1 „De-aceea dar, fraţi sfinţi, voi care,
Parte aveţi de-acea chemare,
Pe cari, din ceruri, o primiţi,
Vă rog, ca să vă aţintiţi
Privirile, către Cel care
Apostol e şi Preot Mare.
Pentru mărturisirea noastră,
Întoarceţi-vă faţa voastră,
Mereu dar, spre Iisus Hristos,
2 Acela care, credincios,
S-a arătat, necontenit,
Celui care L-a rânduit,
Precum şi Moise-a arătat
„Credinţă mare, ne-ncetat –
În toate şi în tot, mereu –
În casele lui Dumnezeu”.
3 Iată că El a fost găsit
Drept vrednic, de a fi primit
O slavă mult mai mult mai mare,
Decât cea pe cari Moise-o are,
Căci, mult mai mult, este cinstit,
Cel ce, o casă, a zidit,
Decât e cinstea ce-o avea
Casa în sine, pentru ea.
4 Orişice casă ridicată,
A fost de cineva durată.
Să ştiţi că totul – negreşit –
Este, de Dumnezeu, zidit.
5 Cât despre Moise, ne-ndoios,
„Găsit a fost el, credincios,
În casele lui Dumnezeu”,
Numai ca slugă, ca, mereu,
Să poată face mărturie
Despre ce va avea să fie,
Deci, despre lucruri hărăzite
Ca, mai târziu, a fi vestite.
6 Însă acum, Iisus Hristos –
Ca Fiu – se-arată credincios
A fi peste-a lui Dumnezeu
Casă; iar casa Lui, mereu,
Într-adevăr, suntem chiar noi,
Dacă ne vom păstra apoi
Nădejdile, pân’ la sfârşit,
Şi-al nostru crez, nezguduit –
Cu care-acum, ne lăudăm.
7 De-aceea, zic să ascultăm
Ce zice Duhul Sfânt apoi:
„Dacă al Său glas, astăzi – voi –
Aveţi ca să îl auziţi,
8 În inimi să nu vă-mpietriţi,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
Sau ca în ziua ispitirii,
Când în pustie-au rătăcit
9 Ai voşti părinţi şi-au îndrăznit,
Pe Mine, să Mă ispitească,
Sperând că au să reuşească
De a Mă pune la-ncercare,
Încât văzut-a fiecare,
În patruzeci de ani, la rând,
Mereu, puterea Mea lucrând!
10 Prin felu-n care s-au purtat,
Ajuns-am de M-am dezgustat,
De neamul lor, şi am rostit
Acest cuvânt: „Necontenit,
În inimă, ei rătăcesc.
N-au cunoscut şi nu găsesc
Căile mele! Mâniat,
11 Peste măsură, am jurat,
Precum că ei nu vor putea,
Să intre în odihna Mea!”
12 De-aceea zic, dragii mei fraţi,
Ca bine, seama, să luaţi,
Să nu aveţi, cumva, în voi,
O inimă, care apoi,
Necredincioasă e, şi care
Poate, oricând, a fi în stare
Să vă despartă-ntr-un târziu
De Dumnezeul nostru viu.
13 Unii pe alţii, căutaţi,
Necontenit, să vă-ndemnaţi
Cât încă, vremile sunt bune
Şi cât timp, „Astăzi”, se mai spune,
Pentru ca nici unul din voi
Să nu se împietrească-apoi,
Prin a păcatului purtare,
Care aduce înşelare.
14 Căci ne-am făcut – neîndoios –
Părtaşi ai lui Iisus Hristos,
Dacă păstrăm pân’ la sfârşit,
Al nostru crez, nezguduit –
Încrederea ce am avut,
În inimi, de la început.
15 Cât timp se spune, pentru noi,
„Dacă al Său glas, astăzi, voi
Aveţi ca să îl auziţi
În inimi, să nu vă-mpietriţi,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
La fel ca-n ziua ispitirii.”
16 Cine-au fost cei ce-au auzit,
Şi care-apoi, s-au răzvrătit?
Nu, din Egipt, ieşit-au oare,
Prin Moise-atuncea, fiecare?
17 Iar patruzeci de ani – la fel –
De cine-a fost, dezgustat, El?
N-au fost, cumva, aceia care,
Mereu, păcătuit-au oare,
Şi-a căror trupuri, negreşit,
Moarte-n pustiu, au putrezit?
18 Şi oare, cui, El S-a jurat,
Că n-au să poată, niciodat’,
Să intre în odihna Lui?
Dar oare, nu poporului
Cel care nu L-a ascultat,
Ajunse El de S-a jurat?
19 Să intre dar, ei n-au putut,
Căci, necredinţă, au avut.”