1 Şapte femei au a se duce,
Ca un bărbat ele s-apuce
Şi ca să îi vorbească-apoi:
„Haine şi pâine, avem noi.
Nu trebuie să cheltuieşti
Cu noi, ci doar să-ngăduieşti
Ca al tău nume să-l purtăm
Şi de ocară să scăpăm!”
2 Plină – atunci – are să fie,
De slavă şi de măreţie,
Odrasla Domnului, căci iară
Va străluci rodul în ţară,
Pentru cei care-s fericiţi,
Ai lui Israel mântuiţi.
3 Cel ce-n Sion va fi aflat
Sau în Ierusalim lăsat,
Are a se numi drept „sfânt”,
Printre toţi cei de pe pământ.
4 După ce Domnul o să spele
Necurăţiile acele
Ale fiicei Sionului,
Iar al Ierusalimului
Ţinut ajunge curăţat
De sângele ce s-a vărsat –
Cu duhul judecăţilor,
Precum şi-al nimicirilor –
5 Pe muntele Sionului,
După dorinţa Domnului,
Un nor de fum va fi lăsat –
Ziua – şi-apoi pe înserat,
Va fi un foc strălucitor,
Luminând bezna nopţilor.
Da, peste toate, slava are
Să fie-atunci, un loc în care,
Un adăpost va fi aflat.
6 El poate fi asemănat
Cu o colibă, având rost
De a fi loc de adăpost,
Ca un umbrar cari te fereşte
De arşiţa ce dogoreşte
Şi cari dă adăpost apoi,
Când se abat furtuni şi ploi.