1 Luna a opta se făcea
Şi-al doilea an se dovedea
De când ajunse, la domnie,
Dariu ca aşezat să fie,
Când – din înaltul cerului –
Veni Cuvântul Domnului,
La Zaharia, la cel care,
Pe Berechia, tată-l are
Şi-apoi pe Ido, căci proroc
Al Domnului, în acel loc,
Se dovedise a fi el.
Cuvântul zise-n acest fel:
2 „Iată că Domnu-i supărat!
Pe-ai voşti’ părinţi, S-a mâniat!
3 Le spune dar: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-l are,
În acest fel a cuvântat:
„Veniţi la Mine, de îndat’,
Pentru că doar astfel, apoi,
Am să Mă-ntorc şi Eu, la voi.”
4 Nu fiţi precum sunt cei pe care,
Al vost’ popor părinţi îi are,
La cari, ‘nainte, au venit
Prorocii şi-astfel le-a vorbit:
„Iată ce-a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Vă-ntoarceţi din căile-acele,
Din ale voastre fapte rele!”
Însă ei nu M-au ascultat
Şi nici aminte n-au luat
La ceea ce le-am poruncit,
Atuncea când Eu le-am vorbit.”
5 „Unde-s acum acei pe care,
Al vost’ popor, părinţi, îi are?
Prorocii ar fi izbutit,
Veşnic, apoi, să fi trăit?
6 Totuşi, cuvintele rostite,
Poruncile orânduite
Pe care Eu le-am dăruit
Prorocilor ce M-au slujit,
Nu i-au atins pe-acei pe care,
Al vost’ popor, părinţi, îi are?
Atunci, ei s-au întors ‘napoi
Şi-n acest fel au zis apoi:
„Domnul oştirii ne-a făcut
Precum a spus de la-nceput,
Căci după fapte, numai, are
A-i răsplăti la fiecare!”
7 Nu apucase să apună,
Încă, a unsprezecea lună,
Căci douăzeci şi patru zile
Trecut-au din ale ei file.
A unsprezecea lună-aflată
În an, „Şebat”, este chemată.
Anul al doilea se vădea,
De când Dariu împărăţea.
Cuvântul Domnului, de sus,
Veni atuncea şi S-a dus
La Zaharia, la cel care,
Pe Berechia, tată-l are
Şi-apoi pe Ido. Negreşit,
La el, Cuvântul a venit,
Pentru că se vădea proroc
Al Domnului, în acel loc.
Iată dar, ceea ce i-a spus
Cuvântul Cel venit de sus:
8 „Noapte era, când m-am uitat
Şi iată că am observat
Un călăreţ. Un cal avea
Şi-acela roşu se vădea.
Omul şi calul său s-au dus
Sub un umbrar, între mirţi pus.
În urma lor, alţi cai veneau:
Albi, murgi şi roşii se vădeau.
9 Atuncea întrebat-am eu:
„Ce-nseamnă caii, domnul meu?”
Îngerul care a vorbit
Cu mine, mi-a mărturisit:
„Iată, am să-ţi destăinuiesc,
Ce semn, caii închipuiesc!”
10 Omul care s-a aşezat
Chiar între mirţi, a cuvântat:
„Ei sunt trimişi de Domnul Sfântul,
Ca să cutreiere pământul!”
11 Cai-au vorbit Îngerului
Venit din partea Domnului
Şi între mirţi fusese-aflat:
„Pământul l-am cutreierat
Şi iată că e liniştit,
Fiind de pace-nvăluit!”
12 Îngerul Domnului a stat,
Atent şi-apoi, a cuvântat:
„Domn al oştirii, până când
Mai zăboveşti şi n-ai de gând,
Să areţi milă şi-ndurare
Cetăţilor din Iuda, oare,
Şi-apoi Ierusalimului
Şi-asemenea poporului,
De ai lăsat a Ta mânie
Ca şaptezeci de ani să vie,
Asupra lor să bântuiască?”
13 Domnu-nceput-a să vorbească
Şi Îngerului prinse-ai spune
Atuncea, numai vorbe bune.
14 Când Îngerul L-a auzit
S-a-ntors şi astfel mi-a vorbit:
„Strigă şi zi: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are,
A spus aşa, ca să se ştie:
„Iată, sunt plin de gelozie,
Pentru Ierusalim şi-apoi
Pentru Sion! Să ştiţi dar voi,
15 Cum că mânia-Mi se abate
Peste popoarele-ngâmfate.
Căci Eu puţin M-am mâniat,
Dar ele-apoi M-au ajutat
Ca să Mă mânii peste fire
Şi să stârnesc nenorocire.
16 Tocmai de-aceea, înapoi,
Către Ierusalim apoi,
Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare,
Ca să revărs a Mea-ndurare.
În el, din nou se va vedea
Că se înalţă Casa Mea
Şi va fi iarăşi colindat,
Cu frânghia de măsurat.”
17 „Strigă şi zi: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are,
A spus: „Cetăţile acele
Care se-arată ale Mele,
De belşug, parte, vor avea,
Pentru că Eu voi mângâia
Sionu-atunci şi – se-nţelege –
Ierusalimu-l voi alege.”
18 Îndată, eu mi-am ridicat
Ochii în sus şi m-am uitat.
În clipa ‘ceea am văzut
Cum patru coarne-au apărut!
19 Atunci, spre Înger, m-am uitat
Uimit şi-apoi l-am întrebat:
„Ce e cu coarnele acele?
Ce vor ca să însemne ele?”
El zise: „Aste coarne sânt
Acelea cari, peste pământ,
Pe Iuda l-au împrăştiat,
Ierusalimul totodat’,
Şi au făcut, apoi, la fel,
Şi cu întregul Israel.”
20 Patru fierari, mi-a arătat
21 Domnul, iar eu am întrebat:
„Ce vor să facă-aceştia, oare?”
El mi-a răspuns: „Ei sunt cei care
Vin ca să sperie – negreşit –
Coarnele ce l-au risipit
Pe Iuda, de n-a cutezat
Nimeni să mai fi ridicat
Capul. Fierarii vor tăia
Coarnele-acestea – vei vedea –
Căci ele-s ale tuturor
Popoarele neamurilor,
Cari împotrivă doar, au stat,
Ţării lui Iuda, ne-ncetat,
Să-i risipească pe acei
Cari sunt locuitori ai ei.”