1 Era tocmai în acel an,
Când la Asdod veni Tartan,
Trimisul lui Sargon, cel care
Era-n Asiria mai mare.
El trebuia ca să lovească
Asdodul şi să-l cucerească.
Tartan acesta a-mplinit
Ceea ce i s-a poruncit.
2 Pân’ la Isaia – la cel care,
Părinte, pe Amoţ, îl are –
Domnul, în acel timp, S-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„Sacul ce-ţi este-nfăşurat
Pe coapse, să-l dezlegi de-ndat’.
După ce-l scoţi, să iei aminte,
Să te descalţi de-ncălţăminte!”
Atunci, Isaia a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
Sacul şi-a scos, s-a descălţat,
Gol şi desculţ el a umblat.
Astfel, Isaia a-mplinit
Ceea ci i s-a poruncit.
3 Domnul, apoi, a cuvântat:
„După cum robul meu – chemat
Isaia – este pregătit
A umbla gol şi dezvelit
Trei ani de zile – timp în care
El o să fie o-nştiinţare
Pentru Egipt şi-asemenea
Şi pentru Etiopia –
4 La fel va face şi cel care
Este-n Asiria mai mare,
Pentru că va lua apoi,
Pe mulţi din ei, prinşi de război,
Şi din Egipt şi-asemenea
Şi de prin Etiopia.
Şi surghiuniţi, va lua mulţi.
Tineri, bătrâni – goi şi desculţi –
Vor fi luaţi pe negândite.
Spinările descoperite,
Oameni-acei şi le vor ţine,
Spre a Egiptului ruşine.
5 Atunci, au să se îngrozească
Şi are să îi năpădească
Ruşinea pe aceia care
Şi-au pus încrederea lor mare,
În ţara Etiopiei,
Fiind drept fală pentru ei
Egiptul cel neînfricat.
6 Când vor vedea ce s-a-ntâmplat,
Oameni-aceia au să-şi pună
Multe-ntrebări şi au să spună:
„Iată încrederea cea mare,
Ce-o avusesem fiecare!
Iată ce s-a ales de ea!
Credeam că de Asiria,
Poate ca să ne izbăvească
Şi sprijin să ne dăruiască.
Dar suntem pe-al robiei drum!
Cum oare, vom scăpa, acum?”