1 „Deci, pentru că nu mai putem,
A mai răbda, mai bine vrem
Ca în Atena – iubiţi fraţi –
Singuri, acum, să fim lăsaţi
2 Şi de aceea, dragii mei,
Pe al nost’ frate, Timotei –
Care, în Dumnezeu, slujeşte
Şi Evanghelia o vesteşte –
În grabă, l-am trimis, la voi.
El vă va mângâia apoi,
Iar prin ceea ce-o să lucreze,
Are să vă îmbărbăteze,
Pentru ca să aveţi putinţă,
De a vă ţine în credinţă,
3 Fără ca nimeni, dintre voi,
Să nu se clatine apoi,
Când e-n necaz, căci bine ştiţi,
Că la acestea, rânduiţi,
Suntem acum. Luaţi aminte
4 La ce v-am spus, mai dinainte,
Când încă printre voi eram
Şi-nvăţătură, vă dădeam.
În vremea ‘ceea, v-am vorbit,
Că vom avea de suferit
Necazuri multe, ne-ncetat,
Şi chiar aşa s-a întâmplat.
5 Astfel, în nerăbdarea mea,
Cerut-am ştiri, să mi se dea,
Despre credinţa ce-o aveţi,
Temându-mă să nu cădeţi,
Să nu ajungă cineva,
Ca, de Ispititor, cumva,
Să fie-n urmă, ispitit,
Şi astfel, să fi ostenit
Degeaba numai, dragii mei.
6 Dar chiar acuma, Timotei,
Din partea voastră, a venit
Şi, bune veşti, ne-ampărtăşit,
Despre credinţa ce-o purtaţi
Şi-n care, tari, vă arătaţi.
7 În strâmtorări şi în nevoi,
Veştile-acestea, despre voi,
Îndată ne-au şi mângâiat.
8 Acum, trăim, cu-adevărat,
Fiindcă-n Domnul, voi, dragi fraţi,
Plini de putere, ştiţi să staţi.
9 Cum am putea, atuncea, noi
Să-I mulţumim destul apoi,
Lui Dumnezeu, căci am văzut,
Ce bucurie, ne-aţi făcut,
Prin starea voastră, de credinţă?
10 Noi Îl rugăm, cu stăruinţă,
Noapte şi zi – necontenit –
Ca să ajungem, în sfârşit,
Să vă vedem, să vă-ntâlnim
Şi să putem să împlinim,
Ceea ce, încă, se vădeşte,
Credinţei voastre, că-i lipseşte.
11 Chiar Dumnezeu, Tatăl de Sus,
Şi Domnul nost’, Hristos Iisus,
Să netezească, pentru noi,
A noastră cale, pân’ la voi!
12 În dragostea ce-o arătaţi,
Unii la alţii – iubiţi fraţi –
Îl rog pe Dumnezeul meu,
Să facă să sporiţi mereu,
13 Şi-n inimi să vă întăriţi,
Fără prihană dovediţi,
În faţa Tatălui de Sus
Şi-a Domnului Hristos Iisus,
Precum şi a poporului
Alcătuit de sfinţii Lui.”