1 „Mereu, în dragostea frăţească,
Aş vrea ca să se stăruiască.
2 De-asemenea, dragii mei fraţi,
De-a primi oaspeţi, nu uitaţi;
Căci mulţi cari, oaspeţi, au primit,
Pe îngeri chiar, i-au găzduit,
În casa lor, fără să ştie
Cine le-a fost în ospeţie.
3 Vă-ndemn apoi, să nu-i uitaţi
Pe cei ce sunt întemniţaţi,
Ca şi cum v-aţi afla chiar voi,
În lanţurile lor; apoi,
Nici pe cei care-s chinuiţi,
Căci toţi, un trup, alcătuiţi.
4 Căsătoria – să se ştie –
Mereu, în cinste, să se ţie,
Iar patul să fie curat,
Ferindu-l de a fi spurcat.
Căci Dumnezeu, şi pe curvari
Şi-asemeni şi pe preacurvari,
Are ca să-i aducă-odată,
La a Sa dreaptă judecată.
5 Banii, nicicând, să nu-i iubiţi,
Ci vreau ca să vă mulţumiţi
Cu ce aveţi, căci El a zis –
Iar în Scripturi se află scris –
Că „Nicicând, n-am să te las Eu,
Ci te voi însoţi, mereu.
În nici un chip, nu şovăiesc,
Şi n-am ca să te părăsesc”.
6 Plini de încredere apoi,
Putem să spunem, astfel, noi:
„Domnul e ajutorul meu
Şi nu mă tem, căci El, mereu,
Mă ocroteşte şi-mi dă pace.
Ce va putea omul, a-mi face?”
7 Să v-amintiţi, necontenit,
De toţi cei care v-au vestit
Cuvântul de la Dumnezeu.
Băgaţi de seamă, tot mereu,
La felu-n care-au vieţuit,
Precum şi la al lor sfârşit.
Daţi-vă dar, toată silinţa,
Pentru a le urma credinţa!
8 Şi ieri şi astăzi – ne-ndoios –
Acelaşi e Iisus Hristos
Şi tot la fel, are să fie
Şi-acum, dar şi în veşnicie!
9 De-nvăţături străine – voi –
Să nu fiţi amăgiţi apoi.
Căci este bine, întărită
De-a vă fi inima, zidită
Prin har numai, la fiecare
Şi nicidecum, prin vreo mâncare.
Mâncările nu le-au slujit,
Deloc, celor ce le-au păzit.
10 Dragii mei fraţi, ştiţi că, la noi,
E un altar; mai ştiţi apoi,
Că mulţi, acolo, se găsesc
Şi doar pentru altar slujesc,
Însă n-au nici un drept în dar,
Spre a mânca, de la altar.
11 Într-adevăr, un dobitoc
Are să fie ars în foc,
După ce e înjunghiat
Şi sângele i s-a luat,
De către preotul cel mare,
Care apoi, să-l ducă are,
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Drept ispăşire de păcat.
Trupul de dobitoc jertfit,
„Din tabără, e – negreşit –
Afară scos şi ars în foc
Va fi, într-un anume loc”.
12 Şi cu Iisus a fost la fel.
Cu al Său sânge, a vrut El,
Norodul, ca să îl sfinţească,
Şi a ieşit să pătimească,
În urmă, dincolo de poartă,
Spre a schimba a lumii soartă.
13 La fel să facem dar, şi noi:
Din tabără ieşind apoi,
Să fim alături Domnului
Şi să răbdăm ocara Lui.
14 N-avem cetate stătătoare,
Aici, ci una viitoare,
Noi căutăm ca să găsim.
15 Lui Dumnezeu, să-I dăruim –
Prin El – o jertfă, fiecare,
Spre lauda Lui, jertfă care
E rod al buzelor celor
Care, mereu, în drumul lor –
În orice loc ei se găsesc –
Al Său Nume-l mărturisesc.
16 De binefaceri, nu uitaţi,
Ci darnici să vă arătaţi,
Căci aste jertfe sunt, mereu,
Plăcute, pentru Dumnezeu.
17 De-ai voşti’ mai mari, să ascultaţi:
Supunere să le-arătaţi,
Căci priveghează peste voi,
La sufletele voastre apoi,
Ca unii cari – fără-ndoială –
De ele, da-vor socoteală.
În acest fel, să vă purtaţi,
Cu-aceştia dar, dragii mei fraţi,
Căci vreau ca lucrul lor să fie
Făcut, mereu, cu bucurie,
Fără suspine, căci apoi,
Nici un folos n-aţi avea voi.
18 Şi pentru noi, să vă rugaţi,
Căci noi suntem încredinţaţi
Cum că un cuget bun avem
Şi-astfel, în orice loc suntem –
În toate lucrurile – bine,
Ne vom purta, cu orişicine.
19 Cu stăruinţă, vă rog eu,
Să faceţi rugăciuni, mereu,
Să pot ajunge înapoi,
Să fiu, cât mai curând, cu voi.
20 Iată dar, care-i gândul meu:
Vreau ca al păcii Dumnezeu,
Care, prin sângele vărsat
Atuncea când a încheiat,
Cu noi, un veşnic legământ,
L-a scos afară din mormânt
Pe Domnul nost’, Hristos Iisus –
Acela care a fost pus
Să fie marele Păstor
Al turmei şi al oilor –
21 Să facă, în orice, să fiţi,
Neîncetat, desăvârşiţi,
Ca să-mpliniţi, astfel, apoi,
Dorinţa Lui, având în voi
Doar ceea ce, neîndoios,
Plăcut Îi este lui Hristos.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
22 Vă rog dar, fraţilor, pe voi,
Ca bine să primiţi apoi,
Cuvintele ce vi le-am zis,
Care, foarte pe scurt, le-am scris.
23 Să ştiţi, de-asemeni, dragii mei,
Că fratelui nost’ – Timotei –
Acuma, drumul, i s-a dat,
Şi este, deci, eliberat.
De va veni, curând, la voi,
Îl însoţesc şi eu apoi,
Pentru că, tare mult, doresc,
Din nou, ca să vă întâlnesc.
24 Să spuneţi „sănătate” voi,
Mai marilor voştri apoi,
Precum şi sfinţilor pe care
Biserica voastră îi are.
De-asemenea, cei care sânt
Pe al Italiei pământ,
Trimit la fiecare frate –
Prin mine-acuma – sănătate.
25 Harul fie cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”