1 „Atunci când Efraim vorbea,
Groază în Israel stârnea.
Însă cum a păcătuit
Cu Bal, îndată a murit.
2 Acuma, ei se dovedesc
Într-una că păcătuiesc.
Chipuri au ei, de ei lucrate,
Cari în argint au fost turnate.
Sunt născociţi idoli-acei
Şi sunt, de meşteri, făcuţi ei.
Acestora, ei le vorbesc
Şi jertfind oameni se vădesc.
În faţa lor se-nchină ei
Şi-apoi sărută-acei viţei!
3 De-aceea, fi-va a lor viaţă,
Ca norul cel de dimineaţă,
Ca roua care e zvântată,
Ca pleava cea de vânt purtată,
Ca fumul care a ieşit
Din horn şi-apoi s-a risipit.
4 Dar de la Egipteni, mereu,
Eu îţi sunt Domn şi Dumnezeu,
De-atunci de când, din a lor ţară,
De Mine ai fost scos afară.
Nu este, în afara Mea,
Nimeni să poată ca să dea
Vreo mântuire, tuturor,
Căci Eu, doar, sunt Mântuitor.
5 Pe tine, Eu te-am cunoscut
Când în pustie ai şezut.
Erai într-un pământ uscat.
6 Dar de păşune când ai dat
Şi când sătul tu te-ai simţit,
În inimă tu te-ai mândrit
Şi-apoi de Mine ai uitat.
7 Atunci, în leu M-am preschimbat.
Ca un pardos, Eu le pândesc
Paşii, pe drum când se găsesc.
8 Ca o ursoaică necăjită,
Care de pui a fost lipsită,
Asupra lor cad, pe furiş,
Şi-al inimilor înveliş
Îl sfâşii. Îi înghit de-ndat’,
Precum un leu înfuriat,
Iar fiarele din câmp i-atacă,
Până bucăţi au să îi facă.
9 Israele, tu să ai ştire,
Precum că stă a ta pieire,
În faptul că te-ai arătat
În contra Mea, neîncetat.
Eşti împotriva Celui care
Poate să-ţi dea ajutorare.
10 Unde e împăratul tău,
Să vină-n ceasu-acesta rău
Ca, în cetăţi, să-ţi dea scăpare?
Unde îţi sunt aceia care,
Judecători i-ai rânduit
Şi despre care ai vorbit:
„Un împărat şi domn să-mi dai!”?
11 Un împărat, iată că ai,
Căci ţi l-a dat a Mea mânie,
Însă ţi-l ia a Mea urgie!
12 Strânsă-i nelegiuirea care
Neamul lui Efraim o are.
De-asemenea, al lui păcat
E strâns, acuma, şi păstrat.
13 Iată că-i vin dureri pe care
Doar ceasul naşterii le are.
E un copil cari – negreşit –
De-nţelepciune e lipsit,
Şi se vădeşte-n acest fel,
Că nu poate să nască el
Aşa precum e nimerit,
La timpu-anume sorocit.
14 Din locuinţa morţilor,
Răscumpăr Eu, acest popor,
Căci de la moarte, Eu doresc,
În acest fel, să-l izbăvesc.
Moarte, unde se află, oare,
Ciuma acea necruţătoare
Ce-aduce spaima tuturor?
Tu, locuinţă-a morţilor,
Unde îţi este nimicirea
Ce îngrozeşte toată firea?
Căinţa este nepătrunsă,
De ai Mei ochi fiind ascunsă!
15 Oricât e Efraim de tare
Şi-oricât de roditor el pare
În mijlocul fraţilor lui,
Tot vântul răsăritului,
Asupra sa, are să vie,
Căci stârnit fi-va din pustie,
De către Domnul. Acel vânt
Va trece peste-al său pământ.
Izvoarele, îi va usca;
Fântânile, îi va seca.
Apoi, vasele-acelea care
Sunt mai de preţ şi el le are
Ţinute bine-n visterie,
De jaf ajunge-vor să fie.
16 Samaria e pedepsită,
Pentru că fost-a răzvrătită
În contra Celui cari, mereu,
Fusese al ei Dumnezeu.
Pe cei care se află-n ea,
O să îi taie sabia.
Nici pruncii nu vor fi scutiţi,
Ci ei, atunci, vor fi zdrobiţi.
Femeile însărcinate,
Atuncea, nu vor fi cruţate,
Căci spintecat, pântecul lor
Va fi, de fierul armelor.”