1 „Dar punctul cel mai însemnat,
Din tot ce-am zis, este aflat
În faptul că, acum, putem,
Un Mare Preot, să avem,
În ceruri, sus, un loc având –
La a Măririi dreaptă, stând –
2 Ca slujitor al Locului
Prea sfânt, precum şi-al cortului,
Cari nu de om e ridicat,
Ci el, de Domnul, e durat.
3 Un preot, pentru Dumnezeu,
Daruri şi jertfe dă, mereu.
Marele Preot trebuia,
Ceva de-adus, de a avea.
4 Dacă ar fi El, pe pământ,
Preot n-ar fi, căci aici sânt
Cei care, daruri, după Lege,
Ştiu să aducă, se-nţelege.
5 Ei fac numai o slujbă care,
Un chip e şi o umbră are,
A lucrurilor care sânt
În ceruri şi cari, pe pământ,
De Moise, fost-au rânduite,
După poruncile primite
Chiar de la Dumnezeu, când, sus,
Pe munte-n acest fel i-a spus:
„Ia seama dar! Cum ai văzut,
Va trebui totul făcut” –
Iar Moise, cortul, l-a-ntocmit,
Aşa precum El a dorit.
6 Acum, Hristos a căpătat,
O slujbă, cari s-a arătat
Că este cu atât mai mare,
Pe cât şi legământul care,
De către El e mijlocit,
Este mai bun, fiind zidit
Peste făgăduinţe noi,
Cari mult mai bune sunt apoi.
7 Dacă, cusur, n-ar fi avut
Întâiul legământ făcut,
Atunci, nu ar fi trebuit,
Cu un al doilea-nlocuit.
8 Căci Domnul – către Israel –
Ca o mustrare-a zis, astfel:
„Mă ascultaţi dar: în curând
Are să vină vremea când,
Cu casele lui Israel
Şi a lui Iuda-apoi la fel,
Un legământ nou, am să-nchei,
9 Nu ca acel făcut cu cei
Care le-au fost părinţi, când Eu,
Din al Egiptului jug greu,
I-am scos şi i-am eliberat.
Pentru că nu M-au ascultat
Şi nu au vrut ca să se ţie
De legământul Meu, nici Mie,
Atunci, de ei, nu Mi-a păsat.
10 Dar, am să fac, încă odat’,
Un legământ, cu casa care,
Poporul Israel o are.
Legile Mele au să fie
În mintea lor şi le voi scrie,
În inimile tuturor.
În urmă, Dumnezeul lor,
Eu am să fiu apoi, mereu,
Iar ei vor fi poporul Meu.
11 Nimeni nu o să-l mai înveţe,
Pe-al său vecin, dându-i poveţe –
Sau pe al său frate – spunând,
Necontenit, şi îndemnând:
„Învaţă să-L cunoşti, mereu,
Pe Domnul!”, căci atuncea, Eu,
Ştiut voi fi, de fiecare –
De la cel mic, la cel mai mare.
12 Nelegiuirile făcute,
În seamă, nu vor fi ţinute,
Ci toate le vor fi iertate.
Astfel, de ale lor păcate
Şi făr’delegi, de-atunci ‘nainte,
N-am să-Mi aduc, în veci, aminte”.
13 Prin faptul că ni se spunea
„Alt legământ voi încheia”,
El numai a mărturisit
Căci cel dintâi e învechit.
Iar ceea ce e vechi, din fire,
Este aproape de pieire –
Îmbătrânind, neîncetat,
De moarte, s-a apropiat.”