1 „O umbră numai, Legea are,
A bunurilor viitoare,
Nu faţa cea adevărată
A lucrurilor. Niciodată,
Prin jertfele care s-au dat,
An după an, neîncetat,
Desăvârşit – pe nimenea –
Să facă ea, nu va putea,
Indiferent cine-ar fi cel
Care se-apropie astfel.
2 Dacă aşa s-ar fi-ntâmplat,
Atunci, oare, n-ar fi-ncetat
Jertfele, când aceia care
Le-aduc, se dovedesc în stare
Să nu mai cadă în păcat,
Căci jertfele i-au curăţat?
3 Dar, tocmai amintirea lor –
Adică a păcatelor –
Din an, în an, se înnoieşte,
Prin jertfa ce se dăruieşte.
4 S-aveţi deplină cunoştinţă,
Precum că e cu neputinţă,
Ca sângele taurilor –
Şi-asemenea, al ţapilor –
Să poată şterge, vreun păcat.
5 Când El, în lume, a intrat,
În felu-acesta a vorbit:
„Tu, nici o jertfă, n-ai voit –
Şi nici prinosuri – niciodat’.
Când am venit, un trup Mi-ai dat,
Pe care Mi L-ai pregătit.
6 Arderi de tot, nu ai primit,
Şi nici jertfe pentru păcat.
7 Atuncea, Eu am cuvântat:
„Iată-Mă! Vin, acum, la Tine.
În sulul cărţii, despre Mine,
Lucrul acesta este scris.
Iată-Mă! Vin, precum am zis,
Căci – Dumnezeule – doresc,
A Ta voinţă, s-o-mplinesc!”
8 După ce-a spus: „Tu n-ai voit
Jertfe, prinoase n-ai primit,
Nici jertfe care se socot
A fi drept ardere de tot,
Nici jertfele pentru păcate”,
(Lucruri care prin Lege-s date)
9 A încheiat astfel, şi-a zis:
„Iată-Mă! Vin, precum e scris,
Căci – Dumnezeule – doresc,
Ca voia, să Ţi-o împlinesc”.
10 Prin astă „voie”, mai apoi,
Sfinţiţi ajuns-am a fi noi,
Prin faptul că Hristos Şi-a dat
Trupul, drept jertfă de păcat,
O dată pentru totdeauna.
11 Pe când un preot face-ntr-una
Slujba de zi cu zi – prin care,
Dă jertfe cari nu sunt în stare
Să şteargă un păcat, odată –
12 Iisus, din contră, acum, iată,
O jertfă, singură, a dat,
Pentru păcate, şi a stat,
La dreapta, lângă Dumnezeu,
Unde va rămânea mereu,
13 Aflându-Se în aşteptare,
Ca pe duşmanii ce îi are,
Să poată să îi fi făcut,
Pentru picioare, aşternut.
14 O jertfă numai, a dat El,
Şi i-a făcut, în acest fel,
Pe toţi cei care sunt sfinţiţi,
A fi, pe veci, desăvârşiţi.
15 Adeverite-acestea sânt,
Apoi, de către Duhul Sfânt.
Căci, după ce, întâia dată,
16 S-a spus în felu-acesta: „Iată,
Ce zice Domnul Dumnezeu:
„Acesta-i legământul Meu,
Pe care, Eu doresc, cu ei,
În acea vreme, să-l închei:
Voi pune-n inimile lor,
Legile Mele – tuturor,
În minte, am să le înscriu,
În vremile de mai târziu”,
17 În urmă, a adăugat:
„Nu-Mi voi aduce, niciodat’,
Aminte, de-ale lor păcate.
De-asemenea, vor fi uitate
Fărădelegile pe care
Le-avea, în seamă, fiecare”.
18 Acolo unde au fost date
Iertările pentru păcate,
Nu e nevoie, niciodată,
De a mai fi, vreo jertfă, dată.
19 Deci fraţilor, pentru că noi
Primit-am, prin Iisus apoi –
Prin sângele ce L-a vărsat –
Putinţa de a fi intrat
În Locul ce „prea sfânt” se cheamă,
20 Păşim acum, fără de teamă,
Pe-o cale nouă, vie, care
Ni s-a deschis, la fiecare,
Prin El – El e acea perdea
Cari înăuntru se găsea,
Căci al Său trup a fost, mereu;
21 Şi pentru că, la Dumnezeu,
Avem acum, un Preot Mare,
22 Să caute dar, fiecare,
Să se apropie, să vină
La El, având inima plină
Cu o credinţă-adevărată,
Stropită bine şi curată,
Spălată înăuntrul său,
De urma unui cuget rău,
Avându-şi trupul îmbăiat
În apă, spre a fi curat.
