1 „Cât despre acea vreme-n care,
Domnul Iisus Hristos apare –
Când, laolaltă, o să stăm,
Cu El – dorim să vă rugăm,
2 Ca nu cumva, dragii mei fraţi,
Să vă lăsaţi voi, clătinaţi,
Aşa de repede, cumva,
În mintea voastră, de ceva:
Nici de-o vorbire-amăgitoare
Şi-asemeni, nici de vreo scrisoare
Care, s-ar presupune-apoi,
Că ar veni chiar de la noi,
Zicând că ziua – negreşit –
A Domnului, a şi venit.
3 Deci, nimeni să nu reuşească,
În nici un chip, să v-amăgească.
Ziua aceea, de apoi,
Are să vină, însă, voi
S-aveţi deplină cunoştinţă,
Că lepădarea de credinţă
Trebuie, mai întâi, să vină
Şi să se-arate, la lumină,
Omul fărădelegilor –
Fiul pierzării – fraţilor,
4 Potrivnicul care, mereu,
Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”,
Vrea ca să fie înălţat
Şi peste tot ce-i arătat
Vrednic a fi, de închinare.
Din astă pricină, el are
Să intre-n Templul Domnului,
Ca să se-aşeze-n locul Lui –
Aşa cum şi-a dorit, mereu –
Şi să se dea, drept Dumnezeu.
5 Nu vă aduceţi voi, aminte,
Că eu v-am spus, mai dinainte,
Lucrul aceste, când eram,
Încă, la voi şi vă-nvăţam?
6 Acum ştiţi bine ce-l opreşte,
Încât nu se descopereşte.
7 Taina fărădelegi-i trează
Şi iată, ne-ncetat, lucrează.
Cel care o opreşte-acum,
Trebuie, doar, luat din drum.
8 Atuncea, se va fi ivit
Cel care e Nelegiuit,
Iar Domnul nost’, Hristos Iisus,
Venit din înălţimi, de sus,
Are ca să îi iasă-n cale
Şi, cu suflarea gurii Sale,
Pe loc, are să-l nimicească
Şi, astfel, o să-l prăpădească,
De-ndată, la a Sa venire.
9 Nelegiuitul – peste fire –
S-arată prin puterea care
Satana-n stăpânire-o are,
Cu tot felul de semne mari
Şi cu minunile, pe cari,
Puterile întunecate –
Şi mincinoase arătate –
Le fac, sub ochii omenirii –
10 Şi prin ale nelegiuirii,
Mari amăgiri – pentru cei care
Sunt pe-a pierzaniei cărare,
Căci dragostea, adevărată,
Nu au primit-o, niciodată,
Spre a putea fi mântuiţi.
11 Din astă pricină – să ştiţi –
Că Dumnezeul nostru are
Să le trimită, o lucrare,
De rătăcire, ca drept bună,
Şi au să creadă o minciună,
12 Căci toţi cei care nu au vrut,
În adevăr, să fi crezut –
Ci în minciună şi-au găsit
A lor plăcere – negreşit,
Să fie, astfel, osândiţi.
13 Noi, însă, fraţii mei iubiţi
De Domnul, nu mai contenim,
Lui Dumnezeu, să-I mulţumim,
Că va ales spre mântuire –
De la-nceput – şi spre sfinţire,
În Duhul adevărului,
Precum şi în credinţa lui.
14 El, la aceasta, v-a chemat,
Prin Evanghelie, ne-ncetat,
Ca să primiţi slava pe care,
Domnul Iisus Hristos o are.
15 Deci, fraţilor, rămâneţi tari
Şi-nvăţăturile pe cari
Voi, prin viu grai, le-aţi auzit –
Sau prin scrisori le-aţi dobândit –
Să le păziţi, fără-ncetare,
Ţinând, de ele, fiecare.
16 Al nostru Domn, Hristos Iisus,
Şi Dumnezeu – Tatăl de Sus –
Cari ne-a iubit, neîncetat,
Şi-apoi, prin al Său har, ne-a dat
O mângâiere, pe vecie –
Precum şi o nădejde vie –
17 Să vă aducă, cu putere,
Mereu, în inimi, mângâiere,
Ca, orice lucru bun – în voi –
Şi orişice cuvânt apoi,
Cari se vădeşte potrivit,
Să fie bine întărit.”