1 O, vai va fi de tine ţară,
În care se aude iară,
Al armelor crunt zăngănit,
În cari războiul s-a pornit!
Tu eşti dincolo aşezată,
De apele de cari, udată
E Etiopia. Eşti tare
2 Şi îţi trimiţi solii pe mare.
Corăbiile tale sânt
Din papură. Duse de vânt,
Plutesc pe luciul apelor.
Duceţi-vă voi, solilor,
Până la neamu-acela tare,
Pân’ la poporu-acela care
De la-nceput, s-a arătat
Mare a fi şi-nfricoşat,
Zdrobind totu’, în a lui cale.
Întreg cuprinsul ţării sale,
De multe râuri, e tăiat,
În lung şi-n lat fiind brăzdat.
3 Voi toţi cei care locuiţi
Pe-acest pământ, atenţi să fiţi
Când steagu-n munţi se va-nălţa
Şi când suna-va trâmbiţa!
4 Căci astfel, spus-a Dumnezeu:
„Din a Mea locuinţă, Eu
Privesc în linişte, în zare,
Peste căldura arzătoare
A soarelui, prin roua-ntinsă
Peste câmpia necuprinsă,
Prin arşiţa ce a crescut
Când secerişul a-nceput.
5 Încă nici nu s-a aşezat
Timpul cel bun de secerat –
De-abea doar floarea a căzut
Iar aguridă s-a făcut
Rodul – şi iată, sunt tăiate
Mlădiţele şi-s aruncate.
Căci de cosoare nu-i cruţat
Nici un lăstar, ci e tăiat…”
6 La fel – atuncea – o să cadă
Neamul de-Asirieni, drept pradă
A păsărilor răpitoare
Precum şi-a celorlalte fiare,
Căci trupuri moarte au să fie
Împrăştiate pe câmpie.
Întreaga vară, au să şeadă,
Pe ele, doar păsări de pradă.
Fiarele au să le urmeze,
Voind – acolo – să ierneze.
7 Atunci, poporu-acela tare
Va face daruri de mâncare
Pentru Cel care, tot mereu,
E al oştirii Dumnezeu.
Poporul – cari s-a arătat
De la-nceput înfricoşat,
Zdrobind totul în a lui cale,
Iar tot pământul ţării sale
De multe ape e tăiat
Fiind în lung şi-n lat brăzdat –
Va face daruri, tot mereu,
Pentru-al oştirii Dumnezeu.
Le va aduce-n locu-n care
Se află Numele Său mare,
Iar acel loc al Domnului
E-n muntele Sionului.