23 Să nu se-arate şovăirea,
Când ţinem la mărturisirea
Nădejdii noastre – ne-ndoios –
Pentru că este credincios
Cel ce-a făcut făgăduinţa,
Dacă ne vom păstra credinţa.
24 Mereu – unii, pe alţii – noi
Să ne veghem trebuie-apoi,
În dragoste să ne-ndemnăm
Şi-n fapte bune să lucrăm.
25 Nu părăsiţi dar – dragii mei –
Precum au unii obicei,
Acum, a noastră adunare,
Ci trebuie ca fiecare –
În tot ce facem – să-ncercăm,
Cu-ndemnuri să ne ajutăm,
Unii pe alţii, ne-ncetat,
Căci ziua s-a apropiat.
26 Că dacă am păcătuit,
Cu voia, după ce-am primit
Cunoaşterea adevărată,
Nu se mai află a fi dată
Vreo jertfă, spre a fi iertate,
În urmă, noile păcate.
27 Rămâne, în continuare,
O-nfricoşată aşteptare,
Ca judecata s-aibă loc,
Şi-apoi văpaia unui foc,
În care fi-vor mistuiţi
Toţi cei cari fi-vor răzvrătiţi.
28 Acela care a călcat
Legea lui Moise, de îndat’,
Fără de milă e ucis,
Pe vorbele care le-au zis
Doi sau trei martori, negreşit.
29 Atunci, cum oare, pedepsit,
Va fi cel cari s-a arătat
Că, în picioare, L-a călcat,
Pe-Acela care e, mereu,
Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu,
Şi-a pângărit prin fapta lui,
Sângele legământului –
Sânge cu care-a fost sfinţit –
Şi astfel, L-a batjocorit
Pe Duhul harului apoi?
30 Într-adevăr, bine ştim noi,
Cine e Cel care a zis –
Căci, în Scriptură, este scris –
Că „Răzbunarea e a Mea.
Eu sunt Cel care o să dea,
La fiecare, o răsplată”;
În altă parte, se arată
Că „Domnul e judecătorul,
Şi Îşi va judeca poporul”.
31 Grozav lucru-i să cazi, zic eu,
În mâinile lui Dumnezeu!
32 Să v-amintiţi ce aţi făcut,
În zilele de la-nceput,
Când după ce v-aţi luminat,
O mare luptă aţi purtat,
Plină fiind de suferinţă,
Căci aţi primit astă credinţă.
33 Pe de o parte, eraţi duşi,
Privelişte spre a fi puşi,
În mijlocul ocărilor
Precum şi-al suferinţelor,
Iar pe de alta, v-aţi făcut
Părtaşi cu cei ce au avut
Aceeaşi soartă, ca şi voi.
34 Într-adevăr, ştiu că apoi,
Milă-aţi putut să arătaţi,
Celor ce sunt întemniţaţi
Şi bucuroşi voi aţi privit
Atuncea când vi s-au răpit
Averile ce le-aţi avut,
Ca unii care aţi ştiut
Că-n ceruri are să vă fie
Dată, în dar, o avuţie –
Mai bună – care se vădeşte
Că pe vecie dăinuieşte.
35 Nu părăsiţi încrederea
Ce o aveţi, căci doar prin ea,
O să ajungă fiecare,
Să capete-o răsplată mare!
36 Răbdare-acum, dragii mei fraţi,
Voi trebuie să arătaţi,
Ca după ce aţi împlinit
Tot ceea ce a trebuit –
Adică după ce-aţi făcut
Ceea ce Dumnezeu a vrut –
S-ajungeţi de a fi primit
Tot ce va fost făgăduit.
37 Nimeni dar, nu vreau, a se teme:
„Încă puţin – puţină vreme –
Mai este până la sfârşit”,
Iar „Cel ce vine – negreşit –
Curând, curând, o să sosească,
Şi nu are să zăbovească.
38 Omul neprihănit trăieşte
Doar prin credinţa ce-o vădeşte;
Dar dacă-n urmă, înapoi,
Are să dea omul apoi,
Sufletul Meu – în acest fel –
Nu va găsi plăcere-n el”.
39 Încredinţat sunt, că-napoi,
Nicicând n-avem ca să dăm noi,
Ca să nu pierdem, ci-n credinţă,
Vom sta, mereu, cu sârguinţă,
Ca mântuirea s-o primim
Şi sufletul să-l mântuim.”