1 Când douăzeci şi una zile,
Din ale luni-a şaptea file
Trecut-au, iarăşi a vorbit
Cuvântul Domnului, venit
Din slăvile cele de sus,
Şi lui Hagai astfel i-a spus:
2 „Du-te pân’ la Zorobabel –
Cari fiu îi e lui Şaltiel
Şi este pus drept dregător
Peste-al Iudeilor popor –
Şi-apoi la Iosua cel care
Pe Ioţadac, părinte-l are,
Cari mare preot se vădeşte.
Du-te la ei şi le vorbeşte:
3 „Cine mai este la voi, oare,
Să fi văzut slava cu care,
Întâia Casă înălţată
Fusese-atunci încununată?
Acuma, cum este ea, oare?
În ochii voştri, cum apare?
Nu cumva, aş putea să zic
Că-n ochii voştri-i un nimic?
4 Fii tare dar, Zorobabel!” –
Domnul a zis. „Şi tu – la fel –
Tu Iosua, acela care
Eşti fiul preotului mare,
Cari Ioţadac este chemat!
Te întăreşte, de îndat’,
Şi tu, poporule! Porniţi
Lucrul şi Casa o zidiţi,
Pentru că Eu voi fi cu voi
Şi-am să vă însoţesc apoi!” –
A zis, spre ştirea tuturor,
Cel care-i Domn al oştilor.
5 „Eu voi rămâne credincios
Întotdeauna – ne-ndoios –
Faţă de legământul Meu,
Pe cari cu voi l-am făcut Eu,
Când de la Egipteni din ţară,
Cu al meu braţ v-am scos afară!
În al vost’ mijloc, tot mereu –
Iată – se află Duhul Meu!
De-aceea zic: În orice vreme,
Voi nu aveţi de ce vă teme!”
6 Aşa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Încă puţină vreme – iată –
Şi-am să mai mişc încă o dată,
Uscat şi mare şi pământ
Şi cerurile câte sânt.
7 Voi clătina neamurile.
Am să le iau comorile
Care în urmă vor umplea,
De slavă, toată Casa Mea” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei oştirea-L are.
8 „Argintul tot este al Meu!
Al Meu e aurul, mereu!” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei oştirea-l are.
9 „Decât e slava adunată
De Casa cea de prima dată,
Mai mare o să se vădească
Slava ce o s-o dobândească
Casa la care voi lucraţi,
Pe care-acum o înălţaţi!
Aici, dau pace tuturor” –
A zis Domnul oştirilor.
10 Când douăzeci şi patru zile
S-au scurs din ale vremii file,
Din luna care se vădea
A noua-n an că apărea –
La doi ani de când la domnie
Dariu ajunse ca să fie –
Cuvântul Domnului S-a dus
Şi prin Hagai astfel a spus:
11 „Aşa vorbeşte-Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Du-te dar, până la preoţi
Şi-n urmă să-i întrebi pe toţi
Asupra Legii. Fiecare
Să îţi răspundă la-ntrebare:
12 „Dacă în poala hainei sale,
Găsit-a cineva, cu cale,
A pune-o parte anumită
Din carnea ce a fost sfinţită,
Şi dacă întâmpla-se-va
Ca al său strai, apoi, cumva –
Întâmplător sau înadins –
De-o pâine se va fi atins,
De untdelemn, vin, ori mâncare,
Sau de bucate fierte, oare,
Aceste lucruri amintite,
Nu au să fie-apoi sfinţite?”
Hagai atuncea a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
Pe preoţi, ei i-a întrebat,
Iar ei, „Nu!”, ziseră de-ndat’.
13 Hagai le-a pus altă-ntrebare:
„Dacă apoi, din întâmplare,
Are să vină cineva
Şi se atinge de ceva,
Din ceea ce-am enumerat –
Omul acel fiind spurcat,
Căci de un mort s-a atins el –
Lucrul atins, va fi la fel?
Ceea ce a atins el are,
Spurcat, în urmă, a fi oare?”
Preoţii au răspuns, de-ndat’:
„Ce a atins, va fi spurcat.”
14 Hagai a zis, preoţilor:
„La fel este acest popor –
Şi acest neam de-asemenea –
Acuma, înaintea Mea” –
A cuvântat Domnul Cel Sfânt.
„Spurcate mâinile le sânt,
Iar ceea ce ei Mi-au jertfit
Spurcat se-arată, negreşit!
15 Priviţi atent şi căutaţi
Ca bine seamă să luaţi,
La tot ceea ce s-a-ntâmplat
Până acum, când s-a-nălţat
Piatra în zidul Templului
Cari se vădeşte-al Domnului!
16 La o grămadă, ei ştiau
Că douăzeci măsuri aveau;
Dar când au fost la numărat
Zece grămezi doar s-au aflat.
La teasc, apoi, când se duceau
Şi cincizeci de măsuri puneau,
Cu toţi văzut-au – la sfârşit –
Cum că în teasc nu s-au găsit
Măsurile cele cincizeci
Care s-au pus, ci douăzeci.
17 Cu grindină, am aruncat
În grâul ce l-aţi semănat;
Şi cu rugină l-am lovit
Şi cu tăciune, negreşit.
Cu toate-acestea însă, voi
Nu v-aţi întors la Mine-apoi.
18 Atenţi dar, voi să vă uitaţi
Şi bine seamă să luaţi
La ceea ce s-a petrecut
De când lucrarea a-nceput –
De când a fost întemeiat
Templul – până s-a arătat
Luna aceasta, luna care
A noua e la numărare
Şi douăzeci şi patru zile
Trecut-au din ale ei file.
Uitaţi-vă de la-nceput
Şi pân’ acum, ce s-a făcut.
19 Spuneţi-Mi dar, mai era oare –
Cumva – sămânţă în grânare?
Din rodul viei, negreşit,
Nimic nu aţi mai dobândit.
N-a mai legat rod nici smochinul,
Nici rodiu-apoi, şi nici măslinul.
De-acuma, parte veţi avea
De binecuvântarea Mea.”
20 Trecut-au din a lunii file
Doar douăzeci şi patru zile,
Când la Hagai, iarăşi S-a dus
Cuvântul Domnului şi-a spus:
21 „Te du pân’ la Zorobabel –
La dregător – şi zi-i astfel:
„Voi clătina acest pământ
Şi cerurile câte sânt,
22 Iar scaunele de domnie
Înlăturate au să fie.
Îi nimicesc pe cei aflaţi,
Peste popoare, împăraţi.
Răstorn carele de război
Cu cei ce urcă-n ele-apoi.
Caii şi călăreţii lor,
Pe feţele câmpiilor,
Am să-i trântesc. Ei vor cădea
Şi-i va ucide sabia,
Căci se vor bate între ei,
Pierind toţi călăreţi-acei.
23 Atuncea tu, Zorobabel –
Cari fiu îi eşti lui Şaltiel
Şi rob al Meu – vei fi luat,
Pentru că te voi fi păstrat
Ca pe-o pecete, căci ales
Ai fost, de Mine. Te-am cules
Eu, cari sunt Domn al tuturor” –
A zis Domnul oştirilor.