1 Domnul – care-i conducător
Al tuturor oştirilor –
În vremurile de apoi,
Are să ieie înapoi
Sprijinul Său, ce îl primim
În Iuda şi-n Ierusalim.
De-ntreg poporul va fi vai,
Căci orişice mijloc de trai –
Atuncea – ne va fi luat.
Orice izvor va fi secat:
Şi cel cari pâine ne dădea,
Dar şi cel cari apă avea.
2 Viteazul e luat şi el,
Iar omul de război, la fel.
Vor fi luaţi judecători,
Proroci, bătrâni şi ghicitori.
3 Va fi luat acela care,
Peste cincizeci este mai mare.
Toţi dregătorii sunt luaţi;
Nici sfetnici nu vor fi lăsaţi;
Meşteşugarul cel ales
Nu va scăpa, bine-nţeles;
Nici vrăjitorul dovedit
Precum că este iscusit,
Nu va putea avea scăpare,
În vremea ‘ceea de-ncercare.
4 „Drept căpetenii, vor avea
Nişte băieţi. De-asemenea,
Nişte copii le voi aduce
Şi-am să-i aşez spre a-i conduce!”
Aşa va fi, căci negreşit,
Domnul e Cel care-a vorbit.
5 Oameni-or fi asupritori;
Se vor vădi răuvoitori,
Căci apăsa-va fiecare
Pe cel pe cari aproape-l are.
Omul bătrân va fi lovit
De către tânăr. Negreşit,
Omul care e pus în cinste,
Lovit e de cel fără minte,
Cari se vădeşte de nimic.
6 Merg pân’ acolo, încât zic
Fratelui omului acel –
Când îl găsesc – în acest fel:
„Tu ai o haină! Fii, apoi,
Drept căpetenie, peste noi!
Ia aste dărmături – nu sta –
Şi pune-le sub mâna ta!
7 Dar chiar în ziua ‘ceea, el
Le va răspunde în ăst fel:
„Nu pot fi doctor, chiar de-aş vrea,
Căci n-am pâine în casa mea
Şi n-am nici haină. Nu puteţi,
Drept căpitan să mă puneţi,
Să cârmuiesc acest popor,
Căci nu vreau să fiu domnitor.”
8 Ierusalimul s-a stricat
Şi-acuma este clătinat.
Cu Iuda s-a-ntâmplat la fel,
Căci clătinat este şi el.
Faptele lor necugetate
Se dovedesc a fi-ndreptate
Doar împotriva Domnului,
Să-nfrunte măreţia Lui.
9 Înfăţişarea feţelor
Stă mărturie-n contra lor
Şi precum Sodomiţii – iată –
Nelegiuirea le e dată
Pe faţă, căci nu se sfiesc,
Iar s-o ascundă, nu voiesc.
Vai, e de sufletele-acele,
Căci pregătesc doar lucruri rele!
10 Bine-i de cel neprihănit:
Acela este fericit,
Pentru că are să adune
Roade, din faptele lui bune.
11 Vai, de acel care e rău,
Căci parte are-n lucrul său,
De roadele faptelor lui,
Care sunt ale răului!
12 Pe-al meu popor îl asupresc
Nişte copii şi-l stăpânesc
Nişte femei. Popor al meu,
Cârmuitorii tăi, mereu,
Te duc în rătăcire mare
Şi pustiesc a ta cărare!
13 Curând, curând Domnul Se-arată
Şi o să facă judecată.
Domnul are să stea-n picioare
Şi o să judece popoare.
14 Atunci când Domnul Se arată,
El va intra la judecată
Cu cei mari ai poporului,
Precum şi cu bătrânii lui:
„Voi aţi mâncat via şi – iată –
Prada de la sărac luată
În casa voastră se găseşte!
15 Dar cine vă îngăduieşte,
Pe-al Meu popor, să îl călcaţi
Şi pe săraci să-i apăsaţi?” –
A-ntrebat Domnul cari, mereu,
E al oştirii Dumnezeu.
16 Domnul a glăsuit apoi:
„Fetele care sunt la voi –
Fiice al Sionului –
În mijlocul poporului
Umblă cu gâturile-ntinse,
Mândre şi cu priviri aprinse
De pofte. Iată că păşesc
Mărunt şi că îşi zornăiesc
Verigile de la picior.
De-aceea, creştetele lor,
17 Domnul o să le pleşuvească
Şi o să le descoperească
Ruşinea-n faţa tuturor.”
18 Verigile de la picior,
Domnul – atuncea – le va scoate.
Luate-o să le fie toate
Podoabele strălucitoare:
Şi sorişori şi lunişoare;
19 Cercei brăţări – şi-asemenea
Maramele – o să le ia;
20 Vor fi luate lănţişoare –
Podoabele pentru picioare –
Şi legăturile purtate
Pe capete; vor fi luate
Cutiile cele în care,
Mirosuri, şi-au pus fiecare,
Brâiele cele minunate
Şi băierele descântate;
21 O să le ia inelele
Precum şi verigelele
Care în nas sunt aşezate;
22 De-asemeni, le vor fi luate
Şi straiele cele pe care
Le folosesc la sărbătoare,
Cămăşile lor cele largi,
Cu mantiile cele dragi
Şi pungile încăpătoare,
23 Maramele cele uşoare,
Turbanele, cămăşile
Cele subţiri şi-oglinzile.
24 Fi-va-n putoare prefăcut –
Atunci – mirosul cel plăcut;
Locul în cari brâul şedea,
O frânghie are să-l ia.
În loc de părul încreţit,
Va fi un creştet pleşuvit.
Unde o mantie a stat,
Un sac strâmt fi-va aşezat
Şi-n loc de frumuseţe, are
Să fie-un semn de înfierare.
25 Bărbaţii tăi – şi-asemenea
Vitejii tăi – toţi vor cădea
Sub ascuţişul sabiei
Şi-n câmp au să rămână ei.
26 Vor geme porţile pe care
Fiica Sionului le are,
Căci despoiată va fi ea
Şi pe pământ are să stea.