Hotarul său, înspre Sidon,
Se va întinde. Isahar
14 Este osos, ca un măgar,
Care în grajduri e culcat.
15 Locul în care-i aşezat,
Îi e plăcut, şi e măreţ –
Ţinutul lui fiind de preţ.
Întotdeauna – când e greu –
El este, învăţat mereu,
A-şi apleca umărul lui,
Şi-a se supune birului.
16 Dan judecă pe-al său popor;
E-n rândul seminţiilor,
Care se află-n Israel.
17 Ca şi un şarpe va fi el.
Ca o năpârcă, pe cărare,
Făcând pe cel ce e călare –
Când calul său va fi muşcat –
Să cadă, neîntârziat.
18 În sprijinul lui Dumnezeu,
Are nădejde duhul meu.
19 Iar peste Gad, sunt aşteptate,
În iureş, cete înarmate.
Însă şi Gad o să-i lovească
Şi-n iureş o să-i urmărească.
20 Aşer dă hrană minunată,
Făcându-le masa bogată,
La împăraţi – căci lor le-o dă.
21 Ca o cerboaică slobodă,
Este Neftali. Când vorbeşte,
Cuvintele – frumos – rosteşte.
22 Vlăstar crescut lângă izvor,
Al pomului cel roditor,
E Iosif. Ramurile lui
Trec peste coama zidului.
23 Nişte arcaşi l-au aţâţat
Şi cu săgeţi au aruncat
Asupra lui. L-au urmărit
Cu ură, dar n-au izbutit
Să-i calce-n urmă, pe-al lui pas,
24 Căci arcul, tare, i-a rămas
Şi braţul i-a fost întărit
De Cel care l-a sprijinit
Pe Iacov – ajungând astfel,
Păstor, stânca lui Israel.
25 Aceasta e lucrarea Lui,
Lucrarea Dumnezeului
În care crede tatăl tău.
Tu vei avea sprijinul Său.
Cu tine, Dumnezeu va sta.
El te va binecuvânta,
Din necuprinsele Lui zări,
Cu multe binecuvântări.
Are să-ţi dea – neîndoios –
Şi binecuvântări de jos,
Şi binecuvântările
Din pântec şi din ţâţele
Femeilor, de pe pământ,
Care-n al tău neam, mame sânt.
26 Astfel, acuma, fiul meu,
Faţă de ce am primit eu –
De binecuvântări vorbesc –
Cu mult mai mult, a tale cresc.
Cât dealurile veşnice
Sunt ele şi sunt straşnice –
Tu eşti deasupra tuturor,
Căci tu eşti domn al fraţilor,
Şi binecuvântări îţi vin
Peste-al tău creştet. Beniamin
27 E ca un lup ce bântuie,
Mâncând în zori, ce sfâşie,
Iar seara, fi-va împărţită
Prada ce-n zori a fost răpită.”
28 Ăştia-s cei doisprezece fraţi,
De Iacov binecuvântaţi.
Din fiecare, în ăst fel,
O seminţie-n Israel,
A apărut. Când i-a chemat
Iacov, la el, au căpătat –
Pe rând – atuncea, fiecare,
Câte o binecuvântare.
Ele au fost deosebite –
Două la fel, n-au fost rostite.
29 Iacov i-a binecuvântat
Şi-apoi, poruncă le-a lăsat:
„Eu mor. Când mă înmormântaţi,
Mă duceţi şi mă aşezaţi
Alături de părinţii mei.
În peştera aceea-s ei,
Ce e-n al lui Efron ogor;
Acolo e mormântul lor.
30 Locul de veci, doresc să-l am,
În peştera lui Avraam,
Din Canaan, zisă Macpela.
Stăpân i-a fost Hetit-acela –
Efron – care ogor îşi are,
Faţă în faţă, chiar cu Mamre.
31 Acolo-i îngropat Avram;
De-asemenea, acolo am –
Şi eu – pe Lea, îngropată.
Ea-i, lângă Sara, aşezată,
Lângă Rebeca şi Isac.
Să faceţi după al meu plac:
Trupul, de-aici, să mi-l luaţi,
Şi-acolo să mi-l îngropaţi.
32 Câmpul acela-i cumpărat,
Drept loc pentru înmormântat –
Cu peşteră şi cu pomet,
Cu tot ce are – de la Het.”
33 Astfel, Iacov a isprăvit,
Fiilor săi, de poruncit.
Şi-a tras picioarele în pat
Şi sufletul, apoi, şi-a dat,
Fiind şi el – la rândul lui –
Adăugat poporului,
Din care, parte a făcut,
Şi la ai săi părinţi, trecut.