1 Domnul, lui Noe, i-a vorbit:
„Iată că timpul a sosit:
Te-mbarcă tu şi casa ta.
Doar tu, în faţa Mea, vei sta –
Eşti singurul neprihănit,
Din neamul ce-a păcătuit.
2 Din dobitoacele curate,
Şapte perechi să iei, de toate:
Câte o parte bărbătească
Şi câte una femeiască.
Din cele necurate-apoi,
Doar o pereche – doi şi doi –
Să iei o parte bărbătească,
Şi încă una femeiască.
3 Cu păsările-asemenea –
Şapte perechi, tu vei avea;
Câte o parte bărbătească
Şi încă una femeiască.
Pe toate, Eu ţi le dau ţie,
Să le păstrezi sămânţa, vie.
4 Iată, doar şapte zile sânt
Şi vor cădea ploi, pe pământ,
Potop. În patruzeci de zile
Şi nopţi, prin clipe dificile,
Terra va trece, căci dezleg
Al ploii sac şi am să şterg,
Sub cerul de pe-al Meu pământ,
Toate făpturile ce sânt
Făcute din a Mea voinţă –
Le trec, prin ape-n nefiinţă!”
5 Noe a ascultat, tăcut.
Cum i-a spus Domnul, a făcut.
6 El şase secole-a-mplinit,
Când ploaia s-a dezlănţuit.
7 Pe toţi ai săi, i-a adunat
Şi în corabie-au intrat.
8 Din dobitoacele curate,
La fel din cele necurate,
Din păsări ce plutesc în vânt,
Din târâtoare pe pământ,
9 Cu Noe-n arcă au intrat
Tot câte două. S-au salvat
Câte o parte bărbătească
Şi câte-o parte femeiască.
10 S-a făcut tot, cum Domnu-a spus,
Şi şapte zile-n zbor s-au dus.
Al ploii stăvilar s-a frânt
Şi-a curs potopul, pe pământ.
11 În anu-al şasesutelea,
De viaţă, Noe se găsea.
Când a şaptesprezecea zi
A luni-a doua se ivi,
Ale Adâncului izvoare
S-au slobozit din stăvilare,
12 Lovind făpturile umile,
Din lume, patruzeci de zile.
13 Urgiei, ca să-i ţină piept,
Noe cu Sem, Ham şi Iafet
Şi-asemenea, soaţele lor,
14 Precum şi un măreţ popor
De animale – vite, fiare
Şi tot felul de târâtoare –
Urmate de-un întreg sobor
De păsări – după soiul lor –
15 Iute-n corabie-au urcat.
16 Făpturile care-au intrat,
Erau o parte bărbătească,
Şi încă una femeiască.
Totul fiind îndeplinit,
Îndată, a pecetluit,
Chiar Domnul, uşa, iar apoi,
A slobozit valul de ploi.
17 Pe-ale pământului poteci,
A fost potopul patruzeci
De zile-apoi, necontenit,
Iar apele care-au venit,
Corabia, au ridicat
Din locu-n care s-a aflat,
18 Pe valurile lor plutind,
19 Cu cincisprezece coţi fiind,
20 Mai sus, de creasta munţilor.
21 Pierit-au, în adâncul lor,
Tot ce se mişcă pe pământ –
După al Domnului cuvânt.
Pierit-au păsări, vite, fiare,
N-a mai rămas o târâtoare,
Iar omul făcut din pământ,
În ape, şi-a găsit mormânt.
22 Aşadar, toate au pierit
Şi totul fost-a nimicit.
23 Doar Noe, singur, a scăpat.
Precum şi cei ce s-au aflat
În arca lui, când a-nceput
Potopul cel nemaivăzut.
24 Apele au rămas stabile
O sută şi cincizeci de zile,
În care nu au mai crescut
Şi-asemenea, nici n-au scăzut.