1 „Voi toţi, cei care vă aflaţi,
În Israel, să ascultaţi
Cuvântul Domnului căci, iată,
El o să facă judecată
Locuitorilor pe care,
Pe-al ei cuprins, ţara îi are,
Căci adevăr nu se găseşte,
Pentru că nu sălăşluieşte
Nici îndurarea-n ţara lor
Şi pentru că acest popor
N-are ştiinţă şi nici teamă
De Dumnezeu, de bună seamă.
2 Strâmb numai, jură fiecare
Şi minte cu neruşinare,
Omoară şi năpăstuieşte,
Căci nici o teamă nu vădeşte.
3 Ţara are să se jelească.
Oamenii ei au să tânjească,
Cu fiarele pământului
Şi păsările cerului.
Chiar peştii mări-aflate-n ţară,
În vremea ‘ceea, au să piară.
4 Dar să nu certe nimenea,
Pe altul şi de-asemenea
Nimeni să nu fi cutezat,
Pe altul de a-l fi mustrat,
Pentru că-ntregul tău popor
Este asemenea celor
Care – precum se dovedesc –
Cu preoţii doar, se sfădesc.
5 Ai să te poticneşti, pe loc,
Ziua, şi-apoi al tău proroc
O să păţească tot la fel,
Căci se va poticni şi el,
Noaptea. Au să se repezească,
Pe mama ta, s-o nimicească.
6 Piere-a poporului fiinţă,
Căci lipsă e, de cunoştinţă.
De cunoştinţă, ai uitat,
De-aceea fi-vei lepădat,
Iar preot, nu ai să-Mi mai fii.
Pentru că n-ai vrut să te ţii
De Legile lui Dumnezeu,
Pe-ai tăi copii, îi uit şi Eu!
7 Cu cât mai mult s-au înmulţit,
Cu-atât ei au păcătuit.
De-aceea, iată ce-am să fac:
Slava-n ocară le-o prefac.
8 Ei se hrănesc din jertfe date
Pentru-ale neamului păcate.
Lacomi se-arată, peste fire,
Pentru a lui nelegiuire.
9 Dar şi soarta preotului
Va fi ca a poporului.
Pedeapsă va fi căpătat
Aşa după cum a umblat.
Am să îi dau răsplată dreaptă,
După cum cere a lui faptă.
10 Au să mănânce, ne-ncetat,
Dar nu se vor fi săturat.
Cu toate că au să curvească,
Totuşi, nu au să se-nmulţească,
Pentru că ei au părăsit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
11 Curvia-ntâi şi-apoi la fel,
Mustul – alăturea de el
Având tăria vinului –
Răpesc minţile omului.
12 Cel care e popor al Meu,
Un lemn, întreabă, tot mereu,
Iar un toiag se dovedeşte
Precum că-i cel ce-i proroceşte,
Pentru că duhul de curvire
Îl duce-acum în rătăcire
Şi e necredincios, mereu,
Celui ce-i este Dumnezeu.
13 Jertfe aduce-acest popor,
Pe vârfurile munţilor.
Pe dealuri ‘nalte, sub stejari,
Plopi, terebinţi, sunt locuri cari
La ars tămâie folosesc,
Căci umbră bună dăruiesc.
Fiicele voastre, iar apoi
Nurorile ce sunt cu voi,
A fi prea curve, se vădesc.
14 Nu pot ca să le pedepsesc
Pe fiice şi nurori, căci voi
Sunteţi cei cari se duc apoi,
Deoparte, jertfe aducând,
Alături desfrânate-având,
Care în templu se găsesc.
Oameni-aceştia se vădesc
Lipsiţi de minte. A lor fire
Îi duce doar către pieire.
15 Dacă curveşte Israel,
Iuda să nu facă la fel.
Iuda măcar, mereu, să cate,
Nevinovat să se arate.
Către Ghigal, să nu plecaţi,
La Bet-Aven să nu urcaţi,
Nici nu juraţi, zicând – mereu –
„Viu este Domnul Dumnezeu!”
16 Iată că-ntregul Israel
Dă din picioare-acum, la fel
Ca o mânzată dovedită
Precum că este ne-mblânzită.
Şi pe păşuni întinse, el,
Păscut să fie, ca un miel,
De către Domnul Dumnezeu!
17 Iată că Efraim, mereu,
De idoli s-a lipit şi-i place.
De-aceea-ţi zic: lasă-l în pace!
18 Să bea, abia au încetat
Şi la curvie s-au dedat.
Aceia cari îi cârmuiesc,
Lacomi a fi, se dovedesc.
Într-adevăr, precum văd bine,
Lacomi sunt ei, după ruşine!
19 Strânşi fi-vor de aripi de vânt,
Căci de ruşine daţi ei sânt,
Cu-altarele cele pe care
Întregul lor popor le are!”