1 „Întoarce-te dar, Israel,
La Domnul! Vino la Acel
Care S-a dovedit, mereu,
Că este al tău Dumnezeu!
Pentru că, iată, ai căzut,
Prin relele ce le-ai făcut.
2 S-aducă orişice fiinţă,
Numai cuvinte de căinţă
Şi-n felu-acesta, înapoi,
La Domnul să vă-ntoarceţi voi.
Spuneţi-I plini de umilinţă:
„Arată-ne bunăvoinţă!
Iartă păcatele pe care
Întregul nostru neam le are
Şi-n loc de tauri, mai apoi,
Laude-Ţi vom aduce noi.
3 Asirianul – negreşit –
Nu va scăpa nepedepsit.
Nu vrem să mai încălecăm
Pe cai şi să ne închinăm
Zicând unei lucrări – ştiută
Că-i de-ale noastre mâini făcută –
„Tu eşti al nostru Dumnezeu!”,
Căci de la Tine, tot mereu,
Orfanul – precum s-a văzut –
Parte de milă a avut.”
4 Am să le vindec vătămarea
Adusă de neascultarea
Ce-au arătat-o, ne-ncetat!
Îi vor iubi, cu-adevărat,
Căci de la ei s-a abătut
Mânia care M-a umplut!
5 Ca roua, pentru Israel,
Voi fi şi, precum crinul, el
O să-nflorească, an de an,
Dând rădăcină, în Liban.
6 Vor creşte ramurile lui
Şi-asemenea măslinului
Ajunge-va ca să îi fie –
Atuncea – a lui măreţie.
De-asemenea, mireasma lui
Va fi ca a Libanului.
7 La umbră au să locuiască
Şi precum grâul o să crească.
Înfloritori ei au să fie,
Asemenea viţei-de-vie.
Vor avea faima vinului
Din viile Libanului.
8 Ce are Efraim a face,
Cu idolii? Le voi da pace.
Am să-i ascult şi-am să-i privesc,
Căci chiparos verde, voiesc,
Pentru-al lor neam, ca să fiu Eu.
Rodul ai să-l primeşti mereu,
Doar de la Mine, negreşit.
9 Acela cari s-a dovedit
A fi-nţelept, să ia aminte
La ce au spus aste cuvinte!
Cel priceput să înţeleagă
Şi-nţelepciune să culeagă!
Drepte-s căile Domnului.
Cei drepţi umblă pe calea Lui.
Cei răzvrătiţi se prăbuşesc
Când pe-ale Lui cărări păşesc.”