1 „Când era tânăr Israel,
Eu îl iubisem mult, pe el
Şi din Egipt, atuncea, Eu
Chematu-l-am pe fiul Meu.
2 Cu cât prorocii îi chemau,
Cu-atât mai mult se depărtau.
Tămâie-au dus idolilor
Şi au dat jertfe Baalilor.
3 Să meargă, Eu l-am învăţat
Pe Efraim; l-am ridicat
În braţe, dar nu au văzut
Că sănătos Eu l-am făcut.
4 I-am tras cu funii pământeşti –
Cu legături ce-s omeneşti –
I-am tras cu frânghia pe care
Numai iubirea o mai are,
Iar pentru ei M-am arătat
A fi Cel cari le-a ridicat
Jugul cel greu ce l-au avut,
Pe cari în gură l-au ţinut.
Asupra lor M-am aplecat
Şi de mâncare Eu le-am dat.
5 La Egipteni în ţară-apoi,
N-au să se-ntoarcă înapoi,
Dar au să-l aibă aşezat
Pe-Asirian, drept împărat,
Pentru că n-au voit – văd bine –
Să se întoarcă iar, la Mine.
6 Sabia o să năvălească
Asupră-le, să nimicească
Cetăţile ăstui popor
Şi pe al lui sprijinitor,
Din pricină că au făcut
Planuri care nu Mi-au plăcut.
7 Poporul Meu, precum văd bine,
Se depărtează-acum, de Mine.
Dacă la Cel Prea-Nalt, apoi,
Chemaţi au fost ei, înapoi,
Nici unul nu a arătat
Că, să se scoale, a cătat.
8 Cum, Efraim, să te predau?
Israele, cum să te dau?
Cum să îţi fac ce e ştiut
Precum că Admei i-am făcut?
Cum aş putea să fac cu voi,
Ca şi cu Ţeboimu-apoi?
Inima, tare, Mi se zbate,
Iar în lăuntru-Mi sunt mişcate
Toate, de mila ce-o simţesc
Când către tine Eu privesc.
9 Iată că nu am să-ţi fac ţie,
După aprinsa Mea mânie.
Pe Efraim, nu-l zdrobesc Eu,
Pentru că Eu sunt Dumnezeu
Şi nicidecum un om. Eu sânt –
În mijlocul tău – al tău Sfânt
Şi nu am să Mă repezesc
Asupră-ţi, să te prăpădesc.
10 Apoi, pe Domnul, tot mereu,
Îl vor urma, ca pe un leu
Care răcneşte. Dar când El
O să răcnească-n acest fel,
Vor alerga, cutremuraţi,
Copiii, în apus, aflaţi.
11 Cei ce-n Egipt se află stând
Au să alerge, tremurând,
Ca şi o pasăre în zbor.
Din al Asirienilor
Ţinut, ieşi-vor – bunăoară –
Precum o pasăre ce zboară.
În ale lor case, apoi,
Să se aşeze, face-voi” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
12 „Tot Efraimul – bunăoară –
Doar cu minciuni mă înconjoară,
Iar cu-nşelătorii, la fel,
Mă împresoară Israel.
Cât despre Iuda, iată-l dar,
Precum că e tot un hoinar,
Faţă de Domnul Dumnezeu
Cel sfânt şi credincios, mereu.”