3
Domnul, din nou, a cuvântat
Şi-a poruncit: „Pleacă de-ndat’,
Şi cată o femeie care
Vei şti că un ibovnic are
Şi că-i prea curvă! S-o găseşti,
Căci trebuie să o iubeşti,
Precum fii lui Israel,
De Domnul sunt iubiţi la fel,
Atunci când s-au îndepărtat
Şi-alţi dumnezei au căutat,
Căci turtele le sunt plăcute
Cari cu stafide sunt umplute!”
Atunci, în grabă am plecat
Şi-o curvă eu am cumpărat.
Sicli de-argint, eu am plătit
Cari cincisprezece s-au vădit.
Şi un omer de orz i-am dat
Şi tot din orz am mai luat
Şi un letec, de le-am dat ei.
Eu zis-am, acelei femei:
„Rămâi cu mine, căci aş vrea
Să fii, de-acum, numai a mea.
Cată dar, să nu mai curveşti
Şi alt bărbat să nu iubeşti.
Atunci, are să-ţi meargă bine
Căci eu, la fel, voi fi cu tine!”
„Iată, copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are,
Vor sta, mult timp, fără-mpărat.
De-asemeni, nu vor fi aflat
Nici căpetenie să vie
Şi-n fruntea lor, apoi, să fie.
Nici chip de idol n-or avea,
Nici terafimi de-asemenea
Şi nici efod măcar. Apoi,
Se vor întoarce înapoi,
Să-L cate pe Cel cari, mereu,
E al lor Domn şi Dumnezeu,
Precum şi pe-al lor împărat
Care, drept David, e chemat.
Vor tresări-n vremea din urmă,
Când timpu-aproape că se curmă,
Privind la Faţa Domnului
Şi-apoi la bunătatea Lui.”